(Vidi AICI de ce o numim Minunea lui Dumnezeu)

Marvin White

 ISTORIA INTERZISĂ A OMENIRII ȘI
CONEXIUNEA EXTRATERESTRĂ

Există nenumărate construcții megalitice de o vechime mult mai mare decât cea  pe care istoricii oficiali sunt dispuși să o  accepte, există piramide care sunt  scufundate pe fundul oceanelor de peste  10.000 de ani și care denotă că la  vremea când au fost construite exista  deja o civilizație foarte avansată. S-au  descoperit artefacte antice care indică un  nivel de cunoaștere și chiar  tehnologic uluitor, și nu în ultimul rând există consemnări în textele și  inscripțiile antice despre realități pe care ştiința noastră abia de curând le-a  descoperit.

Piramida lui Keops

Cea mai cunoscută dintre piramidele de pe planetă este Piramida lui Keops, care  face parte din complexul monumentelor de pe platoul Gizeh din Egipt. Această  construcție este considerată ca fiind singura care mai există și totodată cea mai   veche dintre așa-numitele „Cele șapte minuni ale lumii antice”.

Ceea ce impresionează în primul rând la Marea Piramidă este gigantismul   construcției. lată câteva date: piramida este realizată din 2.300.000 de blocuri  imense de piatră, unele având greutăți de peste 40 de tone; greutatea totală a  piramidei este estimată la 6,5 milioane de tone, iar înălțimea acesteia este de 148  metri (aproximativ cât un bloc cu 35 de etaje), fiind, până în secolul al XIX-lea,  cea mai înaltă construcție din lume. Chiar și numai din acest punct de vedere, al  dimensiunilor sale uriașe, apare în mod evident faptul că cei care au construit  piramida acum câteva mii de ani au trebuit să depășească o serie de dificultăți  tehnice deosebite: tăierea și transportul blocurilor de piatră, ridicarea lor,  îmbinarea perfectă (care nu lasă niciun spațiu mai mare de o jumătate de  milimetru între oricare două blocuri alăturate) și multe altele.

Mulți specialiști în domeniul construcțiilor și-au exprimat îndoiala că toate acestea  puteau fi făcute de niște oameni care nu cunoșteau scripetele și nici roata și care au folosit doar butuci de lemn și funii din viță de vie, așa cum susține  versiunea  oficială. În plus, dacă teoria oficială, care susține că această construcție s-a realizat în 22 ani de către sclavii faraonului, ar fi adevărată, aceasta ar însemna – conform unui calcul foarte simplu – că ei ar fi reușit să așeze într-un mod perfect câte un bloc de piatră de câteva tone, la fiecare 5 minute, și ar fi lucrat în acest ritm continuu, zi și noapte, fără pauză, timp de 22 de ani (!), aspect care trebuie să recunoaștem că este complet neverosimil. Unii cercetători din zilele noastre au afirmat că o asemenea construcție gigantică, cum este Piramida lui Keops, ar fi extrem de dificil de realizat chiar și în prezent, în ciuda tehnologiei pe care o deținem la ora actuală.

Pentru a verifica toate acestea un grup de experți japonezi în construcții finanțați de o companie de televiziune, au decis în anul 1978 să realizeze, folosind cele mai  moderne macarale și mijloace tehnologice din momentul respectiv, o piramidă de  zece ori mai mică decât cea a lui Keops, având doar 18 metri înălțime, adică  aproximativ cât un bloc cu 6 etaje. Ei surpriză (!), ei au întâmpinat atâtea dificultăți de natură tehnică și inginerească încât NU AU REUȘIT ACEASTA. Cum au reușit atunci oamenii de acum câteva mii de ani să construiască piramida lui Keops, dacă  noi nu am reușit, cu tehnologia actuală, măcar să facem o piramidă de dimensiuni mult mai reduse?

Caracteristicile uimitoare ale Marii Piramide nu se opresc însă la imensitatea   construcției. Proporțiile piramidei sunt astfel alese încât să se obțină în interior acel efect specific „de piramidă”, care a fost constatat și validat de știința contemporană la jumătatea secolului XX, dar pe care se pare că cei care  au construit piramida îl cunoșteau cu exactitate. Efectul de piramidă constă  în manifestarea unor fenomene inedite și remarcabile datorate energiilor  formei.  Acest efect este maxim când dimensiunile piramidei respectă anumite  proporții și este orientată exact pe direcțiile cardinale, iar punctul în care  se manifestă cel mai intens efectul de piramidă este situat pe axa verticală a piramidei, la o treime din înălțimea ei. Camera principală a piramidei, denumită și „camera Regelui” este amplasată pe axa verticală la o proporție de 1/3 față de bază și la 2/3 față de vârf, adică exact acolo unde energiile de formă au o intensitate maximă, aceasta cu atât mai mult cu cât piramida însăși este uriașă.

Efectul de piramidă are o multitudine de aplicații fizice și chiar psihice și a avut fără îndoială un rol esențial în „funcționarea” piramidei. Remarcabilă este, de asemenea, și precizia formei piramidale; potrivit măsurătorilor realizate din satelit s-a   constatat că vârful Piramidei lui Keops este deviat cu doar 6 milimetri față de   verticala ridicată din centrul bazei, bază care are o suprafață de mai mult de 5  hectare (adică aproape cât șapte terenuri de fotbal)!

A plasa unele peste altele mai mult de două milioane de blocuri de piatră de zeci de tone fiecare, a le îmbina perfect și a obține în final o abatere de doar 6 mm raportat la 148 metri înălțime (și asta, chipurile, folosind doar funii din viță de vie)…  reprezintă o precizie uimitoare, pe care constructorii de azi în niciun caz nu o pot egala.  Nici măcar telescoapele moderne nu sunt construite cu o asemenea precizie.  Mai mult, complexul arhitectural de la Gizeh este amplasat pe suprafața globului  pământesc  exact acolo unde lungimea paralelei corespunzătoare acelui loc este  egală cu lungimea liniei de longitudine, fapt pentru care s-a considerat că acest  complex a fost construit în „centrul lumii”. Cele patru laturi ale piramidelor se  aliniază cu o mare precizie cu cele patru direcții cardinale indicate de o busolă,
instrument care a fost însă inventat de civilizația occidentală abia la câteva mii de  ani după construcția piramidelor. În plus, împărțind perimetrul bazei la dublul înălțimii piramidei obținem numărul π (pi = 3,14), cu câteva zecimale exacte;  dublul  perimetrului bazei reprezintă valoarea unui minut de grad pe meridianul Ecuator; înălțimea piramidei înmulțită cu 1 miliard aproximează distanța medie de la Pământ la Soare, iar greutatea piramidei înmulțită cu o sută de miliarde  reprezintă valoarea greutății planetei.

De asemenea, se pare că proporția de aur φ, (φ= 1,618033),  prezentă  pretutindeni   în  natură  (ca rație a șirului lui Fibonacci, șir care exprimă prin termenii săi legea universală a dezvoltării naturale) a fost în mod sistematic utilizată și la realizarea piramidelor. De asemenea, merită să ne întrebăm cum erau iluminate coridoarele și camerele piramidelor egiptene.

Arheologii susțin că erau folosite torțe. Însă nicăieri pe tavan nu se văd nici cele mai mici urme de funingine sau fum! În plus, nu există suficient oxigen în interiorul acestor camere pentru a susține arderea unei torțe. Unica soluție care ar putea explica modul lor de iluminare rămâne folosirea unei surse de lumină artificială. Ei bine, în complexul egiptean Dendera, pe pereții unei cripte subterane care a fost mereu ținută secretă și unde aveau acces doar marii preoți, există anumite  basoreliefuri care se aseamănă surprinzător de mult cu ceea ce sunt becurile din ziua de astăzi.

Un alt aspect care intrigă – așa cum arată, de exemplu, arheologul și scriitorul american David Childress sau cercetătorul american David Wilcock – este acela că perimetrul bazei Piramidei lui Keops este egal cu cel al Piramidei Soarelui din  legendarul oraș Teotihuacan (nume care, în traducere, înseamnă „Orașul zeilor”)  aflat în Mexic la mii de kilometri distanță și într-o cu totul altă cultură. Această   surprinzătoare corelație sugerează o legătură între cele două civilizații. Foarte   semnificativ este și faptul că dispunerea geometrică a celor trei piramide egiptene  de la Gizeh reproduce cu precizie poziția celor trei stele care alcătuiesc constelația  Orion, așa cum erau ele dispuse acum 10.500 ani, perioadă considerată de mai  mulți cercetători ca fiind chiar aceea în care piramidele au fost construite.  Pentru mai multe detalii în acest sens se poate consulta lucrarea egiptologului  francez Robert Bauval, „The Orion Mystery”.

Referitor la datarea complexului de la Gizeh și a civilizației care a construit toate acestea, este semnificativ să notăm și câteva observații care au fost făcute  asupra celebrului Sfinx, aflat în imediata vecinătate a piramidelor. În anul  1972 egiptologul american John Anthony West a constatat, analizând cu atenție  suprafața Sfinxului, că acesta nu prezintă urme ale eroziunii nisipurilor, ci ale
unor torente de apă! Mai mult, aceste urme ale apelor arată că Sfinxul a fost supus acestui tip de eroziune cel puțin 1.000 de ani. Fiind cunoscut faptul că Deșertul Sahara are o vechime de cel puțin 8-9.000 de ani, înseamnă că Sfinxul trebuie datat la cel puțin 9-10.000 de ani. Dovezile în acest sens sunt foarte clare, singura „problemă” fiind aceea că după teoriile convenționale ale istoriei la vremea aceea… nu existau oameni capabili de o asemenea construcție.

Se pare că totuși nici acest fapt nu a fost considerat de către oficialitățile academice   ale istoriei ca fiind un argument suficient de puternic pentru a accepta să fie realizate anumite modificări de viziune. Poziția oficială a fost și a rămas aceea că   iramidele au fost construite în jurul anului 2560 î.e.n. (doar pentru a servi ca mormânt faraonului Khufu). Am putea spune – mai în glumă sau mai în serios – că și în acest caz autoritățile au avut și au în continuare acea atitudine exprimată  de zicala: „Nu mă mai plictisi cu faptele. Eu mi-am format deja părerea.”

Din cartea lui MARVIN WHITE, ISTORIA INTERZISĂ A OMENIRII ȘI
CONEXIUNEA EXTRATERESTRĂ