Ce putem face pentru adolescenții care părăsesc biserica?

Un număr astronomic de tineri creștini abandonează credința după ce părăsesc ”cuibul” (adică acel cămin unde au fost crescuți aceștia). Un sondaj recent al New LifeWay Research arată că două treimi din tinerii creștini încetează să mai frecventeze biserica cel puțin un an în cadrul vârstelor de 18 și 22 de ani.

Un studiu al Assemblies of God (Adunările lui Dumnezeu, organizația din America) arată că “cel puțin jumătate și posibil peste două treimi dintre tinerii creștini se vor îndepărta de credință în timp ce frecventează un colegiu sau o universitate necreștină”. Un studiu similar al Southern Baptist Convention (Convenția Baptistă Sudică din America) “indică faptul că acești tineri își pierd, în prezent, 70-88% din tinerețe după primul an de facultate”.

Continue reading “Ce putem face pentru adolescenții care părăsesc biserica?”