Ediția a IX-a: “Desculți -Homecoming“

florian gulerMulțumim Harului!

Zicala românească “orice minune ține trei zile” nu a fost dovedită în cazul “Desculți -Homecoming“ Ediția a IX-a. Au trecut de 3×3 și întâlnirea de la Hickory-NC mi se pare că intră într-o fază nouă. 

La inițiativa a doi băieți, o seară de mărturii a tinerilor, s-a transformat într-una de  “cercetare” de  Duhul Sfânt, dar nu numai pentru tineri dar și pentru părinții multora dintre ei. Inițial am cerut să fie lăsați tinerii singuri, dar unii părinți au fost curiosi, iar a doua zi, plângând, le-au mulțumit în public. Și eu am ratat seara cu pricina datorită faptului că m-am temut să nu incomodez!

Evenimentul de la Atlanta, cu Ravi Zacharias, ca și campionatul de fotbal de la Detroit (programat neintenționat din România exact în week-endul “desculțlor”) se bănuia să aibă un impact negativ asupra numărului de participanți. Fiind puțin mistic, nu făcurăm “numărătoarea poporului”, cu toate acestea prin metode aproximative (pentru mine poetice) adică “dupa câtă apă s-a băut”, se pare că au fost mai mulți participanți ca altădată. Vinerea seara la rugăciune, a fost indiscutabil cea mai bună prezență avută vreodată.

După spusele tehnicienilor s-au conectat cu noi români din 12 țări (printre care India și China), iar duminica a fost cel mai mare număr de conecții, de peste 800. Din motive tehnice nu am reușit să interacționam cu voi. Asa cum v-am spus numărul prea mare de conexii la internet a telefoanelor mobile mi-au scos computerul din linie.

Nu este intenția mea să vă descriu întâlnirea, cei mai multi ați urmarit-o. Diferența dintre a fi în sală sau pe internet este asa cum spune C.S.Lewis: “Ca și cum te-ai scălda în Oceanul Atlantic sau ai pune degetul pe hartă, pe locul Oceanului Atlantic” – desigur exagerez.

Desculții nu sunt originali! Am crezut mult timp că întâlnirile de părtășie cu cântare în comun, este o idee care ne aprține. Total greșit. Am descoperit că în urmă cu doi ani, 30 sept 2011, în statul New Hampshire a fost un anunț pentru toți creștinii care vor să se închine prin cântare în comun (corporate singing) să vină în biserica „menționată”, cu peste 1200 de locuri. Au venit atât de mulți încât Adunarea a fost  “plină la refuz” etc

În vremea când eram în România, cântarea comună era tratată ca și o “umplere a timpilor morți” și a face legătura între programe. Traducerea din Efes 5:19 “singing and making melody to the Lord with [our] heart”, adică să facem cântând melodii cu inima pentru Domnul. Cântarea în comun creează baza (atmosfera) stărilor spirituale care urmează. O idee din cântarea în comun adesea mă inspiră; pe de altă parte, poate datorita faptului ca oamenii respira în acelas ritm, când cântă, inimile lor ajung să bată în același ritm și, cum eu sunt cardiac, pentru mine cântarea în comun este și o terapie.

Apoi, cântarea în comun este o activitate de relaționare a bisericii, de părtășie și de amestecare armonioasă a vocilor în încercarea de a merge în aceeași direcție cu cel de lângă tine, dar și cu ceilalți („într-o simțire, o dragoste, un suflet și un gând”), are efect care reverberează în noi și pe care le simțim mult timp după cele trei zile de cântare. Și bucuria mai stăruie încă, inexplicabilă, parcă și o dispozitie spre unitate e ceea ce ne inspiră gândurile noastre.

Știm, prietenii și opozanții critcăîntâlnirile “desculți” pentru că nu este suficientă predică, sau cântare, că nu este totul destul de ingrijit etc. Relațiile noastre sunt bolnave, iar tehnica de astăzi ( mai ales din America) îți permite ușor să asculți pe cei mai iluștri vorbitori din lume, cât și pe cei mai mari interpreți de muzică. Simțul tău estetic și spiritual îți este usor satisfăcut, fără ca profunzimea suletului să-ți fie cercetată. Cred că la întâlnirile noastre, oamenii chiar dacă nu fac filozofia cântării commune, simt o anumită satisfacere a nevoii lor de relationare atât cu semenii cât și cu Dumnezeu.

Celor cărora Domnul le va face harul sa fie prezenti în 2014 oct 10-12, cred că vor putea ei înșiși să experimenteze Ediția a X-a “Desculți -Homecoming“ . Celor dprezenți în acest an, le-am propus să-și folosesca fantezia și să se îmbrace cumva deosebit, dar decent și classic, pentru cea de a 10-a întâlnire Hickory.

florian

One thought on “Ediția a IX-a: “Desculți -Homecoming“

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.