“Prietene, mută-te mai sus.“

Luca 14:10

Atunci când harul îşi începe viaţa în suflet, vrem să fim aproape de Dumnezeu, dar cu frică şi cutremur.

Sufletul, conştient de vina lui şi umil, tremură din cauza solemnităţii în care se află. Este aruncat la pământ de simţământul măreţiei lui Iehova, în a cărui prezenţă locuieşte. Cu ruşine şi sfială, ocupă cea mai umilă încăpere.

Dar mai târziu, după ce creştinul creşte în har, deşi nu uită niciodată solemnitatea poziţiei lui şi nu pierde respectul care trebuie să cuprindă un om credincios în prezenţa lui Dumnezeu care poate crea sau distruge, teama îl părăseşte. Devine veneraţie sfântă, şi nu frică copleşitoare. El este chemat mai sus spre Dumnezeu prin Isus Christos.

Atunci omul lui Dumnezeu, păşind în splendoarea dumnezeirii, îşi acoperă faţa. ca heruvimii cu cele două aripi — sângele şi neprihănirea lui Isus Christos – se apropie de tron cu respect şi se închină în duh. Văzând un Dumnezeu al iubirii, bunătăţii şi îndurării, înţelege legământul caracterului lui Dumnezeu mai bine decât dumnezeirea Sa absolută. El vede în Dumnezeu mai mult bunătate şi mai puţin măreţie, mai mult iubire şi mai puţin maiestate. Plecându-se la fel de umil ca înainte, sufletul se bucură atunci de o mai mare libertate de mijlocire.

In timp ce se prosternează în faţa gloriei Dumnezeului Infinit, este susţinut de conştiinţa că se află în prezenţa milei şi iubirii infinite, şi prin aceasta realizează primirea „în Prea Iubitul” (Efeseni 1:6). De aceea, credinciosul este invitat să se mute mai sus şi să-şi exercite privilegiul de se bucura în Dumnezeu şi a se apropia de El cu încredere sfântă, spunând „Ava, Tată” (Romani 8:15).

Vom merge din putere în putere
Crescând în har în fiecare zi
Pân-om ajunge sfânta înviere
Şi Te-om vedea în faţă, ca nişte copii.

(Meditatia de DIMINEAŢA)

*

“A Ta este si noaptea.“

Psalmi 74:16

Doamne, Tu nu renunţi la tron atunci când soarele apune, nici nu părăseşti lumea, lăsând-o pradă răului în nopţile acestea lungi de iarnă. Ochii Tăi ne veghează ca stelele, şi braţele Tale ne înconjoară aşa cum zodiacul încercuieşte cerul. Prospeţimea somnului liniştit şi influenţele lunii sunt în mâna Ta. Temerile şi solemnităţile nopţii sunt tot ale Tale. Pentru mine este foarte bine să mă ştiu păzit la miezul nopţii, sau atunci când sunt neliniştit. Sunt fructe preţioase, coapte şi de lună, nu numai de soare. Fie ca Domnul să mă ia părtaş la ele.

Noaptea încercării este sub controlul Domnului iubirii, ca şi zilele strălucitoare de vară. Isus este în mijlocul furtunii. Iubirea Lui se înfăşoară în noapte ca într-o manta, dar, pentru ochiul credinţei, haina aceasta întunecată nu este o mască. De la primul ceas al nopţii până în zori, Veghetorul etern are grijă de sfinţii Lui. El stăpâneşte umbrele şi roua nopţii, spre binele poporului Său.

Noi nu credem în zeităţi rivale ale binelui şi răului luptându-se pentru supremaţie, ci auzim vocea lui Iehova spunând: „Eu am creat lumina, şi Eu am creat întunericul. Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri“. Vremurile întunecoase de indiferenţă şi păcat nu sunt scutite de scopurile divine. Atunci când altarul adevărului este mânjit, şi căile lui Dumnezeu uitate, slujitorii Domnului plâng cu lacrimi amare. Dar ei nu trebuie să dispere, fiindcă cele mai întunecoase timpuri sunt guvernate de Domnul, şi ele vor asculta porunca Lui până la urmă. Ceea ce nouă ni se pare înfrângere poate fi victorie pentru El.

Învăluiţi în noaptea cea adâncă
Nu mai vedem nici raze, nici lumină
Dar Domnul este cea mai tare Stâncă
Şi nu ne temem de nimic ce va să vină.

(Meditatia de SEARA)

_____________________________

C.H. Spurgeon – Meditatii de Dimineata si Seara, primite prin Email