Petru Popovici: SCRISOARE CĂTRE BISERICILE ROMÂNILOR

Pit-popoviciPitt Popovici este unul dintre cei mai cunoscuți pastori români în viață.

Născut în urmă cu 96 de ani în SUA, a trăit și a lucrat atât în România cât și în America. Însă în  ultimii ani, împreună cu familia fiicei sale, locuiește în Atlanta.

Poporului român (mai ales creștinilor  evanghelici) i s-a făcut de cunoscut și de folos și prin cărțile sale: “Biblia este totuși adevarată”, “Lumini peste veacuri”, “Există viață după moarte”, “Omul e creat de Dumnezeu, nu e produsul evoluției”, “Harul”, “Graiul prorociilor” și altele.

Scrisoare  către frații români:

«Domnul să vă inmulţească harul şi binecuvântările pe ogorul Evangheliei! Trăim vremuri de crize. Criza lipsei de dragoste faţă de Dumnezeu şi a dragostei faţă de fraţi şi faţă de lumea pierdută în păcate şi stricăciune e aproape în toate bisericile.

O stare de moleşeală, de adormire spirituală a pătruns pe nesimţite şi în bisericile noastre, nu numai în cele oficiale. Unele au încă o prezenţă frumoasă, dar lipseşte puterea şi lipseşte roada. Unii obosiţi au suspendat un serviciu de închinăciune de duminică după masă, căci poporul nu venea la Casa Domnului. Prin anii 1945- 1950, noi aveam trei servicii pe Duminică, şi adunările erau tixite. Ce s-a petrecut? Fără să ţinem seama, s-a dezvoltat gustul de predicatorie. Si Duhul Sfânt şi orele de rugăciune erau tot mai neglijate. Se punea un frate mai slăbuţ să o conducă. Si tinerii au început să lipsească, căci păstorul însuşi lipsea. Era prea ocupat. Ori forţa Bisericii nu stă în oratorie, ci în rugăciune. şi iată pe nesimţite am ajuns la o stare de răcire a dragostei. un fel de apostazie [2 Tim.3:5). Unii vor zice „Am ajuns la ceea ce s-a profeţit”. Nu, nu trebuie să gândim aşa. Nu noi suntem în funcţie de proorocie, ci Duhul pofetic a ştiut mai dinainte cum vor fi unii şi a dat Inştiinţarea, ca noi să nu ajungem în acea stare.

Dumnezeu e Izvorul Dragostei, a căldurii spirituale. Prin îndepărtarea treptată de El, am ajuns la un formalism uscat. Rugăciunea nu poate fi substituită cu nimic. Ea e părtăşia prin Duhul Sfânt cu Dumnezeul nostru mare. Celelalte fără ea, devin surogate. Nu e mirare că nu mai e căutarea celor pierdeuţi. În cele mai multe locuri la botez sunt doar unii copii de-ai pocăiţilor, şi din aceia unii fără naşterea din nou. Când nu e părtăşia sfinţitoare cu Dumnezeul Preasfânt, valuri de păcătoşenie inundă bisericile: prefăcătorie, minciuni, plăceri, avorturi, divorţuri, duşmănii. Și biserica nu mai e Biserică, ci sinagogă a Satanei. Trebuie să ne trezim, să ne pocăim. Realitatea trebuie să ne zdrobească inimile. Înapoi, conform Cuvântului, la post şi rugăciune. E vreme târzie. Venirea Domnului e mult mai aproape. Si ce mare e răspunderea noastră!

Fiecare să înceapă cu el. Daţi valoare rugăciunii personale. Domnul Isus a zis: „Intră în odăiţa ta, închide uşa”, adică izolează-te de toate. Lasă televizorul, lasă internetul şi toate afacerile. Priveşte-te pe tine în lumina LUI, smereşte-te şi roagă-L ca prin Duhul Sfânt să te facă o forţă spirituală pentru ridicarea Bisericii şi pentru mântuirea multor păcătoşi. Hotărâţi cu biserica zile de post şi rugăciune.Topiţi-vă în faţa LUI pentru răcirea dragostei. În toate trezirile spirituale, Dumnezeu s-a folosit de oameni ai rugăciunii. Fiţi la îndemâna Lui. El aşteaptă şi vrea aceasta. Și lumea pierdută aşteaptă după trimişi ai lui Dumnezeu, care să-i ia de mână, ca îngerii pe Lot, şi să-i scoată din Sodoma de azi. El e gata pentru lucrări nemaipomenite (Ev. Luca 21:25-26). Scrisoarea aceasta e un strigăt al dragostei mele către toţi fraţii mei răscumpăraţi prin sângele lui Dumnezeu care a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.»

În Glorioasa Lui slujire,
bătrânul frate Petru Popovici

Advertisements

One thought on “Petru Popovici: SCRISOARE CĂTRE BISERICILE ROMÂNILOR

  1. costica h.

    Scrisoarea fratelui, seamana cu cele trimise de Domnul celor sapte biserici din Apocalipsa.
    Eu o primesc personal, pentru mine, Domnul sa aiba mila de mine, si de noi!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.