Cum rămâne cu ipocrizia?

opriti-ipocrizia-570

Vai-urile lui Iisus nu sunt rostite primordial în dreptul unor păcate cum ar fi hoţia, desfrâul sau crima, de care, de multe ori în chip făţarnic, ne arătăm noi așa de îngroziţi! Vai-urile Lui se îndreaptă tocmai împotriva ipocriziei[1], o formă de poluare sufletească la care, adesea, ne raportăm, inconștient sau nu, râzând sau zâmbind cu subînţeles.

Ipocrizia este, în esenţă, încercarea omului de a abate atenţia de la adevăr prin crearea unei piste, a unui scenariu, cu intenţia de a sugera și a convinge de ceva cu totul diferit. Este evident că Continue reading “Cum rămâne cu ipocrizia?”

Creştinii, de două ori mai persecutaţi în 2013

persecutiicrestini_400Numărul creştinilor care şi-au pierdut viaţa în 2013 a fost dublu faţă de numărul celor care au decedat în 2012, arată cel mai nou studiu realizat de Open Doors International – o organizaţie care monitorizează zonele în care au loc cele mai multe cazuri de discriminare pe bază religioasă a creştinilor

Studiul anual, care poartă numele de World Watch, relevă că în perioada ianuarie-octombrie 2013, 2.123 de creştini au decedat în urma persecuţiilor, în comparaţie cu 1.201 de creştini ucişi în 2012. Continue reading “Creştinii, de două ori mai persecutaţi în 2013”