Cauze pentru imoralitatea tinerilor creștini

de Andrei Croitoru

1. Tinerii nu-și asumă Evanghelia (puterea lui Dumnezeu, neprihănirea, credința, pocăința), prezența Duhului și a nașterii din nou în viața lor, atribute care să le  controleze și să le protejeze viața. Însă, fără acestea, curăția sexuală este imposibilă. Noi presupunem că membri și aparținătorii bisericilor evanghelice sunt creștini născuți din nou, dar de fapt mulți nu sunt decât aparent.

2. Expunerea de la vârste fragede, în societate, la diferite  forme de nuditate consumate prin reclame și filme, cât și în modul imoral  de îmbrăcare lumesc întâlnit oriunde  se află copiii și tinerii. Dar părinții ar trebui să facă eforturi susținute în privința asta pentru diminuarea la maxim a expunerii copiilor.

3. Lipsa unei educații și a unei culturi adecvate creștinului practicant (autentic) privind curăția sexuală mentală, în familie și biserică (dar și în școli).

4. Copiii sunt nesupravegheați, și nu de puține ori  în multe familii creștine ei  sunt  ajutați să folosească  telefonul mobil, internetul, TV, tableta la vârste la care nu pot fi responsabili și astfel ajung în contact cu informații, poze  și video despre sexualitate. Părinții sunt primii vinovați, căci copiii dependenți de pornografie încep la vârste fragede de 9-11 ani.

5. Copiii noștri cresc alături de alții  de vârsta lor, din lume, care au informații pervertite despre sexualitate. Școala a devenit un focar de infecție cu imoralitate, iar copiii noștri devin ca lumea fiindcă trăiesc mai mult în lume decât cu noi. În curând vom fi obligați să luăm homeschoolingul (metodă educațională mult mai aproape de modelul biblic decât orice altceva vedem astăzi) ca pe singura variantă viabilă.

6. Copiii participă în drumeții, excursii-călătorii, conferințe, tabere de vacanță, iar surpavegherea lor este imposibilă și, din nefericire, acolo ajung să practice primele manifestări sexuale intime. Multe tabere „creștine” sunt locurile de refugiu și practică imorală, în timp ce responsabilitatea nu revine nimănui pentru sutele de tineri contaminați (stricați) în aceste medii.

7. Adolescenților li se permite să flirteze și să practice manifestări fizice cu tentă sexuală. Părinții tac și-i scuză. Aproape că nimeni nu mai vede ceva rău în asta.

8. Tinerilor sau adolescenților li se permit relații de prietenie înainte să aibă vârsta când sunt potriviți pentru căsătorie.

9. S-a inventat un nou tip de relație între tineri numită „prietenie” deși aceasta nu are nici un fundament biblic ci este o pepinieră a duhurilor de curvie. Logodna biblică nu permite așa ceva.

10. Tinerilor care se pot căsători li se tolerează manifestări  intime  cu tentă sexuală, doar pentru simplul fapt că ei au în gând și varianta că se vor căsători.

11. Amânarea datei căsătoriei cu anii  și prelungirea „relațiilor de prietenie” sau logodnă, e o stare care oferă cadrul nedorit și potrivit pentru curvie. Modelul iudaic este o soluție binevenită – unde maturizarea are loc în adolescență iar căsătoria urmează imediat iar iresponsabilitatea nu este scuzată.

12. Expunerea tinerilor, chiar în cadrul bisericii, la senzualitate prin îmbrăcămintea sumară și provocatoare a „surorilor” care n-au învățat să asculte ce anume nu este îngăduit a fi expus în public, cât și faptul că a fi pricină de poticnire (in) conștient este condamnabil.

13. Lipsa unei educații biblice solide despre sexualitate, potrivit  vârstei, din partea părinților, a păstorilor și a tinerilor căsătoriți (tinere soții pentru tinere, respectiv tineri bărbați pentru tineri).  Cu atât mai mult cu cât în școală, în media și în lume, propagandiștii liberalismului, progresismului, postmodernismului, secularismului și ateismului îi îndoctrinează pe copiii noștri și le spală creierul în fiecare zi.

Sursa: https://baptistireformati.wordpress.com/2017/06/02/de-unde-aceasta-avalansa-de-imoralitate-intre-tinerii-din-adunarile-evanghelice/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s