Nu m-am gîndit să scriu trei texte într-o zi. Şi unul e mult, dacă ştii cum să-l faci praf.

La Marinel pe blog s-a nimerit să mă lămurească o veche şi bună prietenă cum stă treaba cu baptiştii din Bucureşti, cei pe care-i frecventează ea.

Marinel Blaj, care duce o luptă pe viaţă şi pe viaţă cu noile curente (adoramiene, barbosiene, pustaniene sau mai ştiu eu cum se numesc ele, pentru că apar ca ciupercile după isterie), s-a cam speriat, privind ca telescopul Hubble la nebuloasa Andromeda-Lia: el la Arad, ea la Bucureşti. 

Una e, zicea el, să fie evoluţie, şi o accept. Involuţie, şi o accept şi pe aia. Trădare, trădare, dar s-o ştim şi noi. Formularea lui era de om serios şi cu biserică la cap, nu ca la mine, care vin la adunare cum le spunea la predică Daniel Brânzei americanilor din România,  cînd nu se duc la “bici”.

Noi, baptiştii, bag seamă, nu trecem nici prin evoluţie, nici prin involuţie, ci printr-o “rivuluţie”, şi nu de orice fel, ci musai din aia continuă, ghevaristă. Ne mîncăm bătrînii, cu pene cu tot. (Luaţi fraza ca pe o metaforă. Mîncăm în sensul franţuzesc de manque, de a lipsi. Carismaticii nu sunt canibali de suflete, aşa cum s-ar părea, ci nişte flori frumoase, carnivore, puse la butoniera veacului cel nou, a lui new age.)

Supa asta de pui cu legume nu se numeşte supă de legume sau de zarzavat, a mai spus prietenul meu Marinel Blaj, ca un bucătar şef de patru luni ce este. Ea trebuie analizată şi doar grijuliu gustată. 

Asta mi-a amintit de o întîmplare. Eram adolescent. Am rămas singur, cîteva zile, cu tatăl meu. Mama nu ne părăsise, aşa cum meritam, ci a trebuit să meargă la bunici, cu o problemă. M-am hotărît să îl surprind plăcut pe tata.

Am cumpărat un pui, legume, le-am curăţat, spălat şi fiert, cam cum le făcea mama. Am pus puiul întreg în supă. Ştiţi, erau din ăia, de pe vremuri, un pic mai mari ca rîndunelele.

La masă, ce să vezi! supa frumoasă şi nu rea la gust, dar în farfuria tatei plutea ditamai eticheta: pui, calitatea întîi, data fabricaţiei şi data expirării. Unde o fi stat eticheta în burta puiului, de n-am văzut-o, nu ştiu, dar tata, om discret, s-a făcut că n-o vede. A tras-o, uşor, la malul faruriei şi a ridicat-o pe mal să se odihnească. Arăta obosită, ca pluta meduzei, fără Gericault pe ea.

Aşa şi cu baptiştii: supa ca supa, dar ce te faci cu eticheta?.

Sursa: http://rasvancristian.wordpress.com

Foto: http://www.eplante.ro/plante-a-z/Prinde-muste-Dionaea-muscipula.html