Președintele Trump a semnat astăzi, 4 Mai, 2017, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune, un ordin executiv care va proteja activitatea religioasă a creștinilor americani, a caror drepturi religioase au fost asaltate de administrația anterioară a președintelui Obama.
“Nici un american nu ar trebui să fie obligat să aleagă între dictatele guvernului federal și principiile credinței lor”, a spus președintele Trump.
„Nu vom permite oamenilor de credință să fie vizați, agresați sau reduși la țăcere”, a spus președintele. „Noi nu vom suporta niciodată discriminări religioase”.
Președintele Consiliului pentru Cercetare al Familiei, Tony Perkins, a fost printre cei care au sărbătorit ordinul executiv al președintelui.
„Sezonul deschis pentru creștini și alte persoane de credință se apropie de sfârșit în America și așteptăm cu nerăbdare să ajutăm administrația Trump să restaureze pe deplin America Liberă”, a spus Perkins.
Perkins a declarat că ordinul executiv clarifică „că administrația va urmări politici si proceduri care protejează și promovează energic libertatea religioasă”.
„Acest pas începe astăzi procesul de inversare a tendinței devastatoare stabilită de ultima administrație (administrația Obama) de a pedepsi organizațiile de caritate, pastori, afaceri de familie și oameni cinstiți și muncitori, pur și simplu pentru a trăi conform credinței lor”, a spus Perkins.
Traducere AGNUS DEI Sursa – Townhall.com (vezi linkul mai jos)
FOTO Twitter JenniferWishon
HOTNEWS – Presedintele Statelor Unite ale Americiii a semnat un ordin executiv care permite lacaselor de cult, scutite de plata unor taxe, sa participe activ in viata politica si lasa organizatiile religioase sa nege asigurarile de sanatate ale angajatilor care acopera contraceptivele, potrivit Reuters.
Ordinul indeplineste partial o promisiune electorala des repetata de catre Trump, desi va avea nevoie de un act al Congresului pentru a anula legea, cunoscuta ca Amendamentul Johnson.
Acesta prevede ca organizatile non-profit scutite de anumite taxe, precum bisericile sau universitatile, nu au voie sa sustina sau sa se opuna unui candidat politic.
President Trump: „We will not allow people of faith to be targeted, bullied, or silenced anymore.” (SURSA)
ENGLISH –
Trump: ‘We Will Not Allow People of Faith to be Bullied’
Reblogged this on Revista ARMONIA – Saltmin Media.