CREATURA CEA MINUNATĂ A LUI DUMNEZEU

4419e4794a5faba019eed8e7cd222900Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale. Psalmul 139:14

În cartea sa “Dacă aş fi ateu”, Wilbur Nelson include un capitol intitulat: “Dacă aş fi medic”. El afirmă că medicii, mai mult ca oricare dintre ceilalţi oameni, ar trebui să-L recunoască pe Dumnezeu drept Creatorul trupului omenesc, pentru că ei cunosc acest trup atât de bine, cu toate funcţiunile şi cu complexitatea sa.

Nelson ne dă apoi o întreagă serie de lucruri la care să ne gândim.
Iată câteva dintre ele: “Gândiţi-vă la trupul omenesc, compus din peste 1000 miliarde de celule. Gândiţi-vă la pielea corpului uman- deşi apa poate trece din interior spre exterior, ea nu poate pătrunde din exterior în interiorul trupului nostru. Gândiţi-vă la oase – capabile să suporte o greutate de 30 de ori mai mare decât poate suporta cărămida. Gândiţi-vă la ficat – transformă celulele vechi de sânge în fiere şi neutralizează substanţele otrăvitoare. Gândiţi-vă la sânge – 4,6 pânâ la 5,5 de litri din această substanţă siropoasă distribuie oxigen şi transportă reziduurile din ţesuturi şi organe, în timp ce reglează temperatura trupului. Gândiţi-vă la inimă – cântărind mai puţin de jumătate de kilogram, lucrează ca o uzină întreagă. În medie pompează de 100.000 de ori pe zi, punând în circulaţie aproximativ 8.000 de litri de sânge prin 100.000 de kilometri de artere, vene si vase capilare.  Nu este de mirare că psalmistul a declarat Domnului:

Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmul 138:14).

Nu suntem aici dintr-un accident, şi nici rezultatul unui proces natural evolutiv. Suntem creaturile minunate ale lui Dumnezeu! R.W.D.

Nu, nu suntem un vis, o întâmplare,
Un lut de sine însuşi frământat.
Ci ne-a zidit o Forţă creatoare,
O-nţelepciune fără de hotare.
Există Dumnezeu cu-adevărat. – C. Ioanid

Lucrarea lui Dumnezeu de creaţie este terminată, lucrearea noastră de a-L lăuda e abia la început.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
 
Text: Psalmul 139:13-16  

______________________________________________________________

Meditație trimisă de Lidia Miu

_______________________________________________________________

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.