„Eu știu de ce Dumnezeu nu ți-a dat atât de mult timp un copil” – mi-a șoptit fiica mea de 3 ani

Explicația ei m-a emotionat

În timp ce vopseam mobila în garaj, fiica mea de 3 ani desena cu cretă pe podeaua de beton. Dintr-odată ea începe să-mi spună: „Sunt fericită, că Dumnezeu te-a ales să fii mămica mea”. Nu eram foarte atentă și am mai întrebat-o o dată: „Ce ai zis?” . De această dată a spus o frază și mai haiosă. „Sunt fericită, că ești mama mea de la Dumnezeu”. Mi s-au umplut ochii de lacrimi. Apoi fetița mea a început să se roage: „Doamne, îți mulțumesc că mi-ai dat o astfel de mămică. Și îți mulțumesc pentru faptul că ea îmi gătește de mâncare și pentru faptul că astăzi vom găti prăjitură cu dovleac. Sper că ne va ieși”.

După ce și-a deschis ochișorii a mers să deseneze mai departe. „Cine te-a învățat toate acestea?” – am întrebat-o, încercând să scap de nodul din gât. Are abia trei ani și nu înțelegeam de unde poate avea în inimioara ei atâta recunoștință. De obicei fetița noastră nu vroia să se roage cu voce tare, chiar dacă o încurajam. Surprinzător cum inima ei mică poate concentra atâta iubire, încât eu nu mi-aș fi putut imagina. Și gândurile ei pot cuprinde astfel de concepte ca Dumnezeu, iubire și recunoștință…

„Mulțumesc, Sheila – i-am spus, surâzând. – Și eu sunt foarte fericită, că Dumnezeu mi-a trimis o fetiță ca tine”. Aș fi îmbrățișat-o dacă nu aveam mâinile murdare de vopsea și ea ar fi fost mai aproape de mine. Am considerat că discuția s-a încheiat, însă fiica mea mi-a mai adresat o întrebare…

„Mămică, ai fost nevoită să mă aștepți mult timp?” – a întrebat Sheila. I-am povestit această istorioară de sute de ori, însă ea dorea să o mai asculte o dată. M-am apropiat de ea: „Da, scumpa mea. L-am tot rugat pe Dumnezeu să-mi de-a un copilaș și el tot nu mi-l dădea. Iar mai târziu, când eu și tatăl tău am aflat că tu ești în burtica mea, ne-am bucurat foarte mult”.

„Știi, de ce Dumnezeu nu ți-a dat un copilaș atâta timp?” – m-a întrebat micuța. „Nu, soarele meu, nu știu de ce”. – i-am răspuns uimită.

„Eu știu, de ce, – mi-a spus fetița. – Fiindcă mă crea pe mine”.

Atunci am privit-o în ochii ei profunzi de un albastru nepământesc, iar printre firele buclate și blonde străbăteau razele soarelui. În acel moment am avut impresia că avea sute de ani.

„El mă crea”- și mi-a fost suficient. Sigur! Cât sens! Privind-o în acele momente am înțeles că această copilă a dormit mult timp la pieptul Lui, ca și cum cerul nu dorea să o de-a lumii.

Continue reading Logosul.ro 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.