Nici Obama n-ar fi zis-o mai bine!

 klaus-iohannisNici chiar Obama nu putea s-o zica mai bine ca dl Iohannis!

Asemenea lui Iohannis, dlui Obama îi place să ofenseze mișcarea pro-familie și creștină.  Dar problema e mult mai gravă decât scăparea limbii Președintelui României. Suspectăm că declarațiile lui nu au fost scrise de el, ci de consilierii care-l înconjoară. Inclinăm să gândim că dl Iohannis nu are capacitatea intelectuală să conceapă mesajul atât de secular, scris într-un limbaj atât de secular, și folosind o terminologie atât de precisă la adresa oamenior înțelepți și responsabili.

Termenii folositi de el sunt termenii standard folositi de grupurile de lobbying si propagandă a homosexualilor occidentali când se lansează împotriva celor care nu agreează cu ei, în principal creștinii, Biserica ori Vaticanul. E rușinos că acest tip de vocabular virulent anticreștin a ajuns la noi prin intermediul Președintelui, o persoană care se declară crestină. E rusinos si pentru ca dl Iohannis se identifica ca fiind o persoană de dreapta si apartinând unui partid politic de dreapta.

Dle Iohannis – mișcarea conservatoare din Romania vă repudiaza. Nu vă considerăm un adept al conservatorismului politic. Conservatorii prețuiesc religia, valorile crestine, viața copiilor nenăscuti, familia, căsătoria. Declaratiile dvs. arată că nu prețuiți aceste valori.

Dl Iohannis are mai mult în comun cu dl Remus Cernea decât cu creștinii României.

Dl Iohannis ne aminteste ca apartine unei minoritati religioase. Dar pare a nu-i impartasi valorile. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, e si ea, asemenea dlui Iohannis, luterana. De fapt, e fiica de pastor luteran din fosta Germanie de Est comunista unde a crescut. Dar spre deosebire de Presedintele german al Romaniei, dna Merkel a fost categorica si consistenta de la inceput pina azi – se pronunta si s-a pronuntat mereu impotriva casatoriilor homosexuale, este pro-viață, si a criticat de multe ori experimentele bizare facute de oamenii de stiinta pe embrionul uman. In privinta valorilor crestine mostenite de la tatal ei, dna Merkel a dovedit ca are șira  spirării. In contrast, dlui Iohannis pare sa îi fie rusine de valorile creștine. De acum înainte ne va fi si noua rusine de el.

 Consilierii cu care dl Iohannis s-a inconjurat sunt secularisti, unii dintre ei facind afirmatii anticrestine in public. Sunt consilieri de tip sorosist, anticrestini, globalizanti, care dispretuiesc suveranitatea nationala, si se asociaza elitei intelectuale seculariste. Dispretuiesc crestinismul. Consilierii dlui Iohannis impartasesc valorile seculare, anticrestine ale Occidentului. Unii dintre ei au ajuns sa prinda un curs ori semestru ori masterat la o universitatea occidentala (chiar la “Stannford” cum scria, pocit, una din politicienele Romaniei al carei nume nu merita sa fie mentionat aici), au imbratisat ideile bizare ale unor profesori universitari radicali si extremisti occidentali, si la intoarcerea in Romania au inceput sa ne spuna ca suntem inapoiati, demodati, intoleranti si ingusti la minte. Sunt prozeliti secularisti care fac prozelitism in favoarea secularismului. Uita ca, asa cum aminteam mai sus, crestinii i-au asigurat dlui Iohannis pozitia pe care o are astazi. Cu toate astea, printre consilierii lui nu se afla niciun crestin. Dl Iohannis le-a acceptat voturile dar dintre ei nu a pus pe nimeni in functii importante, nu a numit ambasadori, consuli, ori demnitari crestini care sa reprezinte Romania in institutiile europene ori internationale.

 Legiuitori creștini trădători

 Dar mai exista o problema. Aceea a politicienilor, legiuitorilor ori judecatorilor crestini care, de dragul puterii, ori din dragoste pentru lume, asemenea lui Dima din Noul Testament, isi abandoneaza valorile crestine odata ajunsi la putere, in parlament, ori in inaltele dregatorii. Din nefericire cazuri de genul acesta au fost si inca sunt frecvente in tarile occidentale si acum si in Romania. Indraznim sa afirmam ca daca crestinii nu ar fi trecut de partea secularistilor, astazi avortul nu ar fi fost transformat intr-un drept al omului, iar casatoriile homosexuale nu ar fi devenit o realitate in multe tari. In Marea Britanie, David Cameron, care se declara crestin, a fost varful de lance care a legalizat casatoriile homosexuale. In SUA judecatorii crestini din Tribunalul Suprem au trecut de partea secularistilor declarind un drept la casatorii homosexuale. Mentionam si cazul, regretabil, al dlui Ivan Popescu, delegat roman al Ucrainei in Consiliul Europei, care ani la rind a votat in favoarea homosexualilor in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Cu sediul la Hliboka (Adincata) in raionul Cernauti, dl Popescu a fost atentionat de catre AFR acum citiva ani asupra gafelor pe care le-a facut. Din fericire, Dl Popescu si-a indreptat purtarea si ulterior si-a afirmat loialitatea fata de valorile crestine.

 Dl Iohannis va trebui sa aleaga cu cine vrea sa mearga inainte si cu cine vrea sa cladeasca viitorul tarii. Daca ii pasa de ea. Fie ca il construieste cu cetatenii responsabili ai tarii, pe care ii numeste “fanatici religiosi”, fie ca va incerca sa-l cladeasca cu cei care ies pe strada odata pe an, imbracati in costumatii bizare si stridente, pe jumatate goi, cu pene in cap, rujati, vopsiti in culorile cucrubeului si confuzi privind identitatea sexuala. Cu primii, o societate civila si o civilizatie pot fi cladite. Cu cei din urma nu. Primii aduc pe lume copii, ii educa, le dau o viata echilibrata, fiind crescuti de o mama si un tata. Cei din urma nu aduc pe lume copii si nici nu sunt capabili sa dea copiilor o viata echilibrata. A lovi in cei responsabili care sunt baza si viitorul tarii este un act iresponsabil de o gravitate extrema. Dl Iohannis a comis acest act.

 Da, e posibil ca dl Iohannis sa ne fi pacalit in 2014. Speram insa, sa fie si ultima oara. Exista e expresie plastica in limba engleza care se potriveste acestei situatii: “Fool me once, shame on you. Fool me twice, shame on me”. (“M-ai prostit odata, rusine tie. M-ai prostit a doua oara, rusine mie”. E bine, deci, sa avem discernamint. Cine are urechi de auzit sa auda.

(Extras din DECLARAȚIILE IRESPONSABILE ALE dlui IOHANNIS)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s