Întoarcerea mea la Domnul!

????????????????????by Delia Așik

Alanya, Turcia

Mă cheamă Delia și locuiesc în Turcia. Am avut momente când am respins creștinismul, am considerat Islamul o cale, dar în ultimii ani nu mi se părea deloc greșit ca elemente din acestea două să coexiste în viața mea, pe lângă credința în reîncarnare și tot felul de superstiții.

Nu prea credeam în nici o carte numită sfântă, nu în totalitate sau în sensul că ar fi de inspirație divină, mi se părea că există o sămânță de adevăr în toate, însă doar existența lui Dumnezeu era sigură pentru mine. Știam că El este, că veghează.

Cât despre mine, gândeam că sunt una dintre cele mai bune persoane din lume și El mă aprobă. Îl iubeam pe Dumnezeu, cel puțin așa credeam. Aveam sentimente negative față de oameni în general, îi găseam rău intenționați, bârfitori, invidioși, necinstiți, mincinoși, nerecunoscători, ipocriți dar asta nu mă făcea o persoană mai puțin bună, gândeam eu, căci nu făceam nimănui rău, ba chiar încercam să fac binele. Puteam oferi lucruri materiale, timp, dar singurul lucru pe care nu-l ofeream oamenilor era inima mea. Nu-mi dădeam seama că sentimentele mele negative îndreptate împotriva oamenilor răneau iubirea lui Dumnezeu.

Într-o zi, pe stradă fiind, mergeam în pas grăbit și am simțit cum obișnuitele sentimente negative din interiorul meu mi-au fost luate, m-am simțit ușurată, le-am observat lipsa. Prin minte îmi trecea: “Unde ți-e mândria, aroganța? Dar ambiția? Furia? Toate s-au dus!” Mișcările mi s-au încetinit, nu mi-am mai simțit picioarele de la genunchi în jos, parcă pluteam. M-am uitat în jur, simțeam un îndemn să mă uit, să mă uit, să mă uit, de fapt, să văd, să văd, să văd. Totul era schimbat și nemaipomenit de frumos. Nu-mi dădeam seama ce se shimbase, din punct de vedere vizual nu era nimic diferit, strada, copacii, clădirile erau la fel și totuși nimic nu era cum știam, totul era foarte frumos. Am simțit un îndemn să mă uit la oameni. De obicei le ocoleam privirile dar acum simțeam un imbold anume să mă uit în ochii lor și o mare fericire, mă bucuram să-i văd, zâmbeam tuturor, îmi venea să-i îmbrațișez pe toți. Plângeam și mă uitam la oameni cât sunt de frumoși.Am înțeles că de fapt, ei așa sunt, deosebit de frumoși, doar că eu nu avusesem ochi să văd. Toți erau legați între ei prin fire transparente ce porneau din inima fiecăruia.

Tot în acea perioadă, acasă fiind, căutând printre canalele TV, am dat de un canal evanghelic în limba engleză. Mi-am zis să ascult puțin, fiind convinsă că orice se va zice voi recunoaște acel subiect, era ca și cum îmi verificam cunoștințele, mă gândeam că orice va zice nu are cum să nu-mi fie familiar. Totuși, predicatorul m-a surprins foarte mult. Ceea ce a spus știam că nu mai auzisem niciodată. A spus ceva, un verset, știu că era un verset, dar nu-mi aduc aminte care, ori despre ce era vorba fiindcă nu am perceput cuvintele dar am înțeles “mesajul”. Ceea ce a spus și vocea lui m-a impresionat foarte mult, mi-am zis “Asta e! Cum de nu m-am gândit până acum la asta?“. Era ca și cum aș fi găsit răspunsul la toate. Am simțit o căldură în piept și de acolo în tot corpul, m-am întrebat chiar dacă nu m-am îmbrăcat prea gros dar nu mă îmbrăcasem gros, sunt din fire friguroasă și era și toamnă. Căldura era persistentă. Nu m-am mai putut despărți de acel canal. Ascultam ore în șir, deși nu-mi stă în fire, mă plictisesc usor, nu pot viziona mai mult de o jumătate de ora ceva. Până atunci crezusem doar în existența lui Dumnezeu dar în acel moment am înteles că există un Cuvânt al lui Dumnezeu, i-am simțit puterea.

Într-o noapte eram cam tristă, mă gândeam la viața mea și nu înțelegeam de ce mi se întâmplase anumite lucruri, plângeam și strigam “Doamne, Doamne!“. Strigam așa doar ca să mă liniștesc, cred că li s-a întâmplat multora să zică “Doamne” dar fără să se aștepte efectiv la un răspuns. Cu toate că aveam ochii închiși am simțit cum în cameră și-a făcut apariția o siluetă umană, știam că a venit în mare grabă, ca și cum ar avea o urgență; nu s-a oprit deloc la nivelul corpului meu, cu aceeași grabă a intrat în el și mi-a îmbrățișat sufletul. Pentru prima dată mi-am simțit sufletul și cum este să fie atins. L-am recunoscut pe Domnul Isus. Când te îmbrățișează un om simți acea atingere doar în anumite puncte, dar această îmbrațișare nu era așa, simțeam că-mi străbate toate celulele, mă topeam de fericire. Abia după, m-am gândit că nu I-am spus nimic. Asta fiindcă în acele momente e imposibil să te gândești la altceva, să vrei altceva, să te gândești că poți vorbi ori să ai nevoie de vorbire.

Într-o zi mi-am zis că alții dau Domnului multe lucruri, că eu îi pot da doar gândurile mele. În loc să las nimicurile și grijile să-mi invadeze mintea, mi s-a părut mai potrivit să dau slavă lui Dumnezeu, să-I spun că-L iubesc, nu neapărat doar într-un timp special stabilit pentru rugăciune ci și când făceam altceva, care să nu-mi necesite intelectul, precum treburi casnice, mers pe stradă, înainte de a adormi. Pe când spuneam acele rugăciuni scurte, trebăluind prin casă, am simțit că prin mine trec valuri, ca un râu. Erau valuri înviorătoare, nu mă simțisem atât de vie niciodată, parcă abia atunci trăiam cu adevărat. Îmi curgeau lacrimi, în cantități mari cum nu curg când plangem de obicei. Am simțit că Dumnezeu este viață, iubire, blândețe. Mă cerceta, simțeam că-I aparțin, că Lui îi pasă de toți oricât de mici ar fi.

În orașul în care locuiesc nu există biserică. Nu mai fusesem la o biserică de vreo 15 ani. Mă apăsa mai ales faptul că aveam păcate nemărturisite. Credeam că este nevoie de un preot ca să-ți mărturisești păcatele. Pe internet am facut cunoștinta cu o sora pe nume Olimpia. Ea mi-a spus sa-I mărturisesc păcatele Domnului Isus. La asta nu mă gândisem, nu știam că poți să-ți mărturisești păcatele direct lui Dumnezeu. Am îngenunchiat, mi-am mărturisit păcatele, am zis “iartă-mă” și atunci s-a întâmplat ceva. Nu mă mai puteam scula de la pământ, nu mă mai puteam opri din a zice “iartă-mă“. Prin corp parcă trecea o furtună. Am înțeles gravitatea păcatului, că este moarte, m-am văzut că sunt doar o mână de țărână, am simțit atotputernicia lui Dumnezeu și că nu am dreptul să nu-L ascult.

 După aceasta, împreună cu Olimpia, am făcut rugăciunea de primire în inimă a Domnului Isus și am luat hotărârea de a mă boteza. Era 4 August 2012. O soră, Elena, prietenă de-a Olimpiei mi-a scris că voia Domnului este să mă botez peste un an de zile. Când zice cineva așa, ne gândim aproximativ, poate la anul sau peste 10-11 luni dar nu exact un an de zile. Totuși, a fost cum a zis și pe 4 August 2013 m-am botezat. Dupa ce m-am hotărât să mă botez nu aveam idee cum să îndeplinesc aceasta. Mă gândeam chiar să mă duc în România să mă botez. Au venit niște frați și surori din Ankara pe care-i cunoșteam de pe internet. Mi-au făcut cunoștință cu niște surori, aveau adunare pentru femei în limba germană. M-am dus la acea adunare și am aflat că este adunare, tot în case, în limba turcă. Biserica era în alt oraș, la 140 km distanță. M-am dus la biserică, am cerut să fiu botezată. Am început să iau lecții și pe data de 4 August 2013 am mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului. După botez, pe drumul spre casă am simțit cum sunt învăluită în pace și un curaj care nu era al meu, venea de la Domnul, de care aveam nevoie fiindcă dimineața plecasem la biserică fără acordul soțului.

Frații și surorile din biserică sunt bucuria mea, acolo am găsit iubire, apreciere, simt că sunt privită ca o soră, acceptată și prețuită. M-am gândit la româncele pe care le cunosc aici în Alanya, am luat Evanghelii de la biserică, le voi vizita, le voi vorbi și le voi chema la Hristos. Lucrul cel mai bun pe care-l putem face cu viața noastră este s-o predăm Domnului. Toți oamenii tânjesc după siguranță, dar lumea de care se agață nu are nimic bun să le ofere. Mă rog Domnului să sădească în toți gândul care era în Hristos și să ne desăvârșească în iubire, smerenie, răbdare.

(Sursa: http://orizontcrestin.org)

One thought on “Întoarcerea mea la Domnul!

  1. Pingback: Întoarcerea mea la Domnul! | İSA MESİH'İN YOLU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.