Avem cele mai multe “Marii” din Europa…

Cred că în poporul nostru sunt cele mai multe “Marii” din Europa.

Fiind în Turcia într-o vacanță împreună cu mai multe cupluri, când auzeau că suntem din România, ne strigau nevestele cu numele “Maria”, dar din păcate poporul acesta este recunoscut și pentru cele mai stricate femei de pe continent. Sunt umplute bordelurile Europei și nu doar ale Europei cu femei care “aleg” această “meserie”. Proxenetismul în România este bine știut, iar monștrii ca cei din Caracal sunt bine știuți de poliție și de procurori. La Caracal a ieșit la iveală doar un mic cuib și o mică rețea din marele lanț de rețele care ne duc “Mariile” peste hotare. Vă întreb, Maria pe care o cinstiți azi credeți că ar fi fost de acord cu prostituția? Niciodată! Și încă ceva, cum ne protejăm noi “Mariile” noastre de astfel de indivizi?

Avem cele mai multe “Marii”, dar “Mariile” românilor ucid zilnic până la 400 de prunci pentru că sunt ori nedoriți de părinți, ori sunt făcuți din curvie și precurvie, prin uciderea lor se ascunde mizeria păcatului de infidelitate și de destrăbălare. O femeie din aceasta se lăuda la un ginecolog că a scos afară vreo 36, mi s-a părut halucinantă cifra, am zis că exagerează, dar mi s-a confirmat că e posibil așa ceva. Vă întreb, Maria pe care o cinstiți azi ar fi avortat vreodată? Niciodată!

Avem cele mai multe “Marii” din Europa, dar și cele mai multe videochatiste. De curând un clip de promovate pentru “industria” asta dădea de înțeles că toate româncele care au bani, mașini, genți și parfumuri fac chestia asta, își vând trupurile pe internet în fața unor camere la capătul cărora sunt scârboșii lumii. Vă întreb, voi cei care o cinstiți azi pe Maria, credeți că ar fi fost de acord ca femeile să facă videochat? Nicidecum!

Avem cele mai multe “Marii” din Europa, dar la noi în țară cele mai multe dintre ele sunt bătute și abandonate. Iosif nu a bătut-o pe Maria nici când a aflat că e însărcinată și i-a fost greu să creadă ce i s-a spus. Ai noștri sar repede cu pumnul. Una din trei femei este bătută pe meleagurile României, iar multe altele sunt abandonate ca niște adidași tociți.

Avem multe “Marii” dar multe care trăiesc în concubinaj. Familia are menirea de a proteja femeia și de a nu o folosi ca pe un produs. De aceea dragelor fugiți de cei care nu au de gând să facă o familie cu voi, cine nu e dispus să treacă o femeie pe numele lui, nu e dispus să fie responsabil. Omul acela e gata să plece oricând. Așadar, fiți ca Maria, întemeiați familii și nu trăiți în concubinaj. Maria a avut propria familie, l-a avut pe Iosif și alți fii cum zice Scriptura, nu a trăit cu un destrăbălat violent și dezinteresat de ea, ci cu un sfânt. Căutați să faceți familii trainice și nu să aveți aventuri trecătoare.

Și încă ceva, Fecioara Maria nu e Dumnezeu, ea nu ne aude și nu ne poate împlini dorințele. Misiunea ei s-a sfârșit acum 2000 de ani. Biblia ne-o dă ca exemplu, dar nu o declară ca fiind una cu Isus. Doar în Numele lui Isus avem vindecare, eliberare și Mântuire.

Fiți ca Maria din Biblie, astfel Îi veți face cinste lui Cristos!

Cu prețuire,

Toni Berbece

2 thoughts on “Avem cele mai multe “Marii” din Europa…

  1. Pingback: Avem cele mai multe “Marii” din Europa… – Blog Creștin Ardelean Viorel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.