Sărbătorirea a 100 de ani de viață a pastorului Petru (Pitt) Popovici cu ocazia Convenției de la Atlanta

Credincioșii baptiști români din America și Canada s-au adunat în aceste zile la Atlanta pentru a participa la cea de-a 106-a Convenție a Asociației Baptiste Române.

Evenimentul a avut loc în 3 locații diferite: Biserica Baptistă din Gwinnett (programul de deschidere și întrunirea păstorilor și a femeilor), Biserica Baptistă din Lawrenceville (întrunirea tinerilor) și Biserica Penticostală Română (programul de sâmbătă seara și duminică).

Pe lângă prezentarea rapoartelor  de activitate și descărcarea de gestiune, a avut loc și alegerea noului comitet de conducere al Asociației, președinte al acesteia fiind ales pastorul Ovidiu Rauca din San Francisco.

La Convenție au fost prezenți mai mulți pastori din România, printre ei numărându-se: Viorel Iuga-președintele Uniunii Baptiste, Daniel Mariș-rectorul Institutului Teologic Baptist din București, Ionel Tuțac-vicepreședintele Comunității Baptiste Timișoara, Sorin Bădrăgan-secretarul Comunității Baptiste București.

Un element aparte al acestui eveniment a fost sărbătorirea a 100 de ani de viață a pastorului Petru (Pitt)Popovici.

Au vorbit despre viața lui pastorii Daniel Brânzei și Valentin Popovici, fiecare dintre ei subliniind caracterul extraordinar al acestui slujitor al lui Dumnezeu. Prin predicile sale, prin cărțile scrise, prin emisiunile radio și prin susținerea proiectelor misionare, fratele Pitt a influențat viața multor români.

La finalul serviciului de închinare de sâmbătă seara pastorul Petru Popovici a vorbit despre felul în care Dumnezeu l-a mântuit la vârsta de 12 ani, dar a și rememorat câteva evenimente din viața lui de slujire. Fratele a subliniat și cu acest prilej că el a fost doar un sclav al lui Dumnezeu, iar meritul pentru întreaga sa slujire ppastorală este al lui Dumnezeu.

Cu acest prilej a fost lansată cartea: Cetățean a două țări și al cerului-frânturi din lucrarea și viața fratelui Pitt Popovici, scrisă de Camelia Siminescu.

La evenimentul desfășurat la Atlanta l-au onorat pe Dumnezeu prin cântare diferite grupuri muzicale: cor mixt, cor bărbătesc, fanfară, orchesträ, cor de tineri, echipe de laudă și închinare.

A fost o sărbătoare românească frumoasă, un prilej de întâlnire a romănilor de pe continentul nord-american, o ocazie de a-l glorifica pe Dumnezeu și de a învăța din Cuvântul Său.

Ionel Tuțac
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s