Se spune că într-o zi patru baieți, toți frați, mergeau pe jos de-a lungul unui râu și  li se părea distractiv să meargă de-a lungul malului abrupt cât mai aproape de zona periculoasă. Dar, neatent la un moment dat, unul dintre băieți a căzut în râu într-un loc în care apa era destul de adâncă.

Cum el nu știa să înoate, fratele cel mare a sărit imediat după el ca să-l salveze. A reusit să pună mâna pe el și să-l țină la suprafața apei, dar îi era destul de greu ca să înoate spre mal într-o zona unde să poată ieși cu el din apă.

Înțelegând situația extrem de dificilă, un alt băiat de pe mal a luat un băț lung dintr-o ramură de copac și, întinzându-se peste mal, l-a întins către cei din apă, până ce înotătorul a putut să se prindă de el. Astfel, ușor, ușor, ajutați de cel de pe mal au reușit într-un final să iasă cu bine din apă.

Când au ajuns acasă, i-au povestit tatălui lor aventura trăita în acea zi. Auzind teribila experiență, tatăl s-a întors spre băiatul cel mare și l-a întrebat: ”Când fratele tău a căzut în râu, tu ce ai făcut pentru salvarea lui?” ”Ei bine, tată, la început am fost paralizat de frică și am stat tremurând pe mal câteva secunde, apoi m-am aruncat în apă după el, l-am scos la suprafață și m-am străduit să ieșim cu bine la mal.”

Apoi tatăl s-a întors spre al doilea băiat și i-a spus: ”Tu ce ai făcut pentru salvarea fratelui tău?” ”Tată, după cum știi, eu nu pot să înot, așa că atunci când am văzut că cei din apă au probleme în a ajunge la mal, le-am întins un băț mai lung cu care i-am tras spre mal.”

Acum mai rămăsese de întrebat cu privire la eveniment cel mai mic dintre băieți care nu avea mai mult de 5 ani. Îndreptându-se spre el, tatăl îl întrebă: ”Iar tu, fiule, ce ai făcut?”  ”Oh, tată, eu n-am putut face nimic. Eu am stat pe mal și doar băteam din palme și strigam cât de tare puteam: ”Foarte bine, foarte bine, haideti ca veti reusi!”

Impresionat de mărturiile lor, tatăl i-a felicitat pe toți și le-a spus: ”Foarte bine ați procedat, băieții mei. Sunt mândru de voi. Să rămâneți uniți și să vă ajutați unul pe altul toată viața.”

Citind despre această întâmplare, mi-am dat seama că într-un mod asemănător ar trebui să fie si implicarea noastră, a celor care mărturisim că suntem creștini, în salvarea celor pierduți din întreaga lume. Cred că fiecare trebuie să ne găsim locul și slujba specifică care să contribuie intr-un fel la lucrarea de misiune internatională ce înseamnă, în esență, salvarea de la moartea veșnică a atâtor suflete prinse în valurile păcatului si ale morții.

Știu, nu toți putem să mergem la ei, nu toți avem abilitățile și darurile necesare pentru a fi acolo în vâltoarea cea mare, în locul unde slujirea înseamnă sacrificiu maxim, pericol maxim, luptă maximă, împotrivire maximă, acolo unde fără o chemare specială din partea Domnului n-ai rezista nici măcar o zi.

Dar, de aici de pe mal, din confortul și siguranța în care cei mai mulți dintre noi ne trăim viața, de aici de unde perceperea greutăților, a luptelor, a pericolului si a costurilor ce le presupune misiunea este de foarte multe ori distorsionată și diminuată, iar uneori chiar neglijată – de aici cred că fiecare putem contribui cu ceva.

Misionarii au nevoie de noi, cei de pe mal, să le întindem un ”băț”, dar nu unul cu care să-i lovim, cum uneori, din nefericire se mai întâmplă, ci unul cu care să-i susținem și să-i ajutăm în dificila lor lucrare de salvare a sufletelor pierdute. Rugciunea specifică și sustinută, suportul material acordat consecvent sau multe alte forme pot forma ”bățul” atât de necesar lucrării de misiune. Cu un astfel de ”băț” creezi nu doar legătura cu cei de pe câmpul de misiune, dar devii și parte din lucrarea de salvare a sufletelor din întreaga lume. Uneori, mai mereu aș spune, nici nu ne dăm seama cât de mult bine poate face doar simpla încurajare pe care o transmitem fraților misionari, printr-o vorbă bună, o vorbă caldă, transmisă cu dragoste și înțelepciune. O, ce lucrări minunate s-ar face dacă noi cei credincioși am învăța să lucrăm în echipă, fiecare făcându-ne partea și încetând a mai folosi ”bețe” pentru a ne lovi unii pe alții sau pentru a pune ”bețe în roate” lucrării lui Dumnezeu.

În incheiere, te-aș întreba, dragă frate cititor, în luna ce-a trecut care a fost aportul tău la salvarea celor pierduți? Care a fost partea ta în ajutorul acordat celor ce s-au dus după astfel de suflete?  Ai un ”băț” al tău? Care este și cum îl folosești? Nu uita, va veni o zi când  fiecare va trebui să răspundem în fața lui Dumnezeu de ceea ce am făcut sau n-am făcut în ceea ce privește lucrarea de vestire a Evangheliei până la marginile pământului, o datorie pentru toți cei ce sunt răscumpărații Domnului Isus.

Cu toata dragostea,

Lucian Adam/ luci_adam@yahoo.com

__________________________________________

Sursa: Revista INFOmisionar martie 2014 / NR. 125-126