Aruncă-ți ancora în ape adânci

Evrei 6.19Dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul.

1 Petru 2:3

Dacă” – atunci această favoare nu este garantată oricărui membru al rasei umane. „Dacă” – deci există posibilitatea şi probabilitatea ca unii să nu fi gustat încă bunătatea Domnului.

„Dacă” – deci nu este o binecuvântare generală, ci Bila specială, şi este necesar să ne testăm ca să vedem dacă am cunoscut harul Domnului. Nu există nici o favoare spirituală care să nu fie acordată adevăratului căutător. Dar, dacă aceasta este o chestiune care necesită rugăciune sinceră, nimeni nu ar trebui să fie mulţumit atâta timp cât există un „dacă” în privinţa experienţei sale de a „gusta într-adevăr că bun e Domnul”.

Întrebarea aceasta se poate naşte chiar în inima unui adevărat credincios, din cauza neîncrederii în sine, dar continuarea unei asemeni îndoieli este un mare rău. Noi trebuie să luptăm să ne prindem de mâna Mântuitorului cu braţele credinţei, şi să spunem: „ştiu în tine am crezut, şi sunt încredinţa că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea” (2 Timotei 1:12).

Nu te lăsa bătut, credinciosule, până când nu te asiguri de interesul tău faţă de Isus. Nu lăsa nimic să te mulţumească până în momentul în care, prin lucrarea Duhului Sfânt în inima ta, ai siguranţa că eşti un „copil al lui Dumnezeu” (Romani 8:16).

O, nu te poticni aici; nu lăsa un „dacă”, sau un „poate”, sau un „posibil” să-ţi mulţumească sufletul. Clădeşte pe adevărurile veşnice, şi clădeşte cu ele. Adună „îndurările Mele faţă de David” (Isaia 55:3), şi strânge-le bine. Aruncă-ţi ancora în ape adânci, şi asigură-te că sufletul tău este bine legat de ancoră. Treci de aceşti dacă. Nu mai sta în valea îndoielilor şi temerilor. Treci Iordanul neîncrederii, şi intră în Canaanul păcii unde mai locuiesc canaaniţii, dar unde pe pământ curge într-una „lapte şi miere” (Levitic 20:24). (Meditație de “Dimineața” de C.H. Spurgeon – primită prin Email)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.