Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România
Departamentul de Educație Biblică
Săptămâna de rugăciune 2019
Rugăciune pentru slujitorii duhovnicești
Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, cari vă cârmuiesc în Domnul, și care vă sfătuiesc. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiți în pace între voi. (1 Tes. 5:12-14)
Anul 2019 aduce oportunități deosebite pentru Cultul Creștin Baptist din România. Este anul în care multe biserici, comunitățile și Uniunea Baptistă își vor alege oamenii care să slujească în comitetele de conducere ale bisericilor, în comitetele de conducere ale comunităților, în Consiliul și Comitetul Executiv al Uniunii. Rolul și influența acestor lucrători în Cultul Baptist din România este de o importanță deosebită pentru prezentul și viitorul lucrării Evangheliei în țara noastră. Conștienți că doar Dumnezeu cunoaște inima omului, este important să ne rugăm ca în toate aspectele și toți pașii care vor fi făcuți cu privire la alegerea slujitorilor să fie sub călăuzirea Duhului, pentru slava Domnului Isus ca și Cap al Bisericii și în acord cu voia suverană a lui Dumnezeu Tatăl.
Evanghelistul Luca subliniază faptul că Domnul Isus, cu toate că era Fiul lui Dumnezeu și de o ființă cu Tatăl, a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu Tatăl înainte de a-I alege pe cei doisprezece apostoli.
În zilele acelea, Isus s-a dus în munte să Se roage, și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi, și a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli… (Luca 6:12-13)
Urmând modelul și învățătura Domnului și a apostolilor, în această săptămână de rugăciune ne vom ruga și noi pentru toți cei care au fost, pentru cei care sunt și pentru cei care vor fi așezați în slujire de la cea mai mică biserică baptistă din punct de vedere numeric până la conducerea Uniunii Baptiste. De asemenea, ne vom ruga și pentru cei care slujesc în domeniile rugăciunii, studiului biblic, ucenicie, evanghelizare și misiune cerând ca Dumnezeu să binecuvânteze toate aceste lucrări și toți lucrătorii cu har, putere și ungerea Duhului pentru slava Domnului și lărgirea Împărăției Lui.
Duminică: Rugăciune pentru cei care au slujit până acum
Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința. Isus Hristos este acelaș ieri și azi și în veci! (Evrei 13:7-8)
Continue reading Creștinul Azi
Reblogged this on „A venit Învăţătorul şi te cheamă.”.