Eu sunt unul dintre numeroșii reprezentanți ai generației mele care au primit mai multă învățătură despre umblarea lor individuală cu Isus decât despre modul în care noi, credincioșii, alcătuim un singur trup. Doar de curând realitatea acestui adevăr privitor la Biserică mi-a devenit mai clară. Nu aș vrea să vă induc în eroare: desigur că am înțeles și în trecut adevărul acesta, însă nu în măsura în care îl înțeleg acum. (Capitolul 4, anterior aici)
În timp ce Duhul Sfânt m-a luminat cu privire la această realitate, m-am gândit deseori la unitățile Navy SEALs (Naval Sea, Air and Land – Forțe de luptă speciale navale, aeriene și terestre).
Am un prieten care face parte din rândul acestor luptători de elită. A fost unul dintre membrii Continue reading “FIȚI VOI ÎNȘIVĂ SCHIMBAREA”
