Emanuel CONȚAC: Cel puțin zece motive pentru care susțin protestele împotriva Barnevernet

protest-la-ambasada-norvegiei-din-washington-pentru-familia-bodnariu-photo-credit-http-www-radiofiladelfia-ro

Ieri (8 Ianuarie) au avut loc proteste față de Barnevernet / manifestații de sprijin față de familia Bodnariu (alegeți perspectiva care vă convine) în fața mai multor ambasade. La Londra au participat peste 1.300 de persoane. La Washington DC au fost câteva sute.

stop-barnevernetManifestări mai mici au avut loc și în alte capitale europene.

Astăzi, în București, are loc o manifestație la care participă câteva mii de români. Detalii AICI.

Fiindcă am văzut că mulți dintre cei care protestează împotriva organizației norvegiene dau impresia, luați de valul retoricii și al sentimentelor, că se luptă direct cu Satana ori Anticrist, precizez că eu am ambiții mai modeste. Critic o organizație a statului norvegian care, prin suprareglementare și hățiș birocratic, ajunge să producă abuzuri și traume mai mari decât pe cele pe care pretinde că le remediază. Fatalmente, cum spunea C.S. Lewis, instituțiile umane ajung să saboteze scopurile pentru care au fost create. (Vedeți, spre exemplificare, suma de „doctori” impostori produși învățământul românesc ori bolnavii care mor cu zile în spitalele românești.)

Motivele pentru care susțin protestele împotriva Barnevernet se pot reduce la următoarele zece.

1. Orice instituție care desparte un sugar de mama lui demonstrează ipso facto că este rinocerizată și trebuie sancționată cât se poate de drastic. Funcționarii și birocrații care iau asemenea decizii sunt fie orcii lui Saruman, fie indivizi al căror organ de bun simț s-a atrofiat complet, prin nefolosire. Nicio peltea ideologică, oricât de întinsă, nu mă va convinge de contrariu.

2. Decizia Barnevernet de a la cu japca cinci copii, în absența unei anchete sociale amănunțite, urmată de blocarea comunicării între părinți și copii, este abuzivă, iresponsabilă, inumană în ochii tuturor celor care au pretenția că ocuparea nazistă a Norvegiei s-a încheiat pe 8 mai 1945. În prezent, doar Ruth Bodnariu poate să-i vadă pe cei doi băieți, o dată pe săptămână; bebelușul, care trebuie alăptat, poate fi văzut de două ori pe săptămână, cu porția: câte două ore. Legătura cu fetele mai mari este tăiată complet. Cine își asumă responsabilitatea pentru trauma produsă asupra copiilor? Se gândește cineva la complexul de vinovăție care poate apărea în cazul fetelor care constată acum că declarația lor a devenit capăt de acuzare împotriva părinților?

3. Dacă în Barnevernet nu știe dreapta ce face stânga (vorbe vine, căci instituția pare integral de stânga) și dacă totul e bine compartimentat și „autonomizat”, cum susține Solveig Horne, „ministrul Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale” din Norvegia, înțeleg că ea nu știe despre dosarul Bodnariu mai multe decât mine sau decât voi, cititorii. În acest caz, toate asigurările ei privind funcționarea impecabilă a instituției mi se par clasice sforăieli ministeriale. Fie ministra vorbește în cunoștință de cauză (și atunci clauza confidențialității e valabilă pentru căței, nu și pentru dulăi), fie ministra vorbește asemenea lui Dan Puric, anume despre o imagine ideală care există într-un univers paralel sau doar în mintea ei, nu despre ce se vede și se simte în realitatea trăită de soții Bodnariu.

4. Orice protest care pune presiune asupra unui behemoth cunoscut pentru lentoarea și lipsa lui de reacție trebuie să fie susținut și încurajat. Statul poate să aibă intenții nobile și bune, veleități mesianice, dar pretențiile lui de suprareglementare trebuie să fie mereu aduse cu picioarele pe pământ. Nu trebuie să trăiești într-o dictatură de tip nazist, stalinist sau nord-coreean ca să simți grosimea și rezistența cortinelor politice de deasupra capului. Paradisul scandinav are și el mușamalele lui ideologice, de aceea consider că orice protest care străpunge Truman Show-ul norvegian, ca să mai pătrundă la noi câte o gură de oxigen incorect politic, este binevenit.

5. Pretenția non-negociabilă a organizației Barnevernet de a fi singurul interpret autorizat al „interesului superior al copilului” trebuie pusă radical în discuție. Prin comunicatele pe care le dă publicului român sau de aiurea, Barnevernet sugerează că noi, protestatorii, suntem cam grei de cap și nu pricepem cum funcționează protecția copilului în Norvegia. Îndrăznesc să cred că nu suntem chiar atât de bolovani și că mai pricepem câte ceva. Tradus pe înțelesul limba noastră, crezul religios ideologic al Barnevernet sună astfel: „Nu există alt zeu decât interesul superior al copilului, iar Barnevernet este profetul lui”. E o convingere care stă foarte bine în compania declarației acelui ministru norvegian (nu am reușit să dau de numele lui) care a produs consternare cu ani în urmă când declara cam așa: ideea potrivit căreia părinții ar fi cei mai potriviți pentru a-și crește copiii este greșită!

Cei care sar în apărarea Barnevernet uită pesemne că între „interesul copilului” și „interesul unei organizații de a apăra interesul copilului” există o distincție importantă și că cele două, în cazul în care se întâlnesc, nu prea se pupă. Cunoaștem bine din experiența comunistă cam ce ecart există între „interesele muncitorimii”, „pretenția Partidului de a reprezenta și apăra interesele muncitorimii” și „interesul Partidului de a apăra interesele muncitorimii”.

Altfel spus, funcționari care dorm cu cel mai recent manual de psihologie sub cap nu pot ști mai bine care este interesul copiilor Bodnariu decât părinții înșiși ori decât copiii despărțiți în mod abuziv de părinții lor.

6. Dogma confidențialității, pe care ne-o servesc la dejun, prânz și cină autoritățile norvegiene, trebuie revizuită, mai ales pentru cazurile (nu puține) care ajung în presa internațională și în atenția a sute de mii de oameni. Interesul public pentru ceea ce se petrece trebuie să permită prezentarea oficială a sintezei acuzațiilor aduse soților. Atitudinea de tipul: „Aveți încredere în noi, că știm noi ce facem” nu-mi inspiră nicio încredere. Confidențialitatea și secretomania sunt solul ideal pentru apariția abuzurilor și strâmbătăților.

7. Ca orice organizație, Barnevernet nu are interesul sau capacitatea de a iniția de una singură o reformă internă. Pururea binefăcătoare, învăluită în manta-i, organizația nu se poate vedea pe sine prin ochii celorlalți. Deși are o imagine dezastruoasă în multe țări, există puține indicii că organizația este dispusă să-și schimbe năravurile. Prin urmare, ea trebuie ajutată să-și mai facă nițică introspecție, iar protestele au tocmai acest scop.

8. Uman vorbind, în măsura în care soții Bodnariu au greșit prin raportare la legea norvegiană (care interzice disciplinarea fizică a copiilor), ei și-au ispășit deja greșelile în purgatoriul Barnevernet.

9. În cazul Bodnariu, „Protecția Copilului” nu a dat semne că ar fi interesată cu prioritate de aplicarea unor măsuri axate pe protejarea familiei. Prin măsurile luate în forță, Barnevernet face figura dentistului care, la constatarea unei carii, te leagă fedeleș, îți vâră cleștele în gură și se apucă să scoată dintele fără anestezie! Înțeleg că părinții Bodnariu și-au disciplinat fizic odraslele, dar de aici și până la a categorisi aceste măsuri drept „violență” sau „agresiune asupra copiilor” e cam mult.

Continue reading  https://vaisamar.wordpress.com

One thought on “Emanuel CONȚAC: Cel puțin zece motive pentru care susțin protestele împotriva Barnevernet

  1. Matt

    It is really sad to see an organization like this (Barnevernet) operating in what is supposed to be a civilized country. From what I can tell, in my limited research, it seems to be the perfect formula for governmental abuse and tyranny.

    – The federal government sends money to local governments, but does so in such a way as to incentivize local governments to identify ‘problems’ and take children. For example by sending large amounts of money to foster parents as you’ve noted, hiring armies of social workers/agents/psychologists who must reinforce the need for their own existence.

    – The federal government then claims that the rules and standards are under purely local control, which might not be a disaster if they were spending local tax money, and had to answer to the local citizenry, but that is clearly not the case, nor are the rights normally granted to citizens by a federal government provided. This will of course lead to rampant abuse, persecution of ethnic and religious minorities, etc.

    – The local officials are not obligated to follow rules, nor are they prosecuted when they violate them. Whereas we might expect that if a gov’t official broke the law or fabricated evidence their case would be dismissed and the official would be prosecuted.

    I am completely convinced that given a trained psychologist on my payroll and the authority to take children at my whim to interviews with a length of my choosing, I can find an excuse to take any child who is living in Norway from any parent or institution, natural, foster, or adoptive. When it’s impossible to NOT be in violation of the law you are living under tyranny.

    Americans should also take note that the left in this country already uses language such as ‘children not belonging to parents’.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.