Cine conduce Guvernul României, Ministerul Educației … Președinția României?

În timp ce poporul român “ortodox” face pelerinaj la scheletul zis al Paraschievei sau la alte “obiecte” ori locuri făcătoare de minuni, priviți ce se întâmplă în România, dar și câte ceva din parcursul avut. E de presupus că 80-90% din populația majoră a țării știe că chestiunea familiei e un deziderat esențial pentru orice societate și pentru orice popor. Dar și că la 22 Decembrie 1989, înafară de Securitate și de fruntașii P.C.R., care au dus-o bine și o duc bine în continuare, toți românii și-au ridicat ochii spre Dumnezeu și mulți dintre ei au îngenuncheat în public, recunoscând căderea regimului comunist al lui Ceaușescu ca aparținând lui Dumnezeu, că El e Cel care a adus acel vânt prielnic și în România…    Dar, împotmoliți eram și cam așa am  rămas și azi, în mai toate punctele esențiale.

De ce nu ne-am putut ridica?

1) Nu s-a aplicat punctul 8 al Proclamației de la Timișoara din 12 Martie 1990:
punctul 8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism.”
– nomenclatura PCR și Securitatea au rămas la butoane, oameni fără frică de Dumnezeu s-au impus în fruntea țării, în Guvern și la Președinție, cât și în eșaloanele de mai jos, tot oameni ca ei;
– corupția și formalismul, lipsa de profesionalism și de răspundere, a continuat în toată această perioadă, cu unele mici excepții temporare în unele sectoare dar per ansamblu fără rezultate notabile;
– stagnarea Economiei, ba mai mult distrugerea propriei industrii românești, în unele locuri și a bazei agricole existente, sistemul de irigații etc.;
2) Justiția și organele sale, oamenii de vârf de genul Monicăi Macovei, cu o ținută ghidată nepermis de mult de orbita Soros-istă, de o ținută mai mult decât îndoielnică, un procuror abuziv, un ministru al Justiției și parlamentar UE care a acționat întotdeauna cu un caracter securist și de opresiune a celuilalt, înregimentată de cealaltă parte a binelui și dreptății elementare, NU pentru a pune umărul la ridicarea României și a poporului, votând și acționând contra acestor interese majore.
3) Nu s-a impus o lege de salarizare echitabilă care să dea stabilitate și să liniștească exodul tinerilor, cât și spiritele de permanente nemulțumiri, îndreptățite; coroborat cu lipsa unei legi a pensiilor echitabile în România. În timp ce mulți vor să fie pe posturi bine plătite, de ce să ridici atât de sus salarizarea, față de celelalte și nu toate odată, cu diferențierea de rigoare? De ce să vorbim de pensii speciale? De ce să existe pensii speciale? Nu e o singură regulă pentru orice muncă, salarizarea, pensia?
– judecătorii, parlamentarii și-au dat lor înșiși pensii speciale!
– ce să mai zicem de securiști, pentru ce aunt ei speciali? nu toți muncim? ei au nevoi speciale? la fel cei din Armată, o muncă obișnuită de birou, e de birou, pe timp de pace; iar anii, lunile petrecute sub asediu (Afganistan, Irak etc) să se contorizeze aparte, muncă specială/salarizare specială, iar la pensie se va adăuga un spor adecvat, corect. Un haos generalizat, când s-a ajuns ca oameni care au muncit din greu 35-40 de ani, au o pensie de 1.500 lei, iar alții care s-au făcut că muncesc, plictisându-se și abuzând în servicii, au pensii astronomice de peste 20 de ori mai mari! Au nevoie de acele pensii zdrobitoare, la pensie, adică, cu cât e mai puțin îndreptățit, va primi mai mult?
4) Ne-am crezut o Grădină a Maicii Domnului, România – nefăcând nimic, trăind fără credință, fără frică și iubire de Dumnezeu, fără un aport în acest sens, căci de altfel suntem pe locul 2 în lume al uciderii copiilor nenăscuți prin avort, cca 22 de milioane în perioada 1990-2018!

5) UE și implicit România, ce fac (ce dictează) pentru redresarea României?
– în 2001 se înființează în România Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) – ceva similar cu BARNEVERNET-ul din Norvegia, binecunoscut cu luarea abuzivă a doi copii și apoi a celui nou născut din cadrul familiei Botnariu (au și celelalte țări occidentale, vidi cazul Simicală în Finlanda, Barbu în Anglia etc.)

Înființat pe vremea prim ministrului Adrian Năstase, CNCD, a fost mult timp un organism mai mult inofensiv, o securitate constatatoare a stării de fapt privind discriminarea. Dar, în ultimii ani, și-a tot ascuțit colții ajustându-i după tiparul occidentat, de tip Barnevernet, actionând la fel, de genul stat în stat, taie și spânzură, mai întâi, apoi cercetează… formal, căci rămâne cum s-a abuzat!

CNCD, ca și ochii celor de la UE care “au gândit” această strategie de tip fascist, după chipul și asemănarea lor, urmăresc, vezi Doamne, multe feluri de discriminări, dar practic obiectivul lor este unul-două: a se încetățenii expresia incorect politic / corect politic și una marxist progresistă, sexomarxistă / LGBT, adică impunerea viziunii minoritare (LGBT) în detrimentul majorității (creștine) și instalarea în timp a unei majorități atee în UE și țările comunitare. Deși, între noi fie vorba, pe ei nu-i interesează atât de mult minoritarii, cât limitarea și discriminarea libertăților creștinilor de pretutindeni, spălarea creierului acestora și al copiilor lor, ai noștri, încă din grădinițe și clasele primare, cu doctrina lor progresist- secularizată!

CNCD și UE promovează masiv și primordial, parteneriatul civil, căsătoriile homosexuale și LGBT, părinte 1-părinte2- genul neutru – alegerea de gen – transgender-schimbarea de sex din bani publici – AVORTUL, în detrimentul familiei, al căsătoriilor normale dintre bărbat și femeie, al genurilor normale masculin și feminin, tată-mamă-băieți-fete, vieții embrionare ale fătului.

Și ce pedepsește CNCD? Va pedepsi normalul și va onora ceea ce e împotriva firii normale. S-au inversat valorile, e de bine să zici că nu știi cine e copilul care s-a născut azi în maternitate, deși vezi clar că e băiat și nu fată / că e fată și nu e băiat; dar nu ai voie asta, trebuie să zici cum dorește poliția CNCD înscăunată de doctrina UE secularizată.

DECI, ce avem azi, la sfârșit de an 2018?

O Hotărâre a Guvernului care “aprobă Strategia națională pentru prevenirea și combaterea discriminării „Egalitate, incluziune, diversitate” pentru perioada 2018-2022

Dacă citiți prevederile ei te crucești nu alta să vezi că CNCD e ochiul care gândește și vede ce și cum trebuie să fie tematică la ore, chiar la orele de matematică!

Poporul a votat 20% pentru familie și pentru normalitate, el având alte priorități, orbit de manipularea partidelor politice, toate manevrând pe orbita intereselor nefaste ale UE.

Puteți să credeți asta? Guvernul, Ministerul Educației … Președinția României, toate sunt conduse sub ochiul ager al CNCD din U.E.


Așteptam o Voce și primim…  apă de ploaie:

Demisia morală a dlui Andrei Pleșu

Economistul Ilie Șerbănescu: Oamenii au cam votat împotriva lui Dumnezeu la Referendum. Să nu ne mirăm dacă vine urgia Lui peste noi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s