Cristian Daniel FLOREA – Cum am ajuns să fiu Botezat Baptist și cum m-am reîntors la Biserica Ortodoxă!

Update 1, în finalul articolului

2003, Florea Cristian Daniel: Scriptură sau tradiţie?

De ziua Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril am oficiat prima slujbă în satul Geogel. Cu mine la slujbă a mai fost şi părintele călugăr Zaharia. Se vor­bea despre dumnealui că îl asculta Dumnezeu şi la multe rugăciuni a primit rezolvare. Doream să stau pe lângă un astfel de om, să învăţ cât mai multe. Oamenii îl respectau şi îl ascultau. După terminarea slujbei am venit acasă cu 3 saci de colaci şi cu 2 găleţi de vin. Satul avea  “Cununa anului”, un obicei prin care do­reau să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru roadele primite în cursul anu­lui şi atunci îmi dădeau pomelnice cu pomenirea viilor şi a morţilor. Alături de pomelnice aduceau parastas şi vin. Toţi aduceau din abundenţă fără zgârcenie. Continue reading “Cristian Daniel FLOREA – Cum am ajuns să fiu Botezat Baptist și cum m-am reîntors la Biserica Ortodoxă!”