Cînd voi fi mare …îmi doresc să devin … bărbat!

de Gabriel M.

Ce mai înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? Nu pretind că dețin răspunsul la această întrebare, așa că ceea ce veți fi citit până la final, luați-o vă rog ca pe o umila încercare de răspuns a unuia ce nu a devenit încă bărbat, dar care se străduiește să o facă.
Sunt frate de 3 surori mai mari, așa că întrebarea de față mă frământă de ceva vreme…cam de pe când ele, interacționând cu diferite tipologii de băieți, după ce se minunau de prostia unora, de tupeul altora sau de lipsa crasă de educație a celor mai mulți, au avut grija și bunăvoința să îmi spună: “Tu să nu faci așa…că altfel nu mai ieși din casă”.
Prin natura studiilor pe care încă le întreprind, obiectul lor fiind lipsit de importanță în cazul de față, am învățat un lucru: în alcătuirea omului și exprimarea sa în viața de zi cu zi, își lasă amprenta două mari componente: genetica și mediul în care se dezvoltă.

Spre surprinderea unora, ca și a mea de altfel la auzul acestei vești, vom afla că cea din urmă componentă e predominantă, într-un procent deloc de neglijat, chiar covârșitor aș îndrăzni să spun. Adăugați la aceasta faptul că, cel puțin de la un moment dat, putem să ne alegem mediul în care existăm, și imediat blamarea ‘sorții’ și justificarea absurdă că al nostru Creator nu a fost atât de darnic cu noi își pierd din substanță și trebuie să înfruntăm o realitate de multe ori incomodă: suntem ceea ce alegem să fim.
Ca să poți spune ce e acela un bărbat, trebuie să fi văzut în viața ta măcar unul. și slavă Domnului că mi-a dat harul să întâlnesc în drumul meu nu doar unul, ci mai mulți de o duzină chiar. Un bărbat adevărat nu devine așa dintr-o dată, ci are modele în viață.
Am bucuria, șansa, binecuvântarea, nici măcar nu știu cum să o numesc, să spun că primul bărbat adevărat pe care l-am întâlnit în viață este tatăl meu. La el am văzut ce înseamnă răbdarea, dăruirea, disciplina și respectul. Sunt lucruri pe care nu le-a negociat niciodată în viața lui de credință, de familie, de la serviciu. M-a învățat ce înseamnă să îți asumi o responsabilitate, un rol, sau o decizie. L-am admirat pentru că a rămas consecvent și a luptat pentru planurile și visurile sale, chiar și atunci când i-a fost greu.

Continue reading  Mariuscruceru.ro

Advertisements

One thought on “Cînd voi fi mare …îmi doresc să devin … bărbat!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s