“Marea Resetare” a lumii ilustrată de TIME, plagiată de la românul Eugen Mihăescu, care ilustrase chiar un articol al lui Donald Trump din 1989, publicat de New York Times.

by Victor Roncea

În vara lui 1989, mai precis pe 29 iulie, Donald J. Trump, actualul președinte al Statelor Unite, este publicat de New York Times cu un editorial în care i se adresa candidatului la primăria metropolei americane, supranumită Big Apple / Marele Măr, nimeni altul decât Rudy Giuliani, avocatul lui de azi în războiul cu mafia Familia Biden.

Citiți și:

„Este o lovitură de stat!” anunțată. Anarhiști, angajați federali și grupări de stânga finanțate de Soros pun la cale ÎNCHIDEREA Casei Albe și paralizarea SUA în cazul victoriei lui Trump. “SĂ OCUPĂM CLĂDIRILE!”

Actualul membru de Onoare al Academiei Române, graficianul anticomunist Eugen Mihăescu, o vedetă în lumea publicistică americană a acelei perioade, cu zeci de desene și coperți de reviste pe tot cuprinsul Americii, de la The New Yorker la Vogue și Los Angeles Times și chiar revista TIME, este solicitat să realizeze ilustrația editorialului lui Trump. Pe care o face, după cum vedeți, în ideea renovării Marelui Măr.

Pentru ca peste mai bine de 20 de ani roata coincidențelor să se întoarcă, luna aceasta, în săptămâna alegerilor prezidențiale din SUA, 2- 9 noiembrie, revista TIME, nefavorabilă lui Donald Trump, alege pentru coperta sa internațională în care se vorbește despre “Marea Resetare” a ordinii mondiale – condamnată recent în termeni foarte duri de fostul nunțiu papal la Washington, Arhiepiscopul Vigano – o punere în scenă a renovării planetei. După desenul lui Eugen Mihăescu. “Marea Resetare”, un alt termen al noulimbii pentru Noua Ordine Mondială este un concept enunțat la Forumul Economic Mondial din septembrie anul acesta și presupune, conform Arhiepiscopului Vigano, o dictatură mondială sub masca epidemiei Covid-19. În câteva linii este vorba de instalarea unui comunism planetar, Agenda Forumului vorbind foarte clar despre necesitatea desființării instituțiilor naționale care, chipurile, împiedică lupta pentru pace, pardon, pentru sănătate în lume. Plagiatul revistei TIME fiind demonstrat, în premieră, de ActiveNews, vă prezentăm mai jos istoria acestui desen din NYT și opinia marelui român despre alegerile epocale din America, patria sa adoptivă.

DE CE L-AM VOTAT PE DONALD TRUMP

Motto: “În America de Nord se numea odată partid democrat, partidul care era pentru sclavie. La noi, această absurditate este generalizată. La noi toate partidele au etichete false. Primii boieri și copii de orășeni, când au înființat partidele, au adoptat denumirile europene ca o reclamă, așa că toate partidele noastre sunt liberale și democrate, pentru a nu rămâne de rușine față de progresul Europei.”

Constantin Rădulescu-Motru – “Țărănismul. Un suflet și o politică”, 1924

Partidul Democrat este astăzi forța politică liberală (de stânga, pentru americani) și progresistă a Statelor Unite, care îl împinge din răsputeri spre Casa Albă pe fostul vicepreședinte Joseph Robinette Biden Jr. Îl compar pe Joe Biden cu un ceas stricat, încremenit în trecut. Numai că un ceas stricat, așa cum știe oricine, arată totuși de două ori pe zi ora exactă. Ceasul Joe Biden și-a pierdut acele, deci nu poate nici măcar atât. Deseori pare că nu știe pe ce lume se află și de aceea este folosit de cei care vor să schimbe lumea. “Zăpăceala” lui e utilă așa cum sunt adeseori idioții…

Pentru Biden puterea a fost lucrativă. Face politică de aproape cincizeci de ani și cunoaște bine, așa cum ne spune și numele lui, teorema robinetului: dacă nu curge, pică! Cel puțin așa am aflat din ultimul scandal referitor la perioada în care SUA s-au implicat în “democratizarea” Ucrainei. Și precis este la curent cu faptul că noua ambasadă a Statelor Unite de la București este construită pe un teren aflat în litigiu și pentru care Puiu Popoviciu s-a refugiat la Londra ca să scape de justiția românească. În timp ce fiul său Hunter Biden făcea afaceri cu milionarul român, vicepreședintele american a vizitat și el capitala de pe Dâmbovița. L-am zărit deambulând prin Centrul Vechi, însoțit de băieții de la Secret Service, dar și de “învățăceii” lor de la Serviciul de Protecție și Pază în timp ce nevastă-sa, în șort, dădea ture făcând jogging în jurul Casei Poporului. Locuiau la hotelul Marriott.

Pe Donald Trump l-am zărit atunci când i-am ilustrat articolul publicat în pagina editorială a lui The New York Times, în vara anului 1989. Pe atunci, Trump se adresa politicienilor, direct candidatului la postul de primar al metropolei americane, New York – “The Big Apple”, aflată în pragul falimentului, îndemnându-i la o atitudine mai fermă în fața criminalității și invitându-i să apeleze la priceperea oamenilor de afaceri pentru o mai bună administrare.

L-am admirat pe vizionarul Donald Trump pentru curajul cu care s-a lansat în afaceri în Manhattan, investind cu talent milionul primit de la părintele său, un mic dezvoltator imobiliar din suburbia numită Queens. Multe bătături a călcat el printre rechinii imobiliari, care au încercat să-l pună în faliment de trei ori și tot de atâtea ori Trump a reușit să se ridice în picioare.

În 2016 mi-a plăcut sloganul lui: “America First!” Întâi America… și pe urmă ceilalți. Patru ani de zile s-a bătut ca să facă “America great again!” S-a luptat cu funcționărimea, cu opoziția Democrată fățișă, dar și cu cea Republicană mai ascunsă și mai ales cu mass-media ostile. A fost practic într-o continuă campanie electorală. Dușmanii lui au încercat să scape de el în toate chipurile. Cu toții și-au unit forțele ca să-l “dea gata” acum. Până și “farul” televiziunilor de știri CNN s-a transformat în agent electoral al candidatului Joe Biden! Pe ultima sută de metri înaintea alegerilor cu toții încearcă să-l scoată vinovat pentru morții “de Covid-19”, deși președintele a fost singurul care a dat speranță americanilor speriați, terorizați de atmosfera apocaliptică întreținută de adversarii lui în încercarea lor disperată de a submina relansarea economică.

Încrâncenarea cu care s-au unit toate aceste forțe împotriva lui Donald Trump mă duce cu gândul la o bătălie pe viață și pe moarte a două forțe: cea care visează la mondialism și cea suveranistă, iar dacă Trump va pierde alegerile, atunci cu toții vom deveni sclavii multinaționalelor…

Sătui de politicieni, americanii caută liderșipul înafara Sistemului. La ultima lor dezbatere Trump i-a spus lui Biden: “Ce ai făcut 47 de ani în politică? Nu ai făcut nimic, dar promiți că vei face totul în patru ani dacă vei fi ales? Din cauza unora ca tine am candidat la președinție!” Dacă ar fi lucizi, americanii ar vedea care este răspunsul la căutările lor: Donald Trump.

Eugen Mihăescu

Coperta internațională a Revistei TIME pentru 2 – 9 Nov. 2020:

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri/Marea-Resetare-a-lumii-ilustrata-de-TIME-plagiata-de-la-romanul-Eugen-Mihaescu-care-ilustrase-chiar-un-articol-al-lui-Donald-Trump-din-1989-publicat-de-New-York-Times.-Academicianul-ne-spune-DE-CE-L-A-VOTAT-PE-DONALD-TRUMP-163429

_____________

Citiți și:

Români treziți-vă!

Dezlegarea misterului privind manipulările Covid-19 din România

Marele Odios Portocaliu

 

One thought on ““Marea Resetare” a lumii ilustrată de TIME, plagiată de la românul Eugen Mihăescu, care ilustrase chiar un articol al lui Donald Trump din 1989, publicat de New York Times.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.