TEMPLUL LUI DUMNEZEU

Nestemate-n lumea vastă
Stau ascunse în țărână;
Ele sunt a vieții castă
Și a stricăciunii, frână!…

Temelii de pietre rare
Cu podoabe vii de iaspis!
Ca lumina orbitoare
Din eternul Paradis.

Cu safire și topaze
Peste ziduri de rubine,
Cu-ametiste printre vaze
Ce-s atinse chiar de mine…

Porti de piatră străvezie
Printre ziduri de iacint,
Stau deschise-n frenezie
Ca să intri prin Cuvânt.

Și în curtea de afară
Și pe-Altarul tămâierii,
De cu zori și până-n seară
Este slujba Învierii !

Poarta oilor, deschisă
Peste veacuri de-ndurare,
Avea pus sus pe cornișă
Brațul Domnului – cel tare !

Printre pietre sângerânde
Curge Sângele iertării,
Viața-n suflete plăpânde
Crește-n Harul Îndurării !

Raza caldă de sub soare
Printre pietre de sub glie,
Se strecoară iubitoare
Ca Natura s-o renvie.

Și-n cerescul Templu, veșnic,
Slava Domnului plutește!
Ca și soarele cel pașnic
Pe pământul ce rodește.

Se ridica-ncet Clădirea
Ce Cuvântul o zidește !
Pietre vii sunt în zidirea
Ce Hristos o construiește !

Ștefan Onofrei