Rebeca Butnariu
Ştiu sigur că Dumnezeu încă mai lucrează prin îngeri, care, în diferite situaţii au chip de om.
Nu cu mult timp în urmă, într-o primăvară mult aşteptată, mă aflam pe patul de spital. Purtam în mine, pentru a doua oară, un bebeluş scump şi mult aşteptat. Ştiam că nu va fi uşor să duc sarcina până la capăt. Dar mai ştiam un lucru. Că Dumnezeul meu TRĂIEŞTE şi că, ceea ce El promite va împlini cu siguranţă.
În stânga mea zăceau teancuri de serveţele de hârtie iar în dreapta mea se afla suportul cu perfuzia ce mă însoţea deja de 3 săptămâni, zi de zi. Slăbisem foarte mult pentru că nu mâncasem decât stiksuri şi banane şi vomitam oridecâteori voiam să beau puţină apă. Doar perfuziile mă ajutau, cumva, să nu mă deshidratez cu totul.
Medicul mi-a spus , că , pe lângă perfuzii, este absolut necesar să beau şi lichide, dar pur şi simplu erau insuportabile pentru mine.
Soţul meu, mă ruga mereu să beau câte puţin din ce îmi adusese: suc natural, apă minerală, compot de piersici (preferatul meu), dar nu puteam. Vomitam de fiecare dată când beam ceva.
În suferinţa mea, nu încetam să citesc din Biblie şi să mă rog la Tatăl meu din Ceruri. Spre sfârşitul celor 3 săptămâni de perfuzii starea mea se agravase. Mi-am dat seama că organismul meu nu mai suporta perfuziile. Atunci, am decis. Am spus un “Nu” hotârât medicului şi asistentei de serviciu, am semnat pentru întreruperea medicaţiei şi am aşteptat 1-2 zile, timp în care starea mea de vomă se ameliorase. Dar… eu aveam nevoie disperată de lichide. Uitasem ce înseamnă să fii însetat şi să te răcoreşti bând un pahar cu apă rece. În adâncul inimii mele, L-am rugat pe Dumnezeu să facă ceva concret pentru mine: ”Doamne, te rog, ajută-mă ! Ştiu că poţi! Spune doar “o vorbă” în dreptul meu şi voi căpăta alinare. Te rog Doamne, trimite-mi un înger şi ajută-mă!” (Cine nu a trecut pe aici, poate să judece, dar nu poate înţelege suferinţa ce am îndurat-o).
Nu a trecut mult timp şi în salonul meu a fost adusă o tânără de vârsta mea căreia medicul de la ecograf îi spusese că trebuie să meargă urgent la spital din cauza unor probleme. Au venit medicii, au examinat-o şi au internat-o pentru supraveghere. A doua zi, totul s-a dovedit a fi bine pentru ea şi au externat-o. Dar… în seara în care a venit a adus cu ea 2 litri de suc “SPRITE”, m-a servit cu un pahar şi a insistat să beau puţin deşi îi povestisem că nu pot suferi lichidele. În noaptea care a urmat am băut câte o înghiţitură, de frică, să nu vomit iar. Dimineaţa, când fata aceea a plecat mi-a lăsat mie sticla de suc şi mi-a zis să o consum. Şi..surpriză!! Mă simţeam mai bine şi nu-mi venea deloc să vomit. (Nu intenţionez să fac reclamă nici unei firme, de regulă nu beau astfel de sucuri decât foarte rar).
L-am sunat imediat pe soţul meu şi l-am rugat să-mi cumpere o sticlă de suc când va veni la mine. El a fost foarte bucuros să facă asta. Nu-mi venea să cred. Chiar puteam în sfârşit să-mi astâmpăr setea. Medicii, văzând că mi-am revenit, m-au externat spre marea mea bucurie.
După o săptămână de concediu medical în care am continuat să beau Sprite, m-am întors printre copiii cu care lucram. Când am intrat în sala de clasă, copiii care veniseră mai devreme mi-au sărit în braţe. Mi-a fost dor de ei, dar mă gândeam cu drag şi la micul meu bebeluş ce mai avea până să se nască: “Oare ce-mi va încredinţa Domnul de această dată?”
După câteva minute, a venit un băieţel din grupa mea, dar nu voia să intre în sală decât cu tatăl său de mână. Când m-a văzut, a dat să spună ceva dar nu a putut şi a început să plângă. L-am întrebat pe tatăl lui, dacă îl doare ceva sau dacă a căzut pe drum. Atunci, copilul m-a întrebat printre lacrimi: “Doamna, ai fost la spital? Dar…acum eşti… bine? Nu mai pleca doamna, te rog, mi-a fost dor de tine!”
Am fost puţin şocată de această reacţie a băieţelului pentru că era unul dintre băieţii mai activi (nu l-aş numi obraznic) şi-l dojeneam mereu. I-am răspus imediat: “Da Yannis, am fost la spital…dar acum sunt aici. Sunt bine. Nu mai plec.” L-am sărutat şi l-am îmbrăţişat strâns; doar aşa s-a liniştit din plâns.
Şi, DA, ştiam că voi fi bine. Pentru că ştiam că Dumnezeu îmi trimisese un înger cu chip de om, cu un răspuns specific la problema mea. Domnul merită toată lauda, pentru că în lunile care au urmat m-am simţit bine, m-am îngrăşat la loc şi cu puţin timp înainte se Sărbătoarea Naşterii Domnului, am ţinut în braţele mele o minunăţie de fetiţă, un îngeraş- cum îi place soţului meu să-i spună. Lăudat fie Domnul pentru toate. Cer călăuzirea Lui mai departe pentru înţelepciune şi responsabilitate în educarea copiilor.
În Slujba Lui,
Rebeca Butnariu
ARMONIA MAGAZINE - USA 