Eveniment de amploare în București: Zeci de biserici organizează Rugăciune în aer liber pentru România – Sâmbătă, 7 Septembrie ora 18

În Piaţa Victoriei din capitala României,  Sâmbătă  7 Septembrie între orele 18 și 21 va avea loc un eveniment de amploare la care participă zeci de biserici evanghelice din Bucureşti. Participanţii se vor ruga pentru România şi vor cânta imnuri creştine.

Am primit aprobare din partea Primăriei Capitalei ca să avem o întâlnire prin care mai multe biserici din Bucureşti să ne rugăm pentru ţară. Vrem să ne rugăm, să cântăm, nu e o manifestaţie contra cuiva, nu e o manifestaţie de susţinere a unui partid, ci doar ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze ţara noastră şi credem că Dumnezeu ne răspunde la rugăcine“, a declarat, pentru stiripesurse.ro, Ioan Ceuţă, unul dintre iniţiatorii evenimentului. Continue reading “Eveniment de amploare în București: Zeci de biserici organizează Rugăciune în aer liber pentru România – Sâmbătă, 7 Septembrie ora 18”

Cristian David, fost ministru de Interne al României, a fost botezat duminică!

cristian-david-silviu-mateiMoment istoric la Biserica Internațională Harul din București 

Simplul fapt că mă aflu astăzi, aici, în fața dvs., este o minune a Domnului! (…) Astăzi este prima zi în care mă bucur din nou de întreaga și deplina libertate. (…) Îmi pun întreaga soartă și Justiția, în ceea ce mă privește, în mâna Domnului”, a spus Cristi David în fața noilor săi frați.

“Fratele” David a mai spus că merge la Biserica Harul din octombrie 2012. Continue reading “Cristian David, fost ministru de Interne al României, a fost botezat duminică!”