Adrian Papahagi: Sufletul omenesc este religios, nu politic sau material

Fiindcă uzurpă mecanisme religioase (singurele care pot determina atașamente profunde, căci sufletul omenesc este religios, nu politic sau material), stânga radicală detestă religia, așa cum impostura urăște legitimitatea.

Nevoia de a fi salvat este indisociabilă de natura căzută a omului. Afectați de corupția fizică și morală, sperăm să fim salvați măcar la capătul acestei vieți. Creștinii știu că salvarea se poate produce prin credință și virtute, sub efectul harului. Ei mai știu că mântuirea e personală, nu colectivă. Continue reading “Adrian Papahagi: Sufletul omenesc este religios, nu politic sau material”

Ion Rațiu, BINELE Țării – Klaus Iohannis, instigă la RĂU

ion-spanu-300Lecţie de democraţie pentru Iohannis

by Ion Spânu

Văzîndu-l pe preşedintele Iohannis în mijlocul unui miting neautorizat, mi-a revenit imediat în minte comportamentul lui Ion Raţiu, cel pe care românii nu l-au vrut preşedinte, cînd minerii au intrat în Parlament, la mineriada din septembrie 1991. Această imagine va rămîne în istoria ţării ca fiind primul semnal uriaş că România s-a reîntors pe drumul democraţiei. Continue reading “Ion Rațiu, BINELE Țării – Klaus Iohannis, instigă la RĂU”