„Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.”

Matei, 5.29-30

Distrugeți orice capăt de pod

Medităm astăzi la un cuvânt care a fost subiectul multor controverse între oameni de-a lungul veacurilor. Căci unii, luând cuvântul mot à mot, s-au mutilat rămânând fără un ochi sau fără o mână, sperând că astfel se vor sfinți tot mai mult și vor fi tot mai plăcuți Domnului, dar făcând așa, nu au scăpat de păcat. Pe de altă parte, Domnul Isus nu a dorit să spună că aceasta e calea de a te apropia mai mult de Dumnezeu, căci faptele bune în care trebuie să umble  cel credincios sunt o consecință a faptului că el a scăpat deja  de omul cel vechi și păcătos.

Prin cuvântul Său, Domnul Isus aduce o învățătură mult mai adâncă, El vine cu o vorbire care nu se referă la percepțiile imediate-trupești, ci la cele spirituale, ascunse.

„Luaţi seama, dar, la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. […] Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec. Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud!” (Luca, 8.18; Matei 13:13-16)

Metaforic vorbind, păcatul poate intra în om și prin ochi și prin mână. Dar fariseii căutau să se asigure că nu încalcă „legea”, faptic, prin acțiunile lor. Dar vine Domnul și pune lumina pe rădăcina păcatului. Păcat este și a te gândi la ceva care nu zidește, care duce la slăbirea sfințeniei. Păcatul nu este ceva neapărat fizic, el poate fi un gând, o atitudine de răzvrătire, neascultarea, el este adânc infiltrat și înrădăcinat în om.

Noi comitem păcatele fiindcă suntem păcătoși, nu trebuie să comitem păcatul pentru a fi …păcătos, ci de fapt sunt comise pentru că sunt păcătos. Căci, așa cum spune și David: „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” (Psalmul, 51.5)

Însă păcatul are consecințe grave, plata păcatului este moartea. Sufletul care va păcătui va muri.

Deci, sufletul este mult mai important decât trupul. „Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei, 16.26)

De aceea: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” (Matei, 10.28)

Dar este trist și grav că foarte mulți oameni consideră că trupul este cel mai important din ființa lor, și, astfel ei caută să-și satisfacă cât mai bine nevoile și plăcerile trupești. Însă învățătura Domnului este opusă, primordial la om este  bunăstarea sufletului, și El  pune o întrebare dificilă: Dacă ți-ai pierde sufletul, ce ai putea da în schimb pentru sufletul său, să ți-l recâștigi? Căci sufletul e însăși viața ta, dar, e adevărat, fără un ochi sau fără un picior vei putea trăi, dar fără suflet, nu.

Deci, atenție la păcat, el ucide sufletul! Păcatul nu poate fi biruit nici cu nuiaua oprimării, dar nici cu legea, ci numai prin nașterea din nou, trebuie ca omul să devină o nouă creație, lucrată de Dumnezeu, pentru oricine ascultă și crede Evanghelia:

„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” (Romani, 1.16-17)

Pentru asta trebuie să ne fie curățită inima de toate murdăriile păcatului: „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.”, prin cuvântul Scripturii și Duhul sfânt. (Matei 15:19)

„Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.” (Matei 12:34-35)

Din slavă a coborât Fiul lui Dumnezeu pentru a ne îndruma și a face tot ce noi nu putem pentru a avea o inimă curată să-L putem vedea pe Dumnezeu. Însă avem de dus o luptă. Odată cu botezul prin credință, nu s-a terminat cu păcatul, ci atunci începe adevărata luptă a creștinului cu păcatul.

Apostolul Pavel spune care e situația și starea omului firesc:

„Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.” (Romani, 7.19-21)

Omul firesc se luptă să facă binele, dar face răul care e lipit de firea pământească a trupului. „Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.” Lupta e dificilă, păcatul înclină balanța, și el nu e dispus să plece cu una cu două. Forța păcatului e chiar trupul de carne cu poftele lui. Asemeni iederei care înfășoară arborii, cauți s-o scoți din rădăcină, să piară odată, cu totul, dar vezi că rădăcina ei are multe ramificații mici și e greu de stârpit, și cu păcatul, are mulre rădăcini, care nu mor ușor.

În această luptă există un conflict între fire și Duh, căci: „Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” (Romani, 8.13)

Dar apostolul Pavel spune despre sine: „Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni, 9.26-27)

Se poartă aspru cu trupul său! O, dar asta nu prea e la modă, dimpotrivă, se aude că trebuie să fii cât mai tandru, mai blând și delicat, să-i dăm trupului saltele cât mai comode, să-l răsfățăm. Însă apostolul vine cu indicii precise: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.” (Coloseni, 3.5)

Este o luptă aspră, mai greu de înfăptuit ca cele despre „nu lua, nu gusta” cutare sau cutare mâncare, e ceva mai presus de aceea de a fi legalist sau fariseu. Ajunge să te gândești rău la ceva care îți strârnește pofetele firi. Nu e nevoie de a lua sau de a face pentru ca păcatul să se și insinueze în inima ta.

Vrem să scăpăm de păcatul care ne înfășoară așa de lesne?

Lasă-te de deprinderile care te conduc la păcat:

• de gândurile poftelor;
• de paharul păcatului;
•  nu mai cumpăra acele  lucruri,  scapă de ele;
• evită acele locuri (magazine, restaurante, spectacole, jocuri, case) sau oameni, prin care ești adesea  ispitit;

Dacă prin unele „lucruri” nevinovate, păcatul neascultării de Dumnezeu se insinuează mai ușor, atunci e înțelept să evit a le mai utiliza și să mă despart de ele.

În anii ’80 un pastor american a spus că televiziunea este un drog foarte periculos care dă dependență,  însă cu mult mai grav este acum, deci să nu zăbovim la TV (să-l evităm), să nu accesăm imagini care nu zidesc, iar internetul să-l folosim doar cât e strict necesar, nimic mai mult.

Chiar dacă lucrurile nu sunt rele în sine, ele îți pot sta împotriva sufletului tău. Uneori pot fi copiii, familia, jocurile aparent nevinovate, distracțiile de orice fel, fiecare într-un fel sau altul pot să stea în calea bunăstării sufletului. Trebuie să remodelăm relațiile, să „tăiem” și să rupem orice legături care sunt primejdioase sufletului, orice îmbuibare, orice îngâmfare.

Nu treziți poftele trupului!

Încă din grădina Edenului omul a ascultat minciuna Satanei și s-a lăsat amăgit. Acel măr al cunoașterii binelui și răului i-a trezit poftele și a poftit la fructul din care Dumnezeu îi poruncise să nu mănânce.

Frați și surori,

Ascultarea de Domnul va aduce sănătate sufletului nostru. „Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.” (Romani, 13.13-14). Sunt aici două îndemnuri foarte bune, primul e acela de a trăi frumos (curat), iar cel de-al doilea îndemn imperativ este „.nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.”

Un foc mic dacă este întreținut, dacă tot pui lemne pe foc, el se întețește și ia amploare. La fel este cu firea omului, activată dacă o „gâdilăm” și o împodobim mereu cu câte ceva care să o scoată în evidență, ia amploare. Însă trebuie să facem exact invers, să ne răstignim firea cu poftele ei, să nu-i facem pe plac, să n-o tot hrănim cu cele mai bune și frumoase lucruri. Să nu-i dăm ceea ce place ochilor, să nu-i dăm ceea ce-i place urechilor să audă – acestea nu ajtă la răstignirea firii!

Să însuflețim în noi Duhul, căci e plin de râvnă pentru Domnul și să nu-l întristăm, ci să ne lăsăm călăuziți și ajutați de El. Vegheați în vederea rugăciunii, puneți frână lucrărilor firii pământești, să nu-i mai dați apă la moară. Printr-o viață duhovnicească, prin puterea Duhului, omorâţi mădularele de pe pământ (curvia, necurăția etc),accesați gândurile călăuzite de Duhul, să nu mai treziți poftele firii prin gânduri și imagini imorale.

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.” (Apocalipsa, 3.10)

Orice ne împiedică sufletul de a ne bucura în Domnul, tot ce este un capăt de pot pentru păcat, trebuie tăiat. Povestea cineva cum un pastor s-a dus în vizită la un frate. Acesta în timp ce învârtea la furnalul de făcut țuică, cânta cu însuflețire „Am părăsit păcatul cu poftele…”! Rădăcina problemei nu era că acum făcea un lucru rău (producea țuică pentru vânzare sau pentru a și consuma), ci aceea că nu avea nici o scuză sățină în gospodaria lui  un asemenea obiect drăcesc. Însă acest creștin și-a păstrat furnalul ca un capăt de pod cu un obicei păcătos.

Frați și surori,

În Numele Domnului, vă rugăm, nu păstrați nici un capăt de pod pentru întreținerea firii pământeși sau pentru păcat! Să aruncăm în foc, să distrugem orice lucru care poate fi un astfel de pod către păcat, să-i blocăm orice cale fizică și spirituală, să tăiem orice legătură ar mai exista către păcat. Să fim fermi, hotărâți, nu vom mai accesa nimic imoral!

Să fim radicali cu lucrurile care ne împidică părtășia cu frații și cu Domnul Isus, pentru ca acele fapte și gânduri să piară din viața noastră și să trăim frumos ca în timpul zilei.

Să fim biruitori prin Cel care ne-a iubit și ne iubește, prin Isus Hristos Domnul. Glorie Lui! Amin.