Trecusem de mult de vârsta de un an … și totuși eu încă nu învățasem să umblu…

Zadarnic părinții mei încercaseră tot felul de lucruri pentru a mă ajuta. Căzusem de câteva ori, zicea Măicuța (bunica mea),  și se părea că îmi era teamă să mai încerc a merge pe piciorușele mele.

Însă îmi plăcea compania altor copii, dar pentru că nu știam încă  să umblu, stam toată ziulica pe marginea șanțului, pe străduța de la marginea orașului, unde locuiam cu părinții, frații și bunica.

Era o străduță care nu era de loc circulată de vehicule, eram doar noi și copii din vecini … niște găini, rațe și gâște. Continue reading “Lidia Lazăr Nicoară – PRIMII PAȘI…” →