Westminster, California: Autorul cântării “Noi suntem din Israel, noi nu ne închinăm” a plecat la Domnul!

TitiTiraS-a stins o lumină, dar în acelaşi timp s-a aprins într-o altă lume mai bună, mai frumoasă şi fără de lacrămi. Despre EA cunoaştem puţin şi ce ştim este numai prin „Convingere şi Revelaţie personală”!

În toamna anului 1967 eram ucenic în anul trei la Uzina de Strunguri din Arad, fiind repartizat la secţia „Mecanic Şef”. În prima zi de ucenicie am privit o faţă cunoscută din biserica penticostală din Bujac, un bărbat drept ca un brad, în persoana fratelui Titi (Crăciun) Tira, care lucra pe o maşină de rectificat. Mai pe urmă, în zilele în care mergeam la practică în uzină, ca ucenic, admiram măiestria, modul cum lucra acest bărbat. În conversaţiile pe care le aveam doream tot mai mult să-i fiu pe plac, vedeam în el un lider, un om a lui Dumnezeu, cu reputaţie bună între muncitorii din secţie.

Titi Tira a fost membru activ şi apreciat în biserica Gloria din Arad, cânta în corul mixt, la tenori, alături de bunii prieteni: Puiu Szabo, fraţii Mitru şi Pascu Hărţău, fraţii Ioan, Gusti, Cornel Bulza, Pavel Miclea şi mulţi alţii, în timp ce eu cântam la bas avându-i ca dirijori pe fraţii: Dinu Bulza, Palea Bodea, Trandafir Ardeu, Tudur Iovu şi mai pe urmă cu ce-a mai lungă slujire, fraţii Lelu şi Tuţu Ardeu. În preajma anului 1960, Dumitru Moraru, Ioan Mercea, Dinu Bulza, Puiu Szabo, Teodor Mercea şi Pascu Hărţău preteni buni, mergeu adesea în misiune prin bisericile de la sate.Crăciun Tira-0013 Ioan Mercea era un bun acordionist, un mare cântăreţ, iar Titi Tira slujea cu darul de-a recita poezii. Misiunea şi dorinţa lor era şi de a-şi găsi un „ajutor potrivit”. În timp ce Titi recita versurile de poezie, biserica era cercetată prin Duhul Sfânt, deoarece mesajul era dat de Domnul prin revelaţie divină. Pentru mulţi ani la dubla sărbătoare de „Crăciun”, cu o voce blândă, recita câte o poezie prin care Înălţa Numele Acelui născut în Betleem. Titi Crăciun a fost un om care a umblat zilnic cu Dumnezeu. Pastorul Petru Ardeu l-a provocat apoi să dea îndemnuri la rugăciune în timpul serviciilor divine. A predicat apoi cu îndrăzneală Evanghelia atât în România cât şi aici în SUA. Cel de-al doilea poem primit tot prin descoperire Cerească în anul 1984 avea titlul: „Christos a Înviat”. Acel poem a fost pus pe note de catre dirijorul Tuţu şi se cântă şi astăzi în multe biserici din România şi din SUA. Tot în acea perioadă, Domnul i-a dat fratelui Crăciun-Tira şi cântările „Sus pe plaiurile Cerului” şi “Noi suntem din Israel, noi nu ne închinăm”. La început aceste două cântări au fost interpretate de fraţii Nicu şi Vasile Hojdea la evanghelizări, unde participa şi corul bărbătesc. În acest mod, cântările au fost răspândite foarte repede, astăzi sunt cântate pretutindeni în România şi peste tot în lume pe unde au ajuns românii..

Au trecut anii şi în toamna anului 1990, în data de 26 august eram pe peronul gării din Arad, înconjurat de o mare mulţime. Crăciun Tira-0007Eram în aşteptarea acceleratului de Bucureşti cu paşaportul de plecare definitivă în SUA. Eram foarte emoţionat! Printre cei mulţi ce erau în jurul meu era şi Titi Crăciun. Ce nu am uitat, şi parcă şi astăzi aud vorba lui: „Petrică, ne vedem în America!”. Pe 29 august 1990 am ajuns în Arizona… Tot în anul 1990, din relatarea fratelui Tuţu Ardeu, pe stadionul de la UTA (Arad) a venit un mare evanghelist. Făceam repetiţii cu „Corurile reunite”. Chiar atunci, Titi Crăciun a venit să-şi ia rămas bun de la corişti şi-a spus: „Eu merg în America, şi dacă se poate, doresc să fac o slujbă de misionar”. El a avut un har de la Dumnezeu să compună, să compuna versuri şi melodii.

IMG_2347Familia Tira, Crăciun, Viorica, Marcel, Adriana, Delia şi Ligia au ajuns pe un nou pământ, în Statele Unite ale Americii. Adaptarea la o nouă viaţă, o altă cultură, nu a fost uşoară. „Dacă veneam în America când eram mai tânăr…” obişnuia să spună Titi. Viaţa îşi continuă cursul şi Adriana, cel de-al doilea rod al dragostei lor se căsătoreşte. Zile de mare bucurie! Dar, nu după mult timp, un vânt rece loveşte necruţător familia Tira, în urma căruia Adriana trece în lumea celor drepţi… la vârsta de 22 de ani. În perioada următoare am vorbit mult cu Titi… Ore-n şir! I-am spus multe în „nopţile grele” când norii mari au apăsat din greu peste cortul său. Au mai trecut anii şi-a mai venit încă un val. „Petrică nu ştiu ce-i cu mine, nu am poftă de mâncare, slăbesc…”. Când a aflat de boala care-i măcina trupul, Titi nu s-a rugat Domnului să-l vindece. Dorea mai degrabă să plece… „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbândă în călătoria mea! Lăsaţi-mă să plec şi să mă duc la Stăpânul meu!”.( Genesa 24:56).

Craciun1TiraCrăciun (Titi) Tira s-a născut în data de 25 Decembrie 1941 în comuna Gurba județul Arad. A plecat din România, împreună cu familia, în anul 1990 și s-a stabilit în Westminster, California unde a trăit până la data de 13 aprilie, 2014, când a părăsit această lume, plecând să se întâlnească cu Acela pe care L-a slujit cu multă dăruire

 

IMG_8090Atât familia mea, cât şi familia lui Tuţu Ardeu şi „Corului Bărbătesc”, transmitem cele mai sincere condoleanţe pentru familia Tira. Titi va rămâne veşnic viu în memoria noastră. Domnul Dumnezeu să vă mângâie aşa cum numai El ştie! „Iar tu, Titi, du-te, până va veni sfârşitul. Tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor!” (Daniel 12 :13).

Petru Creţiu
Phoenix, Arizona

*

In memoriam:

Crăciun Tira 1941 – 2014

Născut în data de 25 decembrie 1941, în comuna Gurba din judeţul Arad, Crăciun Tira a fost al patrulea copil din cei cinci cu care Dumnezeu a binecuvântat familia Ana şi Aurel Tira. Încă pe când era copil, s-a mutat la Arad alături de Lidia, Zena, Ioan şi Florica. Rând pe rând s-au stins fraţii săi, în ordinea în care s-au născut: mai întâi Lidia, apoi Zena, Ioan şi iată, acum Crăciun, singura rămasă în viaţă fiind Florica.

Crăciun a crescut în perioada cea mai critică, cea din timpul războiului și de mic copil a cunoscut greutățile, foametea și suferința.

După terminarea școlii s-a angajat la Uzina „Strungul” din Arad unde a lucrat timp de 31 de ani înainte de-a părăsi țara, pentru a se stabili în Statele Unite.

În anul 1970 Crăciun Tira a întâlnit-o pe Viorica Toderici în biserica penticostală din Jimbolia. S-au căsătorit la data de 30 Mai 1971, în Arad, la biserica Gloria din Arad, unde el era membru din tinerețe. După ce s-a căsătorit, a construit o casă în Arad, având patru copii: Marcel, Adriana, Delia şi Ligia. Adriana a plecat dintre noi în 1996, în statul California, după o scurtă dar grea suferință. Ceilalți copii sunt căsătoriți. Crăciun şi Viorica au 4 nepoți și 5 nepoate: Allison, Johnatan, Emelly, Joshua, Allisa, Jaininne, Jamie, Nathan și Natalie. În anul 1977 Crăciun a depus cererea de plecare în SUA care s-a aprobat în anul 1990. A părăsit țara împreună cu familia în anul 1990 și s-a stabilit în Westminster, California unde a trăit până la sfârșitul vieții

_____________________________

“Noi suntem din Israel” –  http://www.resursecrestine.ro/cantece/59847/noi-suntem-din-israel

2 thoughts on “Westminster, California: Autorul cântării “Noi suntem din Israel, noi nu ne închinăm” a plecat la Domnul!

  1. Aurel Mihet's avatar Aurel Mihet

    Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine… Ioan 14.1-3 . Mingaiati-va dar uni pe alti cu aceste cuvinte 1 Tes. 4.18 SINCETE CONDOLIANTE FAMILILOR TIRA SI CURPAS .GOD BLESS YOU ALL

Leave a reply to dorin giurgiu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.