CELE TREI TIMPURI ALE CREDINŢEI

john1122_2cover

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, îți va da Dumnezeu” (Ioan 11:22)

Când fratele lor Lazăr a murit, Maria şi Marta au trimis după Isus. Să observăm cum funcţionează cele trei timpuri ale credinţei în această relatare.

Primul, timpul trecut. Cu inima frântă, Marta i-a spus Domnului Isus: “Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (Ioan 11:21). Aceasta se numeşte credinţa de tipul “ce bine ar fi fost dacă”. Noi spunem lucruri precum “Ce bine ar fi fost dacă aş fi trăit pe vremea Domnului Isus” sau “Ce bine ar fi dacă o persoană anume s-ar ruga pentru mine”. Credinţa de tipul “ce bine ar fi fost dacă” are în plan o înmormântare, nu o înviere.

Al doilea, timpul viitor. Când Domnul Isus i-a spus Martei că Lazăr va învia, ea a răspuns: “Ştiu … că va învia la înviere, în ziua de apoi” (Ioan 11:24). Aceasta se numeşte credinţă de tipul “într-o bună zi“. Oamenii care au o astfel de credinţă cântă “ce dulce va fi clipa”. La ei totul aparţine viitorului. Dar tu trebuie să-ţi cunoşti drepturile, privilegiile şi autoritatea pe care o ai în calitate de credincios în Hristos – chiar acum. Când faci astfel, perspectiva va începe să ţi se schimbe.

In ultimul rând, timpul prezent. Marta a spus: “Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, îţi va da Dumnezeu” (Ioan 11:22). Aceasta este credinţa de tipul “şi acum”. În ciuda tuturor lucrurilor prin care ai trecut, Dumnezeu are puterea să te ridice din nou. Poate ai divorţat; poate ţi-ai pierdut locul de muncă, casa sau sănătatea; poate te lupţi cu obiceiuri care persistă cu încăpăţânare; poate trăieşti cu sentimentul eşecului. Nu contează. “Şi acum”, prin harul şi prin puterea lui Dumnezeu, poţi scăpa din această experienţă şi poţi trăi din nou. Îţi poţi împlini speranţele şi visele. Tot ce trebuie să faci este să te rogi şi să-L inviţi pe Domnul Isus să fie cu tine în acea situaţie.

Meditație primită de la Lidia Miu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s