Grzegorz Górny, publicist polonez: Pedeapsa cu moartea pentru Alfie Evans, sau tirania noii caste sacerdotale

Traducere: Anca Cernea

Oficial, în Europa nu se execută pedeapsa cu moartea, dar asta nu este adevărat. O astfel de pedeapsă a fost pronunțată în cazul lui Alfie Evans, un copil lipsit de apărare, condamnat la moarte în numele Legii în Marea Britanie. Singura lui vina este că nu s-a născut sănătos.

Photo by Grzegorz Górny
Grzegorz Górny

Cazul lui Alfie Evans focalizează ca o lupă una dintre principalele probleme politice ale lumii occidentale. Aceea că judecătorii de astăzi au devenit uzurpatori, care în loc să emită hotărâri cu privire la probleme juridice, s-au apucat să decidă cu privire la chestiuni de civilizație, politice, culturale, antropologice, filosofice, morale, și chiar religioase, și pentru că ei nu au în acest sens calificări corespunzătoare, fac asta complet arbitrar, doar pe baza proprii viziuni asupra lumii.

Așa este în cazul judecătorului Anthony Hayden, care a pronunțat condamnarea la moarte a lui Alfie Evans. El este membru al BLAGG (The Bar Lesbian and Gay Group) – o organizație care asociază juriștii care fac lobby pentru comunitățile LGBTQ. El este, de asemenea, co-autor al unui manual intitulat „Copiii în familii de un singur sex”, care oferă consiliere homosexualilor, despre cum pot obține adopția de copii. La un moment dat, i s-a dus vestea pentru că a decis decăderea din drepturile părintești a unei mame care nu a vrut să-și crească fiul ca pe o fată. Este, de asemenea, cunoscut pentru sprijinul său deschis față de avort și eutanasie. Este greu de așteptat ca un om care lucrează activ pentru civilizația morții să se pronunțe de partea vieții.

Prin urmare, se pune întrebarea fundamentală: ce competențe au judecătorii pentru a se exprima ca autorități incontestabile în materie de moralitate, axiologie sau religie? Pot ei să fie ultima instanță în astfel de domenii fundamentale? Îi califică pentru asta studiile de drept, în timpul cărora cunoștințele lor se concentrează pe învățarea codurilor, paragrafelor și procedurilor? Pot condamna oameni nevinovați la moarte pe această bază? Pot ei, doar pe baza propriilor lor păreri și, prin urmare, și a propriilor lor prejudecăți, fobii, manii și antipatii, să decidă asupra vieților unor oameni care nu au săvârșit nicio crimă?

Continue reading  inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s