NU UITA: Păstrează-ți credința și obiceiurile bune

bibleverse001IMPORTANŢA OBICEIULUI

Aşa ai lucrat din tinereţea ta” (Ieremia 22:21)

Să observăm împreună că oamenii care izbutesc, de pildă Petru şi Ioan, sunt oameni ai obiceiului. „Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii” (Faptele Apostolilor 3:1). Şi în acea zi Dumnezeu i-a folosit pentru a aduce vindecare unui olog din naştere. Drept rezultat, trei mii de oameni au fost câştigaţi pentru Hristos şi s-au alăturat bisericii. Dar totul a început printr-un obicei zilnic. Continue reading “NU UITA: Păstrează-ți credința și obiceiurile bune”

Obiceiuri (2)

AscultaFă-ţi obiceiul de-a avea obiceiuri bune

 

1. Obiceiul de a avea o conştiinţă bună

…o conştiință fără vină față de Dumnezeu şi față de oameni.  

Fapte 24:16

Poruncile lui Dumnezeu suni date vieţii Fiului Său din noi; prin urmare, pentru natura umană în care a luat chip Fiul Său poruncile Sale sunt dificile, dar, îndată ce ascultăm, ele devin extrem de uşoare.

Conştiinţa este acea facultate din mine care se raportează la cel mai înalt standard pe care-l cunosc şi-mi spune ce anume trebuie să fac potrivit acelui standard. Continue reading “Obiceiuri (2)”

Despre obiceiuri (1)

Rugaciune Fă-ţi obiceiul de a nu avea obiceiuri

Căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneşi, nici neroditori.

2 Petru 1:8

Când începem să ne formăm un obicei, suntem conştienţi de el. Există momente când suntem conştienţi că devenim mai virtuoşi, mai răbdători, mai evlavioşi. dar aceasta este numai o etapă; dacă ne oprim aici, vom căpăta mersul ţanţoş al unui îngâmfat spiritual. Lucrul pe care trebuie să-l facem cu obiceiurile este să le lăsăm să se piardă în viaţa Domnului, până când fiecare dintre ele este practicat astfel, încât nu mai este un obicei conştient. Viaţa noastră spirituală se degradează continuu in introspecţie, pentru ca existăunele calităţi pe care nu le-am adăugat încă la celelalte. În final, relaţia noastră cu Domnul trebuie să fie una în întregime simplă. Continue reading “Despre obiceiuri (1)”