by Dionis Bodiu

Pe buzele noastre harul îngheață. N-apucă să curgă înspre aproapele, că deja e dogmă, doctrină, deget amenințător, foc și mânie, selectivitate arbitrară.

Augustă alegere a facerii de bine. Nemeritată, însă atât de întemeiată pe vrednicia recipientului!

Văd aici un paradox al condiției umane: cu cât vorbim mai puțin despre har, cu atât suntem mai dispuși să-l lăsăm să curgă prin noi. Harul se vede cel mai bine în făpturile lui Dumnezeu atunci când este neînsoțit de cuvinte. Harul nu se ambalează în vorbe: atunci când încercăm să îl împachetăm în cuvinte devine perisabil și începe să prindă miros. Continue reading “Harul rece” →