«Marea Resetare» este în conflict direct cu Dumnezeu și Biserica Sa

În zece ani nu vei mai avea nimic și vei fi bucuros.

Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit (indreptatit). Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou şi cerul a dat ploaie şi pământul şi-a dat rodul. (Iacov 5:16-18)

Marea Resetare este o altă expresie pentru Noua Ordine Mondială. Marea Resetare este inițiată cum mulți probabil deja stiți, de Klaus Schwab, o combinație contemporană de Marx si Hitler. Schwab ca și Marx si Hilter vine din aceeași ţară care a făcut cel mai mult rău umanității, și anume, Germania.

Forumul international prin care Schwab lucrează cu eficiență, este Forumul Economic Mondial. Acest forum este ideea lui si tot el este si seful acestei organizatii. Marele apostat Miroslav Volf este unul din oficialii organizatiei, lucrând la unirea crestinismului cu islamul, adică Crislamul.   – Apostatul Emanuel Contac impreuna cu alti parteneri de erezie ca si Danut Manastireanu si Corneliu Constantineanu l-au promovat pe Volf in Romania. De ce cultul Penticostal tot il mai tine pe Contac la ITP?? Noi nu am utiat conferinta organizată de ITP cand Volf a vizitat Romania. Vezi aici.

Cititi si:

Klaus Schwab, „părintele” Forumului Economic Mondial, vorbește de cipuri implantabile în creier: Marea Resetare va duce la contopirea identității noastre fizice, digitale și biologice. Tehnologia va permite autorităților să „pătrundă în spațiul minții”

NY Times scrie că „Marea Resetare” e o „teorie a conspirației” chiar în ziua în care Forumul Economic Mondial o celebrează. John Kerry, omul lui Obama, a proclamat: E nevoie de Marea Resetare pentru a opri creșterea populismului

Iată unul dintre citatele sadistice Neo-Marxiste a lui Schwab: “In zece ani nu vei mai avea nimic si vei fi bucuros.” Neohitleristul Schwab folosește nu puterea militară, ci puterea economică pentru cucerirea lumii pentru Anticrist. Așa cum Hitler era delirant și obraznic in declarațiile pe care le făcea cu privire la soarta Germaniei si a umanității, tot așa acest călău Schwab, face planuri pentru dizolvarea Bisericii si dizolvarea Americii, singurele obstacole care îi stau în față. Asociații lui sunt seful Chinei, Xi, prinţul Charles al Angliei, sefii Europeni, Trudeau al Canadei, Soros și Gates.

Acum inţelegeti de ce China a lansat virusul dupa ce Presedintele Trump le-a spus in faţa ca globalismul nu are viitor. Vazand ca virusul nu a functionat asa cum se asteptau, acesti anticristi s-au amestecat direct in alegerile din America si au fraudat milioane de voturi. Biden este marioneta lor si el are in vedere desfințarea Bisericii si desfințarea Americii.

Ce este de făcut?

In curând va urma partea II a acestui articol, cu ajutorul Domnului.

Sursa: https://ioan8.wordpress.com/2020/11/17/marea-resetare-in-conflict-direct-cu-dumnezeu-si-biserica/

Advertisement

One thought on “«Marea Resetare» este în conflict direct cu Dumnezeu și Biserica Sa

  1. Pingback: «Marea Resetare» este în conflict direct cu Dumnezeu și Biserica Sa – Blog Creștin Ardelean Viorel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.