Ce parere au
BARACK OBAMA SI MITT ROMNEY
.
Valentin Vidu de la Ziarul GANDUL
în 08.10.2012 publica poziția candidatilor la funcția de Președinte al Statelor Unite vis a vis de avort, homosexuali, pedeapsa cu moartea și religie:
“Barack Obama şi Mitt Romney, care se înfruntă în alegerile prezidenţiale americane de la 6 noiembrie, au poziţii diferite asupra unor probleme legate de societate, relatează AFP care prezintă aceste poziţii.
Mitt Romney: vrea anularea hotărârii istorice a Curţii Supreme “Roe versus Wade” (1973), care a legalizat şi reglementat avortul în Statele Unite. El susţine interzicerea avortului cu excepţia cazurilor de viol, incest sau risc la adresa sănăăţii sau vieţii mamei.
Romney va înceta să mai subvenţioneze centrele de planning familial. De asemenea, el a criticat reforma sănătăţii iniţiată de Barack Obama, deoarece aceasta ar obliga angajatorii, inclusiv instituţiile religioase, să suporte costurile contracepţiei.
Barack Obama: preşedintele în exerciţiu, un apărător al drepturilor omului, “crede că opţiunile în privinţa sănătăţii unei femei constituie o decizie personală, luată împreună cu medicul, fără amestecul politicienilor”.
DREPTURILE PERSOANELOR DE ORIENTARE HOMOSEXUALĂ
Mitt Romney: se opune căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi uniunilor civile, susţinând un amendament la Constituţie prin care căsătoria să fie definită drept o uniune între un bărbat şi o femeie. El s-a opus abrogării legii “Don’t ask don’t tell”, care interzicea accesul în armată al persoanelor care şi-au exprimat în mod deschis orientarea sexuală, dar a anunţat că nu va reveni asupra ei.
Barack Obama: a fost primul şef al Executivului american care s-a pronunţat, cu titlu personal, în favoarea dreptului ca persoane de acelaşi sex să se căsătorească şi care a subliniat că decizia de a autoriza sau nu o asemenea căsătorie revine statelor” (…)
AICI puteti citi intregul articol.