Un Dumnezeu Care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.

1 Timotei 6:17

Domnul Isus ne dă întotdeauna. El nu-şi retrage mâna nici o clipă. Uleiul nu se termină până când paharul nu este plin de dă peste el. El este un soare care străluceşte mereu. El este mana [pâinea din cer] care cade în fiecare zi peste tabără. El este stânca din pustie, din care izvorăşte apa vieţii. Ploaia harului său nu se opreşte niciodată; râul bunătăţii Sale curge mereu, şi izvorul iubirii Lui nu seacă niciodată.

Aşa cum Regele nu poate muri, nici harul Său nu poate înceta. In fiecare zi îi culegem fructele, şi în fiecare zi ramurile Sale se apleacă asupra noastră, încărcate de roadele îndurării. Săptămâna Lui are şapte zile de sărbătoare, şi anul Său are un ospăţ în fiecare zi. Cine s-a întors de la uşa Lui nebinecuvântat? Cine s-a ridicat flămând de la masa Lui, sau de la inima Lui neiubit? îndurările Lui „se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângeri 3:23), şi se împrospătează în fiecare seară.

Cine ar putea număra binefacerile Lui, cine ar putea întocmi lista binecuvântărilor Sale? Fiecare grăunte de nisip care cade din clepsidra timpului conţine miliarde de binecuvântări. Aripile orelor noastre sunt acoperite cu argintul bunătăţii Sale şi cu aurul afecţiunii Sale. Râul timpului aduce nisipul de aur al privilegiilor Sale din munţii veşniciei. Stelele nenumărate sunt memoriale ale nenumăratelor binecuvântări. „Cine ar putea să numere pulberea lui Iacov, şi să spună numărul unui sfert din Israel?” (Numeri 23:10).

Cum ar putea sufletul meu să-l preamărească pe Cel „care zilnic ne poartă povara” (Psalmi 68:19) şi care „te încununează cu bunătate şi îndurare” (Psalmi 103:4)? O, dacă aş putea să-i laud neîncetat bunătatea! O limbă nenorocită, cum ai putea să taci? Trezeşte-te, te rog, fiindcă altfel nu vei mai fi slava mea, ci o ruşine. „Deşteptaţi-vă, alăută şi arfa! Mă voi trezi în zori de zi”(Psalmi 108:2).
***

Şi a zis: „aşa vorbeşte Domnul: faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă! Căci aşa vorbeşte Domnul: nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umplea de apă, şi veţi bea voi, turmele voastre şi vitele voastre”.

2 Împăraţi 3:16-17

Oştile celor trei împăraţi piereau de sete. Dumnezeu voia să le trimită apă, şi cuvintele proorocului anunţau binecuvântarea viitoare. Acesta este un caz în care se vede neajutorarea umană. Nici un viteaz nu putea să facă să cadă un strop de apă din cer, sau să găsească un izvor în pământ. În acelaşi fel, poporul lui Dumnezeu ajunge adesea la capătul puterilor; ei îşi văd propria neajutorare şi descoperă unde pot cere ajutor.

Totuşi, şi poporul s-a pregătit prin credinţă pentru a primi binecuvântarea. Ei au săpat gropi în care să se adune preţiosul lichid. Biserica trebuie să se pregătească pentru a primi binecuvântarea prin lucrare, eforturi şi rugăciuni; ea trebuie să sape gropile, şi Domnul le va umple. Acest lucru trebuie făcut prin credinţă, în deplina asigurare că binecuvântarea este gata să vină. În tabăra lui Israel a urmat curând un potop de binecuvântări.

Apa nu a venit din cer, ca în cazul lui Ilie ci, într-un fel tăcut şi misterios, gropile au fost umplute. Domnul are metodele Sale de a acţiona. El nu este legat de timp şi loc ca noi, ci face ce îi place cu fii oamenilor.

Datoria noastră este să primim ce ni se dă, şi nu să dictăm. Trebuie să observăm de asemenea abundenţa apei: destulă pentru nevoile tuturor. La fel este şi binecuvântarea Evangheliei. Toate nevoile frăţietăţii şi ale bisericii vor fi împlinite prin putere divină, ca răspuns la rugăciune; mai mult, victoria va fi acordată cu uşurinţă oştirii lui Dumnezeu. Ce fac eu pentru Isus? Ce gropi sap eu? O Doamne, fă-mă gata să primesc binecuvântările pe care eşti gata să mi le dai.

__________________________________

C.H. Spurgeon – Meditații de  Dimineața și Seara, primite prin Email