DUMNEZEULE, SUNT ULUIT!

La zidŞi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine.

EZRA, 9.6

 

Cu ce cuvinte sfâșietoare îşi începe Ezra rugăciunea sa către Domnul! Starea rea a   poporului Israel, pe care Ezra o constată  după întoarcerea sa în Ierusalim,  la revenirea din robie (la cca 50 de ani după primul val sosit în vremea împăratului Cir), îl determină să spună “Dumnezeule, sunt uluit si mi-e rusine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. ”  Într-un tablou mai general, am putea observa și un episod anterior, acela când Dumnezeu îi avertizează pe copiii lui Israel la intrarea în ţara promisă (pentru care, ei, nu au făcut nimic deosebit și pentru care nu au avut nici un merit, ci a fost doar mila și bunătatea lui Dumnezeu pentru ei, poporul ales care să-i poarte Numele), cu aceste cuvinte: „ia seama la ceea ce Îţi poruncesc. (Iosua 24:13)

Una dintre poruncile Domnului a fost şi aceea de a nu lua neveste pentru fiii lor dintre fetele popoarelor izgonite, la porunca Lui. Neascultarea lor a dus, nici mai mult, nici mai puțin, decât la încălcarea primelor trei porunci. Deşi poporul făgăduise „Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, şi vom asculta Glasul Lui.”(Iosua 24-24), după moartea lui Iosua, cât și în următorii 7…8 sute de ani, cu puţine excepţii, acest lucru nu s-a întâmplat. Au făcut exact ce le poruncise Dumnezeu să nu facă.

Robia de 70 ani, în care a „ars’ o generaţie departe de Țară, ar fi trebuit să-i trezească și să-i lecuiască de a se mai împotrivi lui Dumnezeu, dar din ceea ce citim în cartea lui Ezra, constatăm că acesta este uluit și-i este rușine de starea deplorabilă în care se afla  poporul Domnului. 

Pentru a-i crește și a-i învăța la școala Sa, Dumnezeu trimite un învățător pentru copiii născuţi în Babilon și cu părinţi robi, pentru „a-i învăța și asculta” să vadă cum și-au însușit lecția Lui. Cei întorşi cu primul val, cca 50.000, au găsit o ţară fără nici un fel de jurisdicţie propice unei dezvoltări sănătoase. Chiar înaintea primei ore de curs, când Ezra se putea bucura de ritualul îndeplinit al jetfei arderii de tot , el află de la unele din căpetenii că parte din  fiii robiei au găsit  fete din rândul popoarelor a căror pierzare fusese hotărâtă, dar neaplicată, mai „atrăgătoare” decât ale lor şi, încălcând porunca Domnului,  şi le-au luat de neveste. Mai mult, tonul neascultării l-au dat chiar cei care trebuiau să vegheze asupra moralității poporului de-abia întors din robia babiloniană. În Babilon, alții luau decizii cu privire la viaţa lor şi a părinţilor lor, acum în libertate, au uitat de pretențiile Domnului şi au luat decizii lumești , pe placul firii lor, rele. Ba chiar au fost și  încurajaţi. Putem noi oare aduce o astfel de situaţie în prezentul nostru? Nu ne aşează oare Dumnezeu pe un munte, unde libertatea este la ea acasă, pentru a-L putea vedea mai bine pe El și a-L glorifica? Însă ochii noştri sunt coborâţi mereu la nimicurile văilor lumii seculare.  Dar nu ne-a  eliberat El, oare, dint-atâtea robii, iar noi ne silim de multe ori să redevenim robi?

Rugăciunea lui Ezra contopeşte mirarea cu punerea la dispoziţia Domnului. Nici măcar cuvintele despre iertare nu s-a putut strecura prin gura cărturarului. „Acum, ce sa mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părasit poruncile Tale…” (6.10)

 Ezra ar putea gândi și zice: „Doamne, fă ce crezi de cuviinţă cu noi. Această nouă binecuvântare, eliberarea din robia babiloneană,  aduce cu ea și o nouă  oportunitate de încălcare a poruncilor Tale,  când, de fapt, ea ar trebui să ne umple inimile de mulţumire şi bucurie.”

De-abia acum începe, am spune, ora de practică. Venirea lui Ezra în mijlocul poporului, cu tezaurul neatins, trezeşte la viaţă o mulţime foarte mare de oameni din Israel, iar această bunătate a lui Dumnezeu îndeamnă poporul la pocăinţă. Ceea ce se petrece în continuare este fără precedent şi nici nu ştiu să se mai fi repetat vreodată. În două luni de zile, după o predică de câteva secunde, s-a creat o criză socială unică, greu de înţeles pentru cei care nu citesc Scripturile, dar cu totul la îndemîna celor care Îl cunosc pe Dumnezeu: „Trebuie să facem cum ai zis” – a fost răspunsul unei întregi adunări.

Acolo Duhul Domnului a mişcat şi a tăiat în două. Şi-au asumat consecinţele în totalitate şi s-au eliberat de neascultare și cred că le-a fost mult mai greu decât a se autoflagela.( Matei 5:29-30) 

Au dărâmat izvodirile minţii şi au redevenit liberi în ciuda unui suflet complet răvăşit. Ezra 10,  este alternativa. Mai marii poporului au hotărât să decidă „după Lege[…] S-a dat de veste în Iuda şi la Ierusalim că toţi fiii robiei trebuie să se adune la Ierusalim…” (Ezra, 10: 3; 7). Poate că averea n-ar fi contat atât de mult, în balanță, deşi dacă ne-am gândi la evreii de azi am fi ispitiţi să credem că ar fi cântărit încă chiar foarte mult, dar izgonirea celor străini din adunare ar fi însemnat pentru ei o pierdere vitală. O asemenea pocăinţă este pe placul Domnului. Sigur că nouă nu ne-a poruncit să ne luăm sau nu neveste dintr-un popor sau altul, decât credincioasă, dar tot ceea ce poate perturba Gloria Domnului sau, mai exact, de a lua decizii care în timp va altera relaţia noastră cu Dumnezeu, sunt lucruri care merită toată atenţia şi vigilența de care suntem în stare. Dorințele firii, ne vin din „libertate” cu pericolul iminent de-a ne reface robii celui Rău.

 Gilu Florea

09.11.2013

2 thoughts on “DUMNEZEULE, SUNT ULUIT!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.