Vremurile minunilor. Și despre providență.

thby Daniel Branzei

Pentru cei care au ochi să vadă, minunile purtării de grijă sunt la fel de spectaculoase ca vindecările și învierile. Toate dovedesc aporpierea lui Dumnezeu de noi și grija Lui supranaturală pentru noi.

„Mărturisesc că nu-mi socotesc viața mai scumpă decât a altor copii de-ai Domnului care au trăit înaintea mea. Și eu sunt gata să fiu lipsit de bunurile materiale, să fiu chinuit și chiar să mi se întorcă trupul în țărâna morții, deși aș vrea să trăiesc tot atât cât Metusalem. Știu bine că nici un fir de păr din capul meu nu se va clinti fără încuviințarea Tatălui meu din ceruri; dacă va fi să mor pentru credința mea și pentru iubirea mea sinceră față de Dumnezeu și de semeni, o voi face, știind că îmi voi câștiga viața de dincolo. Iată de ce nu voi ascunde adevărul în fața domnilor mei, ci-l voi vesti cu îndrăzneală și fără nici un fel de prefăcătorie.”(Menno Simons, „Complete Works”, I. pp. 78, 79.)

Providența în predica unui baptist

Aflat în vizită prin Los Angeles, Cornel Samoilă, pastor baptist din Baia de Aramă a rostit câteva lucruri foarte adevărate despre providență:

„Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați. Deci să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii” (Matei 10:29-31). 

Odată ce creația a fost terminată, Domnul a început lucrarea de susținere, de îngrijire a creației. Dumnezeu n-a abandonat creația, chiar dacă creația a căzut, chiar dacă omul a căzut în păcat. Providență înseamnă grija specială, deosebită, grija minunată a lui Dumnezeu pentru creația Sa și în special pentru copiii Lui. În evanghelia lui Matei, capitolul zece, Domnul Isus își trimite ucenicii în lume. El îi anunță că unii vor fi primiți bine, alții nu veți fi primiți, unii veți fi bătuți, unii dintre ei vor ajunge în închisoare, iar câțiva dintre ei vor muri. Mântuitorul îi asigură însă că nimic nu se va întâmpla fără voia Sa. Ceea ce li se va întâmpla nu vor fi accidente, nu vor fi întâmplări tragice sau nefericite, ci totul se va întmpla „după voia Lui”. De aceea, Învățătorul lor le spune „nu vă temeți” (Mat. 10:26).

Este foarte adevărat că și noi și ei ne temem de multe lucruri. Dar Mântuitorul ne-a zis că nici o suferință, atunci când mergem în Numele Lui, nu este accidentală, ci toul se va realiza după planul și voia Lui.

Providența se manifestă chiar și în aspecte foarte de detaliu ale vieții. oamenii văd de obicei providența în lucrurile mari. Când un vulcan erupe, când un țunami mătură zeci de mii de vieți, când un cutremur pune la pământ o cetate întreagă, atunci oamenii se uită dincolo de aceste evenimente și unii dintre ei Îl văd pe Dumnezeu. Nici atunci nu-L văd toți. Ochii care-L văd pe Dumnezeu numai în epidemii, în secetă sau în focul devastator nu sunt ochi buni. Ochii care-L văd pe Dumnezeu numai în lucrurile mari sunt ochi slabi, cu miopie. De obicei, oamenii recunosc că Dumnezeu lucrează la nivel „en gros”, dar noi credem că Dumnezeu lucrează și la nivel „en detail”, la nivelul celor mai mici lucruri din viața noastră.

Implicarea providenței în lucrurile mari, determină implicarea providenței și în lucrurile mici. Întregul este format din părți, din fragmente și dacă Dumnezeu lucrează la nivelul muntelui, Dumnezeu lucrează și la nivelul pietrei. Dacă Dumnezeu lucrează la nivelul mării, Dumnezeu va lucra și la nivelul picăturii de apă din mare. Dumnezeul muntelui și al mării este Dumnezeul văii și uscatului.

„Totul este șansă” sau „totul este providență”. Trăim ori cu nădejdea în jocul probabilităților, ori cu încredere în providență. Totul este organizat hotărât de Dumnezeu sau lăsat la întâmplare, fără rânduială, în dezordine.

Am auzit uneori spunându-se, chiar și în adunare: „Dumnezeu să ne dea noroc!” Frații mei, Dumnezeu nu ne dă noroc. Am citit în istorie că „Norocul” a fost un zeu păgân la care se duceau oamenii să se închine cu un pahar, să toarne o jertfă de băutură. Obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre. Noi nu credem însă în dumnezeul norocului, ci în Dumnezeu binecuvântărilor, Dumnezeul care se îngrijește de noi până la nivelul firului de păr din cap. Nimic nu ni se întâmplă fără voia Lui. Dumnezeul nostru ne-a zis că nu ne cade un fir de păr din cap fără ca El „să vrea” să se întâmple acest lucru. Providența cheamă fiecare strop de ploaie în planurile Sale și fiecare fir de praf în împlinirea planurilor Sale. El controlează luminătorii mari de pe cer și tot El dă o lumină și o candelă licuriciului de la marginea drumului. Dumnezeu stăpânește picăturile multe de ploaie care cad simultan pe pământ în diferite zone geografice și tot El stăpânește și lacrimile care curg din ochii noștri. Evenimentele, detaliile mărunte din viața noastră formează o imagine completă și „trădează” pe Cel ce țese pânza vieții noastre. Eu cred că aceia care au ochii deschiși Îl urmăresc pe Dumnezeu în fiecare zi în detaliile vieții, Îl regăsesc acolo și se bucură de El. Este un exercițiu spiritual extraordinar. Să te uiți după Dumnezeu zilnic cum lucrează în amănuntele vieții, cum le pune laolaltă și cât de frumos lucrează El. 60 Daniel Brânzei 

Aș vrea să luăm un exemplu simplu din Scriptură ca să vedem cum lucrează providența. Cunoașteți foarte bine acest exemplu. Ne aducem aminte de Iosif și de felul în care a lucrat Dumnezeu în viața lui. Când a ajuns Iosif pe scaunul Egiptului a fost foarte clar că oameniii au putut vedea în spatele lui mâna lui Dumnezeu. Altfel, el n-ar fi putut ajunge acolo. Numai prin providență s-a putut.

„Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Gen. 45:5). 

Ce mari cuvinte! Să ajungi după ani de zile, probabil că Iosif avea aici vreo 39 de ani, să poți să-ți dai seama că Dumnezeu l-a purtat prin diverse locuri pentru un scop foarte precis: ca să scape viața celor dragi ai săi.

Noi ar trebui să ne uităm însă încă de la începutul evenimentelor din viața lui, cum Dumnezeu a legat zală cu zală, eveniment cu eveniment, detaliu cu detaliu ca Iosif să poată să ajungă acolo unde voia Dumnezeu. La început a fost foarte greu ca Iosif să înțeleagă ce se întâmplă cu el. I-a fost greu să priceapă de ce a fost vândut și de ce a ajuns în pușcărie. Dumnezeu era însă în spatele lui și lucra pentru că avea un plan minunat pentru el. Aduceți-vă aminte că, într-o dimineață, Iacov se scoală cu un îndemn în inima. Era un îndemn de la Dumnezeu. Lui Iacov îi este dor de copiii săi și-i zice lui Iosif : „Du-te la ei. Adu-mi vești despre ei.” Ceea ce este interesant și am putea spune chiar ciudat este cum de-l trimite tata de acasă pe fiul pe care-l iubește cel mai mult. De ce-l expune pericolului? De ce nu trimite o slugă? Sau de ce îl trimite singur? Nu putea să-l trimită cu cineva? Avea, cred eu, atâția slujitori. Putea să trimită câțiva slujitori cu Iosif, dar n-o face. Cum de-l trimite tocmai pe Iosif și pe el singur? Oare cum de ia Iacov o hotărâre așa de neînțeleaptă?

Iosif se duce la Sihem și nu-și găsește frații acolo. Se duce într-o parte, se duce într-alta și nu-i găsește și nimeni nu-i spune unde sunt până ce nu vine un om. Oare cine l-a trimis pe omul acela? Cum de s-a făcut că el știa întocmai unde sunt frații lui Iosif?

Îndrumat de acel om, Iosif se duce la Dotan. Când ajunge acolo, toți frații săi, parcă sunt vorbiți unul cu altul și nu se gândesc decât la un singur lucru: să-l omoare. Oare de ce? Îl aruncă într-o fântână părăsită ca să-l lase să moară acolo. Ruben, fratele cel mai mare, se gândește la un șiretlic și zice: „Mă duc eu primul să am grijă de vite. Voi mâncați și după aceea veniți să mă schimbați pe mine. El se gândea să-l scape cumva pe Iosif. El își zicea: „Cât timp mâncați voi, îl scot eu din groapa și am să văd eu cum îl trimit acasă la tata.” Înainte ca să se întâmple însă așa, iată că trec pe acolo niște ismaeliți. Oare de ce trec tocmai pe acolo? Și apoi de ce vor frații lui să-l vândă? De ce-și schimbă ei planurile de îndată ce-i văd ? Cum se face că acei negustori merg tocmai în Egipt, când ar fi putut merge și în altă parte? Cum se face că, odată ajunși în Egipt, negustorii vor să-l vândă pe Iosif? Cum de se face că îl vând în piața de sclavi tocmai când vine acolo Potifar? Cum de-l cumpără tocmai Potifar? De ce este așa de plină de pofte soția lui Potifar? De ce ajunge Iosif în închisoare? De ce în aceiași închisoare vin cei doi slujitori vinovați ai lui Faraon dintre care numai unul scapă? Cum de acela care scapă nu-și aduce aminte de Iosif decât după doi ani? Cum de este plin de Duhul lui Dumnezeu Iosif când vine înaintea lui Faraon și cum de se uimește Faraon în fața înțelepciunii care se cobora din cer în inima acestui tânăr?

Care este răspunsul la toate aceste întrebări? Dumnezeu! El era implicat în toate aceste evenimente. Știți ce observăm, frații mei? Că întâlnirile pe care le are Iosif sunt toate hotărâte de Dumnezeu și ce se va întâmpla prin aceste întâlniri, rezultatul lor, este hotărât tot de Dumnezeu. Noi trecem uneori prin „gropi”, trecem prin lanțuri, trecem prin greutăți, suntem învinuiți pe nedrept, dar în toate aceste lucruri Dumnezeu este cu noi. Ne trece prin atâtea evenimente năucitoare și noi credem că Dumnezeu ne-a părăsit. Nu!

Cât de frumoasă este viața cu Dumnezeu! Cât de extraordinară este viața cu Dumnezeu! Nu te teme dragul meu. El e cu tine. Dumnezeu îngăduie să se întâmple în viața noastră multe lucruri pentru că El vrea să te îmbogățească. Ai fi astăzi înțelept dacă Dumnezeu nu te-ar fi trecut prin anumite evenimente din trecut? Ai fi astăzi plin de curaj dacă n-ai fi fost un luptător în anii trecuți? Ai fi astăzi plin de puterea lui Dumnezeu dacă El n-ar fi îngăduit să treci prin anumite locuri? Nu. Suntem astăzi îmbogățiți tocmai pentru că Dumnezeu ne-a făcut parte de acele evenimente prin care am trecut. Dumnezeu are grijă ca noi să creștem în credință, să ne pocăim, să ne maturizăm, să ne îmbogățim spiritual. Nimic nu este la întâmplare în viața noastră.

Un alt lucru pe care-l vedem în providență este că și timpul este important. Dacă privim detaliile din viața lui Iosif ne dăm seama cât de important a fost timpul, coincidențele. Iacov se scoală tocmai în acea dimineața cu impulsul unui dor nestăvilit în inimă. Iosif trebuie să plece chiar în ziua aceea. Nu la Sihem era hotărâtă întâlnirea, ci la Dotan. O întâlnire nu numai cu frații lui Iosif, ci și cu ismaeliții. Ceasul lui Dumnezeu merge foarte exact. Iosif se întâlnește cu Potifar la timpul hotărât de Dumnezeu. Tot la timpul hotărât de Dumnezeu se întâlnește Iosif în închisoare cu cei doi dregători. Și tot la timpul stabilit de Dumnezue se întâlnește Iosif cu Faraon. Rezultatele acestor întâlniri sunt controlate, sunt stăpânite de Dumnezeu. La fel se întâmplă și cu noi. Să nu ne temem. Noi nu suntem abandonați. Nu suntem copii pentru care Tatăl lor n-are nici un plan, nici un viitor. Cu fiecare dintre noi, Dumnezeu are planuri minunate. Știm care este planul general cu noi toți: să fim asemenea lui Dumnezeu. Cu fiecare dintre noi însă se întâmplă altfel. Dumnezeu ne trece prin alte evenimente. Și astăzi ni s-au întâmplat atâtea lucruri. Poate că astăzi am fost decepționați, poate că astăzi am fost trădați, poate că am fost întristăți, poate că astăzi am suferit anumite lucruri. N-au fost însă la întâmplare. Dumnezeu lucrează prin toate împreună voia lui în viața noastră. „Toate lucrurile lucrează împreună” pentru cel mai mare bine al nostru. Dumnezeu nu ne face doar „bine”, ci „cel mai mare bine posibil”.

Dacă ne uităm în urmă la viața noastră ne dăm seama de această realitate. EU, când am înțeles acest principiu, am căpătat o mare liniște, o mare pace în inima mea. Când mi s-au mai întâmplat apoi alte lucruri rele în viața mea mă gândeam să nu mai fiu așa de supărat ca altădată din cauza lor. Nu reușesc eu să nu mă mai supăr de loc, dar, am făcut un pas înainte, nu mă mai supăr așa de tare, pentru că știu că acele lucruri fac ceva cu mine și fac ceva în mine. Ele mă împing înainte. Ele mă ajută. Dumnezeu transformă toate aceste lucruri spre binele meu.

„Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău; dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să se împlinească ceea ce se vede azi, și anume, să scape viața unui popor în mare număr”(Gen. 50:20). 

Cât de mare este Dumnezeul nostru! Cât de minunat este Dumnezeul nostru! Frații mei, primiți aceste cuvinte ca din partea lui Dumnezeu și când vi se vor mai întâmpla lucruri neplăcute, gândiți-vă că nimic nu este la întâmplare, toate își au rolul și sensul lor. Mântuitorul nu spoune în capitolul zece din Matei cdoar că Dumnezeu le cunoaște pe toate, nu ne vorbește despre „omniștiință”. Există și aceasta, dar Mântuitorul nu de ea ne-a vorbit. El ne-a vorbit despre „providență”, despre grija minunată, excepțională pe care o are Dumnezeu pentru noi. Ști cât de mult se îngrijește Dumnezeu de tine? Ști cât de atent este Dumnezeu, Tatăl tău cu tine? Este un exercițiu extraordinar să învățăm să-l privim pe Tatăl nostru la lucru prin fiecare eveniment din viațanoastră! Să-L descoperim acolo și să vedem cum ne îngrijește”.

Providența divină este regina tuturor celorlalte doctrine despre Dumnezeu. O înțelegere corectă a ei ne va ajuta să le înțelegem cu mult mai ușor și mai corect pe toate celelalte.

Sursa: http://barzilaiendan.wordpress.com/2014/10/15/vremea-minunilor-4/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.