Dragi frați și surori,

S-au scris multe articole în ultimii ani cu privire la închinare și e bine de știut că unul dintre acestea a ținut și încă ține  capul de afiș privind interesul cititorilor. Și  cred că în sens pozitiv, concret acesta este: Ne închinăm lui Dumnezeu sau ne cântăm nouă? –  și e în Blogosfera Evanghelică în topul cu cele mai multe comentarii, un articol scris de Dan Bercian de la Radio Unison Zalău.

Cei care au tangența cu muzica, în mod direct,  ar trebui să fie primii interesați de tot ce se scrie despre muzica creștină și despre închinare, precum și prezbiterii bisericilor.

Cu data de azi, 28 iulie’17 , fratele Mircea Levi Bradeanu  a scris și a postat   un articol deosebit de bine documentat, biblic, înserând ca preambul un paragraf notabil:

„Există închinarea orientată spre plăcerile personale, care plasează pe primul loc buna-dispoziție a închinătorului, și nu voia lui Dumnezeu. Există închinarea cu conotații lumești care împrumută muzica de divertisment a lumii contemporane împreună cu ritmurile, instrumentele,  acțiunile și prezentarea ei de tip spectacol, fără să țină cont de avertismentele pe care le dă Biblia împotriva iubirii față de lume.”

A sesizat ca și mulți dintre cititorii noștri că spectacolul produs în fața adunărilor  din biserici sau Întâlniri speciale nu poate fi numit “închinare“, ci deseori e pur și simplu un spectacol în toată puterea cuvântului,  cu tentă lumească  și firească (drăcească).

Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. (Matei, 28:17)

Dragi frați și surori, înaintea lui Dumnezeu trebuie să venim cu un respect deosebit, într-o stare de adâncă reverență (apreciere, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, cuviinţă, decenţă, onoare, politeţe, preţuire, respect, stimă).

Cei care nu cred, n-au nașterea din nou și sunt mulți dintre ei în Adunare, însă nu au  credință (nici pocăință, căci sunt la pachet, amândouă, inseparabile, în dar de la Dumnezeu, primite de credincioși). Dintre ei (cei care nu cred) sunt și în așa-zisele grupuri de închinare (numite abuziv asfel), însă ei nu i se închină Domnului! De aceea există starea aceasta lumească și firească de care vorbim și care face atâta vâlvă!

Spre edificare, luăm în atenția noastră Grupul fraților Groza sau Grupul Speranța. Ce observăm?  Observăm cât de mare atenție au acești frați pentru fiecare detaliu atunci când își fac apariția în public – se îmbracă deosebit de decent, muzica și textele sunt prea puțin sau deloc stridente,   prin tot ce fac, ei îl onorează pe Mântuitorul nostru. Sau dacă ne gândim la Grupul Harul, cu a lor cântare Pocăință-pocăință, tu m-apropii către cer, de pildă, sau Eu n-am să te las ca să pieri (Cheamă-Mă în clipa cea grea).

De ce nu dorim să înțelegem că  doar închinarea unor astfel de grupuri tinde spre a fi pe placul lui Dumnezeu, în concordanță cu Biblia,  conforme cu cele precizate în articolul amintit (Discoteca „creștină” vs. adevărata închinare)

Pentru un mod biblic de închinare,  solo, îl putem lua ca bun exponent pe fratele Ovidiu Liteanu.   Însă e o mare diferență între astfel de oameni și modul lor (de viață)  de închinare, prin muzică-textele cântărilor și starea lor efectivă, pe de o parte, și multe alte grupuri sau  trupe (trupă). Dar de unde până unde aceste cuvinte lumești în domeniul duhovnicesc al venirii înaintea Domnului, la închinare? – când știm că  El este și un foc mistuitor și  că  Se mânâie în orice vreme!

E timpul să ne venim în fire și să nu cultivăm orice răsad lumesc, care nu este de la Domnul, care nu este inspirat de Duhul Sfânt!

“Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină. (Matei, 15: 13)