Citind cu mare atenție cele declarate de Iosif Țon, mai recent, dar și de-a lungul anilor, având în vedere în ce moment vorbește astfel, coroborat cu ce se întâmpla în lume, ce fac frații, comparativ cu ce spune și ce face Țon – a faptului că el nu a fost persecutat de Securitate și de Statul român – că a fost bine merci, nu un prigonit în vechiul regim comunist, înclini să crezi în duplicitatea sa, mai ales că acum se situează mai clar în opoziție față de  „frați”, având calea lui, singulară.

Pentru a-i descifra cât de cât caracterul, din ceea ce vorbește dânsul, privindu-i în urmă pașii, l-am putea eventual caracteriza prin aceste cuvinte: instabil (doctrinar), pocăit declarativ, plin de iubire, declarativ, consecvent propriei agende, nesupus frățietății, avid de afirmare.

„În anul 1957, pe când eram student la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, mi-au căzut în mână cărţi de teologie liberală. Prin citirea lor şi prin interacţiunea pe această temă cu unul dintre profesori mi-am pierdut credinţa în Dumnezeu. În decembrie 1957 m-am retras de la Seminar şi am intrat în învăţământ ca profesor de limba şi literatura română în comuna Lupşa de lângă Câmpeni, în Munţii Apuseni (în 1955 absolvisem Facultatea de filologie din Cluj).

În luna mai, 1958, am scris o scrisoare unuia dintre studenţii la Seminarul din Bucureşti că am devenit ateu.” (Iosif Țon despre colaborarea cu Securitatea )

În 1963 devine colaborator-informator al Securității…vede în asta „o nouă oportunitate”!

În 1964, la ieșirea lui Richard Wurmbrand din închisoare, Iosif Țon îl vizitează – informatorul și colaboratorul Securității, curtează o pradă importantă! Însă, zice Țon, a înțeles din explicațiile lui Wurmbrand unde a greșit, apoi și prin „alte influenţe, de la alte persoane care au venit de la închisoare (Simion Cure, Traian Dorz ) şi în 1967 am început să merg pe furiş la Biserica Baptistă din Cluj-Mănăştur.” – informatorul (căci asta i se cerea îndeosebi, a-i urmări pe creștinii ieșiți din închisoare) ia urma eliberaților!!!!

La începutul anului 1968, am avut o experienţă specială cu Dumnezeu – nu este cazul să intru aici în mai multe detalii – în care am înţeles clar că Domnul Isus Cristos a murit pentru toate păcatele mele şi că El mi le-a iertat pe toate. Am trăit atunci nu numai o mare eliberare ci am primit senzaţia clară că am fost făcut iarăşi om, că mi-a fost redată demnitatea de copil al lui Dumnezeu.”

Auziți: „i-a fost redată demnitatea” de copil al lui Dumnezeu?! Adică, pe lângă mândrie (demnitate), privilegiile ce decurg de a fi iarăși un baptist cu drepturi în biserica Domnului. Era unul de-al lor. Din ceea ce urmează, se vede că pașii următori erau bine calculați. Să nu uităm că Securitatea i-a propus lui Wurmbrand un post de ministru al cultelor, dacă trece de partea apostaților. Țon și Securitatea mergeau împreună, oarecum, pe același drum:

„Fără să intru în alte detalii, prin octombrie [1968] am făcut cerere pentru a face o călătorie la Viena pentru un consult medical. În timpul acela am primit de la Dumnezeu călăuzirea ca de la Viena să merg în Anglia şi să studiez acolo teologia.

La 1 ianuarie 1969 am plecat la Viena şi de acolo am plecat în Anglia. Printr-un şir de minuni ale lui Dumnezeu, am primit o bursă de studii la Universitatea Oxford şi am rămas acolo pentru studii până în 1972.

În primul an de studii la Oxford, a venit acolo Rihard Wurmbrand, în cadrul unui turneu de predici. Am stat îndelung de vorbă şi el m-a invitat să merg cu organizaţia lui în America. I-am explicat atunci că eu simt că am o obligaţie pentru fraţii mei din România şi că, la terminarea studiilor, mă voi întoarce la fraţii mei. El a fost dezamăgit de refuzul meu, dar mi-a respectat decizia.
Aici este locul unde trebuie să fac cea mai importantă explicaţie.”

Observăm că formal s-a repocăit,  în 1968 a revenit în cult. Dar imediat începe să tot urce, prin orice mijloace…”călăuzit”, nu “intru în detalii”, zice Țon. Nici în ziua de azi nu se obține pașaport și VIZĂ când ceri,  sunt restricții și piedici inerente. Dar nu la Țon, el când cere (ca informator și colaborator al Securității) obține pașaport și Viză pentru Austria (Viena, problemă medicală, nu “intru în detalii”). Este ”călăuzit” să urce mereu: La 1 ianuarie 1969 am plecat la Viena şi de acolo am plecat în Anglia. Printr-un şir de minuni ale lui Dumnezeu, am primit o bursă de studii la Universitatea Oxford şi am rămas acolo pentru studii până în 1972.

Omul plin de „demnitate” Țon, povestește o nouă întâlnire cu Wurmbrand și de ce nu a acceptat (atunci) plecarea din Anglia în America (cerere improbabilă, în 1969, căci termina studiile doar în 1972). Revenit în Țară (1972) ajunge profesor la Institutul Teologic Baptist din București … Încheie aici o etapă a colaborării din țară, cu Securitatea,  și pleacă în America în 1981 (fără probleme), are la dosar declarații de securist, olografe, nerecunoscute de el, iar la revenire în România (1990) în prezența a doi pastori (nu le dă numele!!!!), la biserica Iuliu Valaori, “omul” de la securitate dezminte cazul Țon, ca făcătură, a Securității – greu de crezut această manevră subțire. Actul formal “de Justiție”, prin care reintră cu “demnitate”  pe scena baptistă din România (1990), e făcut de un reprezentant ales de condamnat printr-o declarație adusă în mod particular și neavenit!

Pocăința, nu cred să însemne justificare sau/și nevinovăție. Nu denotă nici credință, nici pocăință, minunile lui Dumnezeu, pentru Țon, sunt considerate doar atunci când merge  conform agendei proprii (Viena, Londra, profesor la Inst.Teologic, America, profesor la Emanuel Oradea).

1973: „Domnule Ţon, dumneavoastră aţi lucrat cu noi înainte de plecarea în Anglia. Acum trebuie să reluăm legătura…[…]

I-am răspuns răspicat: „Nu, domnule.” La care el mi-a strigat: „Atunci să ştii că voi pune potera pe urmele tale!” Şi a făcut semn cu mâna să ies afară.

Cu aceasta a început războiul dintre securitate şi mine. Dar din clipa aceea eu m-am simţit un om liber! Legătura mea cu securitatea era oficial ruptă, şi aşa a rămas de atunci până astăzi.

După plecarea mea în exil în America în 1981, dosarul meu de la securitate a trecut de la ofiţerul care fusese „umbra” mea la un ofiţer de la externe. Acesta a adunat o echipă de experţi grafologi care au luat fragmente şi cuvinte disparate din multele mele declaraţii scrise la anchete, le-au pus laolaltă şi au alcătuit două declaraţii ca şi când ar fi fost ale mele prin care promit securităţii că după plecarea mea în străinătate îi voi sluji şi mai bine decât când am fost în ţară.
Prin mijloace specifice (nu intru în detalii din lipsă de spaţiu) au răspândit aceste declaraţii în Statele Unite. Le-am văzut şi eu: era scrisul meu şi semnătura mea, dar eu nu am scris niciodată acele declaraţii.

De unde ştiu eu aceste lucruri? Iată de unde. Imediat după căderea comunismului, în prima mea vizită la Bucureşti, cel care fusese „umbra” mea m-a sunat la telefon şi mi-a cerut să ne întâlnim. Întâlnirea a avut loc în Biserica baptistă din str. Iuliu Valaori. Cu mine au mai venit la întâlnire încă doi pastori baptişti, care pot depune mărturie despre exactitatea a ceea ce relatez aici (nu am cerut permisiunea lor sa le dau numele aici si de aceea nu o fac).

Acolo, „umbra” mea ne-a povestit cum şi cine au alcătuit acele două declaraţii, cu scopul de a mă compromite în străinătate. Desigur, dacă asemenea declaraţii ar fi existat, securitatea le-ar fi ţinut la mare secret. Numai securitatea putea să facă să ajungă asemenea „declaraţii” în afară. Şi ea a făcut-o fiindcă avea interesul să mă compromită.”

Țon  în explicațiile sale își conturează “un drum” de de albire a numelui său…. Dar orice informator, pe lângă beneficiile mari, dorite,  balansând ca și Pristanda, când de-o parte, când de alta, urmându-și strict agenda personală, își asumă conștient marele risc de-a avea oprobiul  unei părți a societății românești… Cât despre mântuire, Dumnezeu cu mila!

Mike Olari: Aveți vreo ranchiună sau vreo supărare pe cei care vă vorbesc de rău? Doriți să le transmiteti un cuvânt?

Iosif Țon: Am o durere mare şi constantă că, din cauza celor care mă vorbesc de rău, unii nu-mi mai ascultă predicile şi astfel unii nu se mântuiesc şi foarte mulţi nu se mai hrănesc şi nu cresc spiritual.”

“Mântuirea de la Cruce trece pe la Țon, iar hrana spirituală e din mâna Păsărarului.” – citim în Ciulama cu mămăligă sau cum să înghiți Olari cu Țon  

Ești iertat și înțeles de frățietatea baptistă, ca om, dar ca frate care aduce dezbinări în cultul baptist, comunitatea s-a distanțat:

După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări,  căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuieşte, de la sine fiind osândit. (Tit 3:10-11)

15. Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. 16. Îi veţi cunoaşte după roadele lor… (Matei 7: 15-16)

Căci  legătura Duhului stă în trăirea în lumină, în pocăință, a plângerii stării de decădere, în faptele pocăinței, în unitatea dintre frați; iar dumnealui nu se pocăiește, nu cere rămânerea cu frații,  în cult, ci stă deoparte, rănit și nepocăit,  intră în relații acolo unde este “invitat”…

Pocăința e adevărata cale de restaurare, iertarea, iubirea și faptele,  vin mai apoi. Frate  Țon, vino înapoi, împacă-te cu frații tăi, până nu e prea târziu. Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. În frații creștini trăiește Hristos Cel Înviat, El te va primi, te vede de departe, îți mai dă har și-ți întinde toiagul îndurării Sale: Vino, nu întârzia…! Întră în  turmă…  iar Pstorul cel Bun ne va îndruma la ape de odihnă. Amin.

Pavel Mureșan

————————————————————————————————–

Note

Foto: https://danutm.wordpress.com/2013/02/05/iosif-ton-scrisoare-de-retragere-din-cultul-baptist/

Redacția e de părere că adevărul în cazul profesorului și teologului  Iosif Țon numai Dumnezeu îl cunoaște pe deplin. De aceea,  e bine să rămânem la cele smerite, aproape de Domnul și Mântuitorul nostru, în rugăciune, ca El să ne ajute să rămânem tari în credință și în ascultare de Cuvântul Său.