Stelian Gomboș: Nevoia unui lider!

Când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă. (Iisus Hristos)

În momentul de faţă şi în contextul dat, această populaţie a României (nu populaţie românească, nu popor) are nevoie urgentă de un lider, adevărat şi autentic, dispus riscurilor şi sacrificiilor, unul pregătit, educat, instruit, curajos, demn, hotărât, responsabil şi asumat şi, mai ales, nepătat, neîntinat şi necompromis, curat, sincer şi serios!…

Ajunge cu comentariile, ajunge cu lamentaţiile, ipocriziile, orgoliile, minciunile, vanităţile, acuzaţiile şi resemnările, consumatoare de zadarnică energie, haideţi să ne punem, în mod ferm şi decisiv, prin post şi rugăciune, pe căutarea, identificarea şi aflarea unui asemenea lider – cu principii sănătoase, cu valori conservatoare, creştine, democratice şi autentice Continue reading “Stelian Gomboș: Nevoia unui lider!”

Seminar despre întuneric (1)

valeriu_butulescu_caracter_1850Eu [Isus] am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. – Ioan.12:46

1. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu. (Ps.18:28)

2. Întunericul nu trebuie să-l luminăm ca să-l putem vedea. (Lucian Blaga)

3. Fericirea întunecă, durerea lămureşte. (Nicolae Iorga)

4. Educaţia este mişcarea din întuneric spre lumină. (Allan Bloom)

5. Crestinului nu-i place întunericul, el caută totdeauna lumina. (George Danciu)

6. Caracterul este ceea ce eşti în întuneric. (Dwight Moody) Continue reading “Seminar despre întuneric (1)”