Cică a murit Andrei Pop! Nu, n-a murit! Trăiește și încă mai bine ca noi aștilalți toți și definitiv!

Se spune că … despre morți numai de bine! Nu! La Andrei nu e cazul! Andrei era senin, zîmbitor, copil, cald, bun, setos de cunoaștere, gata să învețe oricînd, nu cunoștea interesul propriu și n-avea habar de lingușeală.

Mi-aș dori astfel de studenți în fiecare an. Studenți care să pună întrebările necesare despre care vorbea Eliade, întrebările care te încurcă, care te fac curios de asemenea ca profesor, întrebările care te dovedesc neajuns.

De ce mor oameni care Andrei? Mi-am pus întrebarea acesta în ultimele zile, în ultimii ani, la sicriul lui Onisim Bogoșel, la sicriul lui Filip Fărăgău, la sicriul lui Nelu Maior, la sicriul socrului meu! Deja este prea mult! Nu am cuvinte! Nu există predici pentru așa ceva!

La un moment dat, Andrei ne-a făcut tuturor profesorilor cîte…