Cu tot ce a mai rămas român în mine mă identific cu blândețea mioritică a acestui post de radio:

Duminică, am avut la Școala Duminicală o lecție din Fapte 3. Una din afirmațiile din predica lui Petru ridică dificultăți majore:

,,Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorareşi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime“ (Fapte 3:19-21)

Oare dacă s-ar fi pocăit cei din generația aceea, așa cum i-a îndemnat Petru, s-ar fi întors Domnul Isus încă de atunci? Cât din întoarcerea Lui este dependentă (condiționată) de pocăința lor?

Citim la suprafață și, din când în când, ne dăm seama peste ce adâncimi trecem …

Regele a murit!

I-am purtat o admirație caldă și lentă, mai ales după ce i-am citit interviurile din anii 90.

Nu rareori în acest spațiu am vorbit despre monarhie și despre posibilitățile de restaurație. Acum s-a încheiat cu totul acest capitol. Casa regală română, mai ales în ultimele zile s-a făcut de rîs fără putință de recuperare.

Ei, dar să vedeți! Începe bîlciul bocitorilor. Cei mai acizi disprețuitori ai Regelui vor fi numai lacrimi și muci în următoarele zile. Elogii, oftaturi, îndoileri de ocazie, toate numai pentru autopromovare, ca în dreptul oricărui mort celebru.

Regele a murit! Trăiască Împăratul!

Rămîn monarhist în convingerile mele politice, dar știu că România a pierdut acest tren.

Rămîn monarhist în convingerile mele religioase. Marele Rege trăiește încă și va trăi veșnic. România mai are o șansă: întoarcerea la Dumnezeu.

De pe stema regală ne rămîne un mesaj crucial: NIHIL SINE DEO!

Măcar atît …

,,Desvăluirile“ corupției făcute publice în ultima vreme par a fi parte dintr-un plan divin de acuzare a ipocriziei ,,civilizației“ post-moderne. Deși vechi de când lumea, ,,păcatele“ lipsei de morală sunt astăzi pe primele pagini ale marilor cotidiene.

Mai marii lumii acesteia, care au pozat pănâ nu de mult, în stâlpii societății sunt putrezi și cad unul după altul. De la mizarabila familie Clinton, la congresmeni și oameni de litere, cei care ne predicau apusul religiei în general și al creștinismului în special, se retrag rușinați fără rușine în bârlogul sălbăticiei lor animalice.

Dumnezeu a venit să moară pentru o lume de păcătoși. Lăsați-L să-și facă lucrarea în sufletele oamenilor! De unde-L dați afară începe să miroase greu a moarte și a putrefacție.

Cineva s-a gândit să facă o listă a rușinii:

Rap Sheet: Elite Media Figures Accused of Sexual Misconduct

16 Top Reporters, Anchors, Editors… So Far

(Cu Irisul deschis – Credo)

by Prof. univ. dr. Marius Cruceru

Tradiția? Ce înseamnă acest termen pentru noi evanghelicii?

Pomeni, găina aruncată peste groapă la mort, bradul de la nuntă sau înmormîntare, prapuri, liturghie de neînțeles, obiceiuri strămoșești, care nu se regăsesc în Scripturi. Aceasta este tradiția. Și este, se înțelege, asociată neapărat cu bisericile tradiționale/tradiționaliste, Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă.

Criticând pasivitatea față de direcția statului, Dietrich Bonhoeffer îi amintește Bisericii întreitul ei rol față de acesta. Cuvintele sale sunt extrem de actuale.

În primul rând, Biserica trebuie să ceară socoteală statului de responsabilitatea pe care acesta o are, adică să-l întrebe dacă într-adevăr își îndeplinește sarcina dată de Dumnezeu, și anume, aceea de a veghea la respectarea legii și a ordinii.
În al doilea rand, Biserica are menirea de a se îngriji de victimele acțiunilor statului, slujind, în acest fel altora.
În cele din urma, “cea de-a treia posibilitate [a acțiunii Bisericii] nu consta doar în a da ajutor victimelor de sub roata, ci în a opri roata însăși. O asemenea acțiune ar fi nemijlocit o acțiune politică a Bisericii; ea este posibilă și cerută numai atunci când Biserica constată că statul eșuează în rolul lui de a înfăptui ordinea și legea.”

Dietrich Bonhoeffer, “Die Kirchner vor derula Judenfrage”…