Nicola Legrottaglie – fotbalistul din “Il Calcio” căruia nu-i este rusine de Evanghelia lui Hristos

Nicola-Legrottaglie

Sunt unul dintre cei care a avut totul în viață: bani, femei, faimă. Dar atâta timp cât Dumnezeu lipsea din inima mea, eu eram un bărbat neliniștit, nesatisfăcut, plin de îndoieli și niciodată fericit. Când cineva Îl cunoaște pe Isus, se simte o nouă făptură, o persoană ce în sfârșit a găsit o nouă viață.

Așa începe ultima carte scrisă de Nicola Legrottaglie, intitulată „Il mio amico Gesu – perche il Vangelo ha cambiato la mia vita” (Prietenul meu Isus – pentru că Evanghelia mi-a schimbat viața).

S-a născut în anul 1976 în Gioia del Colle, provincia de Bari – Italia. Și-a început cariera de fotbalist în anul 1994 la Bari. A ajuns ca să joace la echipe de renume precum Juventus Torino și AC Milan, iar la echipa națională a Italiei a fost selecționat de şaisprezece ori. În prezent joacă la Catania, fiind de fapt spre sfârșitul carierei sportive. Într-un cuvânt, privind doar cele două echipe celebre la care a jucat, am putea spune că ar fi putut avea totul ca să fie fericit în viață. Și totuși ceva îi lipsea acestui sportiv de performanță.

Până la vârsta de 28 de ani am dus o viață greșită. Citind Biblia, pas cu pas, simțeam că îmi umplea golul din interior. Ieșeam cu prietenii, mergeam la chefuri, mă întorceam târziu, dar odată ce ajungeam acasă, mă întrebam cu ce rămâneam din noaptea aceasta. Juve a împlinit visul vieții mele, am muncit din greu toată viața mea pentru a ajunge acolo și totuși mă simțeam gol și singur. Cred că nu L-aș fi găsit pe Dumnezeu, dacă nu aș fi ajuns să beau paharul până la fund, să-i simt dizgustul și neîmplinirea. Am putut avea pe orice femeie și după ce o aveam, nu mă mai interesa deloc de ea și asta m-a făcut să mă simt murdar. Aș fi putut ca să mă căsătoresc cu femeia nepotrivită, și să avem copii care ar fi fost nefericiți, și acest lucru ar fi dat naștere la o altă nefericire. Îi mulțumesc Domnului că m-a ajutat.

Isus a spus odată unei femei ce simțea și ea, ca mine de altfel, un gol profund în interiorul ei: 

„Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:13-14).

Isus mi-a umplut golul din inima mea până la punctul că în ultimii ani am început să dau și altora.

Ocazia s-a ivit în anul 2005 când juca la Juventus. Unul dintre colegii lui, un jucător din Paraguay, pe nume Tomas Guzman, care era un creștin autentic, a fost cel care l-a condus pe Legrottaglie spre Hristos. “Dumnezeu mi-a pus în cale pe acest frate drag, pentru propriul meu bine. Aveam nevoie de cineva din anturajul meu care să mă ajute să mă apropii de Dumnezeu.

Citeşte mai mult pe  Stiri Crestine.ro

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.