Dumnezeu ne-a ajutat anul trecut să mai cumpărăm o dubă pentru Misiunea Profides, dubă cu care am făcut deja multe mii de km prin satele și orașele României, pe la mii de persoane care au strigat după ajutor în cămăruța lor de rugăciune. La foarte mulți la care am ajuns am auzit vorbele: “Aseară m-am rugat Domnului plângând că nu aveam de mâncare pentru copii (sau lemne sau pamperși și lapte pentru)….” Lucrurile acestea ne-au emoționat cel mai tare, să știm că suntem trimiși ca niște curieri ai lui Dumnezeu, ca Ilie la văduva din Sarepta. Continue reading ““Minunea” cu numărul de la mașină…”
Tag: Biserica Profides
Ardea în inima mea un foc de a face ceva
Mai mult decât slujbele de Biserică, să ies pe stradă și să le spun oamenilor despre Cristos, dar nu știam cum și de unde să încep.
Când am început Biserica Profides am început și un grup de rugăciune cu aproximativ 20 de tineri. Într-o zi le-am spus că nu mai vreau să facem rugăciunea în biroul meu, ci că vreau să ne rugăm pe stradă. Să ne plimbăm prin București și să ne oprim în dreptul oricărei școli, instituții, spital sau clădire de birouri și să ne rugăm pentru oamenii din ele. În prima zi ne-am oprit și la Cotroceni și ne-am rugat pentru Domnul Iohannis și pentru binele țării noastre. Continue reading “Ardea în inima mea un foc de a face ceva”