Mii de oameni din ţară şi diaspora au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva sistemului de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet. Aceste proteste fără precedent au fost declanşate de cazul Bodnariu, familie în cazul căreia Barneverent a dispus o soluţie radicală: scoaterea copiilor din familie, inclusiv a ebebluşului de trei luni, şi plasarea lor în familii surogat. Autorităţile norvegiene nu au făcut comentarii pe marginea acestui caz, dar au precizat că preluarea copiilor din familie se face numai în situaţii grave.
Cazul Bodnaru le-a dat curaj şi altor familii care şi-au făcut publică povestea, acuzând abuzuri ale Barnevernet. Odată cu declanşarea acestui scandal, Ministerul Afacerilor Externe a făcut public faptul că în ultimii cinci ani Ambasada româniei de la Oslo a fost sesizată în 13 cazuri, cu privire la preluarea din familii de români a 26 de copii, 10 dintre minori întorcându-se în familii, iar 16 fiind încă în custodia autorităţilor norvegiene
.„Adevărul” i-a solicitat Ministerului de Afaceri Externe din România o situaţie similară cazurilor din Norvegia în ţări europene la fel de civilizate, în care se pune preţ pe protecţia copilului şi în care este interzis să îţi loveşti copilul. Astfel, ziarul „Adevărul” a soliciat MAE să comunice numărul cazurilor cu care au fost sesizate în ultimii cinci ani Ambasadele României din Finlanda, Suedia, Danemarca, Austria, Germania şi Elveţia. Potrivit MAE, în toate cele şase ţări au existat în ultimii cinci ani doar două cazuri „Bodanriu”, unul în Suedia (3 copii) şi altul în Danemarca(un copil). Iată situaţia din cele şase ţări, aşa cum a pus-o MAE la dispoziţia „Adevărul”.
Finlanda, Austria, Germania, Elveţia – Cele patru misiuni diplomatice române nu au fost sesizate de către autorităţile locale cu privire la existenţa unor cazuri similare celor din Norvegia şi nu au existat solicitări de asistenţă consulară din partea vreunui cetăţean român, implicat în situaţii de acest gen.
Suedia – În ultimii 5 ani, Ambasada României din Regatul Suediei a fost sesizată cu privire la un (1) caz similar celor din Norvegia, în care au fost implicaţi trei minori.
Danemarca– În ultimii 5 ani, Ambasada României în Danemarca a fost sesizată cu privire la un (1) caz similar celor din Norvegia, în care este implicat un minor.
Continue reading adevarul.ro/locale/timisoara/exclusiv
Reblogged this on ANA TATAR ANDRAS.
Reblogged this on EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet.