„Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi…” (Matei 18:3)

Aceste cuvinte ale Domnului se referă la convertirea noastră iniţială, dar noi trebuie să ne convertim continuu, în toate zilele vieţii noastre, trebuie să ne întoarcem mereu la Dumnezeu ca nişte copilaşi. Dacă ne încredem în inţelepciunea noastră în loc să ne încredem în Dumnezeu, vom da naştere unor consecinţe pentru care Dumnezeu ne va trage la răspundere. De îndată ce trupurile noastre ajung în situaţii noi, prin providenţa lui Dumnezeu, trebuie să avem grijă ca viaţa noastră naturală să se supună călăuzirii Duhului lui Dumnezeu. Faptul că am făcut aceasta o dată nu este o dovadă că o vom face din nou.

Atitudinea vieţii naturale faţă de cea spirituală trebuie să fie aceea a unei convertiri continue şi acesta este un lucru împotriva căruia obiectăm atât de des. In orice situaţie suntem puşi, Duhul lui Dumnezeu rămâne neschimbat şi mântuirea Lui rămâne nezdruncinată, dar noi trebuie să ne îmbrăcăm cu „omul cel nou”.

Dumnezeu ne socoteşte răspunzători pentru fiecare ocazie în care refuzăm să ne întoarcem la El; motivul refuzului nostru este încăpăţâ­narea. Dumnezeu trebuie să domnească în noi şi nu viaţa noastră naturală.Faptul că nu vrem să ne convertim continuu este o piedică în creşterea vieţii noastre spirituale. Există în viaţa noastră bariere de încăpăţânare, unde mândria noastră aruncă dispreţ asupra tronului harului lui Dumnezeu şi strigă; „Nu vreau!” Noi zeificăm indepen­denţa şi încăpăţânarea şi le dăm nume greşite. Ceea ce Dumnezeu numeşte slăbiciune încăpăţânată, noi numim tărie de caracter. Sunt părţi întregi din viaţa noastră care n-au fost încă supuse; ele pot fi supuse numai prin această convertire continuă. Încet, dar sigur, putem câştiga întreaga noastră fiinţă pentru Duhul lui Dumnezeu.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

27 DECEMBRIE

Unde se pierde sau se câştigă bătălia

„Israele, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul…”

Ieremia 4:1

Bătălia se pierde sau se câştigă mai întâi în locurile tainice ale voinţei noastre, în prezenţa lui Dumnezeu, şi niciodată în văzul lumii. Duhul lui Dumnezeu mă prinde şi sunt obligat să rămân singur cu Dumnezeu şi să duc lupta înaintea Lui. Până când nu fac acest lucru, sunt învins de fiecare dată. Bătălia poate dura un minut sau un an, aceasta depinde de mine, nu de Dumnezeu; dar trebuie să lupt singur înaintea Lui şi trebuie să fiu hotărât să trec prin iadul renunţării. Nimic nu mai are putere asupra unui om care a dus lupta înaintea lui Dumnezeu şi a învins acolo.Dacă-mi spun: „Voi aştepta până ce ajung în împrejurări dificile şi atunci îl voi pune pe Dumnezeu la încercare”, voi constata că nu pot. Trebuie să rezolv problema dintre mine şi Dumnezeu în locurile ascunse ale sufletului meu, acolo unde nu pătrunde nici un străin, şi apoi pot merge înainte cu siguranţa că lupta a fost câştigată. Dacă pierd acolo, nenorocirea, dezastrul şi tulburarea vor veni tot atât de sigur precum legile lui Dumnezeu. Motivul pentru care nu câştig bătălia este că încerc mai întâi să înving în lumea din afară. Stai singur cu Dumnezeu, luptă înaintea Lu, rezolvă acolo problema o dată pentru totdeauna.Atunci când avem de-a face cu alţi oameni, linia de urmat este aceea de a-i împinge spre luarea unei decizii ce ţine de voinţă. Aşa începe predarea înaintea lui Dumnezeu. Din când în când, nu prea des, Dumnezeu ne duce la un punct culminant; din acest punct voi merge fie spre o viaţă creştină din ce în ce mai delăsătoare şi nefo­lositoare, fie voi deveni din ce în ce mai înflăcărat pentru gloria lui Dumnezeu – „Totul pentru gloria Lui”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

26 DECEMBRIE

Umblarea în lumină

Dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este lumină,… sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui,ne curăţă de orice păcat. 

1 Ioan 1:7

A considera eliberarea de păcatul de care suntem conştienţi ca fiind acelaşi lucru cu eliberarea de păcat realizată prin Ispăşire este o mare eroare. Nici un om nu ştie cu adevărat ce este păcatul până nu se naşte din nou. Cu păcatul s-a înfruntat Isus Cristos pe Calvar. Dovada faptului că sunt eliberat de păcat este că am ajuns să cunosc natura reală a păcatului din mine. Este nevoie de ultima atingere a Ispăşirii făcute de Isus Cristos, adică de dăruirea perfecţiunii Sale- absolute, pentru ca un om să ajungă să cunoască ce este păcatul.Duhul Sfânt aplică Ispăşirea atât în domeniul inconştientului, cât şi în domeniul conştientului şi numai când dobândim lumina cu privire la puterea fără egal a Duhului din noi, înţelegem ce înseamnă cuvintele din 1 Ioan 1:7 „Sângele lui Isus Cristos ne curăţă de orice păcat”. Acest text nu se referă numai la păcatele conştiente, ci şi la înţelegerea profundă a păcatului, înţelegere pe care o poate realiza numai Duhul Sfânt din mine.Dacă umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, nu în lumina conştiinţei mele, ci în lumina lui Dumnezeu – dacă umblu astfel, neavând nimic de ascuns atunci primesc revelaţia uimitoare că sângele lui Isus Cristos mă curăţă de orice păcat, astfel că Dumnezeul cel Atotputernic nu mai vede nimic de condamnat în mine. La nivelul conştiinţei, acest lucru produce o înţelegere profundă şi dureroasă a ceea ce este păcatul. Dragostei lui Dumnezeu, care lucrea­ză în mine, mă face să urăsc, cu ura Duhului Sfânt, tot ce nu se potri­veşte sfinţeniei lui Dumnezeu. A umbla in lumină înseamnă că orice aparţine întunericului mă face să mă trag mai aproape de centrul luminii.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

25 DECEMBRIE

Naşterea Lui şi naşterea noastră din nou

Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

Isaia 7:14, Matei 1:23

Naşterea Lui în istorie. „De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35). Isus Cristos S-a născut în această lume, nu din ea. El nu s-a dezvoltat din istorie; El a intrat în istorie din afara ei. Isus Cristos nu este cea mai bună fiinţă umană. El este o Fiinţă care nu-Şi are obârşia în rasa umană. El nu este un om devenit Dumnezeu, ci este însuşi Dumnezeu întrupat. Dumnezeu venit în trup omenesc, venit din afară. Viaţa Lui este cea mai înaltă şi cea mai sfântă, intrând pe uşa cea mai de jos. Naşterea Domnului nostru a fost o teofanie.

Naşterea Lui în mine. „Pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Cristos chip în voi!” (Galateni 4:19) Întocmai cum Domnul nostru a intrat în istoria umană din afara ei, tot aşa El trebuie să vină în mine din afară. Am lăsat eu ca viaţa mea personală să devină un ..Betleem” pentru Fiul lui Dumnezeu? Nu pot intra în Împărăţia lui Dumnezeu până când nu sunt născut de sus printr-o naştere cu totul diferită de naşterea fizică. „Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:7). Aceasta nu este o poruncă, ci un adevăr fundamen­tal. Caracteristica naşterii din nou este faptul că mă predau atât de deplin lui Dumnezeu, încât Cristos ia chip în mine. Imediat ce Cristos ia chip în mine, natura Lui începe să lucreze prin mine.Dumnezeu arătat în trup – acest lucru a fost făcut întru totul posibil pentru tine şi pentru mine prin Răscumpărare.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

24 DECEMBRIE

Viaţa ascunsă

Viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.

Coloseni 3:3

Duhul lui Dumnezeu adevereşte siguranţa simplă, dar atotputer­nică a vieţii ascunse cu Cristos în Dumnezeu. Acest adevăr este amintit mereu în Epistolele Noului Testament. Noi vorbim de parcă a trăi o viaţă sfinţită ar fi cel mai nesigur lucru pe care l-am putea face, când, de fapt, este cel mai sigur lucru posibil, pentru că în el şi în spatele lui se află Dumnezeul cel Atotputernic. Lucrul cel mai nesigur este să încerci să trăieşti fără Dumnezeu. Dacă suntem născuţi din nou, este cel mai uşor lucru să trăim întro relaţie bună cu Dumnezeu şi este cel mai greu lucru să o luăm într-o direcţie greşită, dacă ascultăm de atenţionarea Lui şi rămânem în lumină.Când ne gândim la eliberarea de păcat, la umplerea cu Duhul Sfânt sau la umblarea în lumină, ne imaginăm vârful unui munte mare, foarte înalt şi frumos, şi spunem: „O, nu voi putea trăi niciodată acolo sus!” Dar când ajungem într-adevăr acolo, prin harul lui Dumnezeu, descoperim că nu e deloc un vârf de munte, ci un platou unde există destul spaţiu să trăim şi să creştem. „Tu lărgeşti drumul sub paşii mei” (Psalmul 18:36).Când îl vezi într-adevăr pe Isus, nu mai poţi să te îndoieşti de El. „Să nu vi se tulbure inima” – dacă îl vezi pe El, nu mai poţi să laşi să ţi se tulbure mintea. Este imposibil să te îndoieşti atunci când El este prezent. De fiecare dată când ajungi în contact cu Isus, cuvintele Lui sunt reale. „Vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27) – este o pace care te cuprinde din creştetul capului până în tălpi, o încredere de neînvins. Viaţa ta este „ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” şi ţi se dă pacea netulburată a lui Isus Cristos.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

24 DECEMBRIE

„In Betleemul din Iudea i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul” 

MATEI 2:5

In aceste zile ale sărbătorii de Crăciun, în lumina primei veniri a lui Isus pe pământ, toţi credincioşii, şi nu numai, ar trebui să creadă în împlinirea profeţiei biblice. De ce însă realitatea este cu totul alta? Deoarece doar un număr foarte restrâns dintre oameni cred cu adevărat în împlinirea profeţiilor biblice. Mulţi citesc Scriptura, dar nu cred şi în împlinirea cuvintelor ei. Istoria se repetă: pe de-o parte, preoţii şi învăţaţii cunoşteau şi credeau în adevărul general al Cuvântului lui Dumnezeu (motiv pentru care i-au răspuns cu uşurinţă împăratului Irod la întrebarea unde S-a născut Mesia: «în Betleemul din Iudea»), dar nu credeau că această profeţie s-a împlinit. Pe de altă parte îi avem pe magii de la răsărit care nu cunoşteau cuvântul, dar aveau în schimb lumina revelaţiei divine. Ei au urmat neabătut lumina, steaua, iar când au ajuns la Ierusalim au întrebat: « Unde este împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă l-am văzut steaua în Răsărit» (Matei 2,2). Credincioşii de atunci credeau în Cuvânt, dar nu şi în împlinirea lui; păgânii neştiutori au primit însă lumina, au crezut în ea, au urmat-o şi L-au găsit pe Isus. Cum a fost la prima venire a Lui, aşa va fi şi în viitor: «Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă» (Matei 19,30).

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

24 DECEMBRIE

Dimineaţa

El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi.

2 Corinteni 8:9

Domnul Isus Christos a fost din veşnicie bogat, slăvit şi înălţat, dar „S-a făcut sărac pentru voi”. Sfântul bogat nu poate avea părtăşie adevărată cu fraţii lui săraci, dacă nu îşi dă averea ca să le împlinească nevoile. Aceeaşi regulă se aplică şi Capului, şi mădularelor trupului Lui Christos. Domnul nostru nu ar fi putut avea părtăşie cu noi, dacă nu şi-ar fi împărţit averea Sa şi nu ar fi devenit sărac ca să ne facă pe noi bogaţi. Dacă rămânea pe tronul Său slăvit, şi noi continuam să trăim în ruinele Căderii fără să primim mântuirea Lui, părtăşia ar fi fost imposibilă de ambele părţi. Poziţia noastră după Cădere, fără legământul de har, ar fi oprit omul căzut de la comunicarea cu Dumnezeu, aşa cum Belial nu se poate înţelege cu Christos. De aceea, pentru ca părtăşia să fie posibilă, era necesar ca Ruda cea bogată să-şi dea averea rudelor sărace, ca Mântuitorul neprihănit să dea desăvârşirea Sa fraţilor Lui păcătoşi, şi ca noi, săraci şi vinovaţi, să primim din plinătatea Lui „har după har” (loan 1:16). Astfel, dăruind şi primind, Cel ales putea coborî din înălţimi, şi cel sărac putea urca din adâncuri, ca să se îmbrăţişeze unul pe altul în adevărată părtăşie. Sărăcia trebuia îmbogăţită prin Cel care are bogăţii infinite, înainte de a sta de vorbă şi vina trebuia să se piardă în neprihănire, pentru ca sufletul să poată umbla în părtăşie cu puritatea. Isus trebuia să-şi îmbrace poporul în hainele Sale, ca să-i poată primi în palatul slavei Sale. Trebuia să-i spele în sângele Său, ca să nu se mânjească îmbrăţişându-i. Credinciosule, aceasta este iubirea! De dragul tău, Domnul Isus „S-a făcut sărac”, pentru ca să te poată înălţa în părtăşie cu EL

24 DECEMBRIE

Seara

Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea. Isaia 40:5

Aşteptăm cu bucurie fericita zi în care toată lumea se va apropia de Christos; când zeii păgâni vor fi aruncaţi „la şobolani şi la lilieci” (Isaia 2:20); când semiluna lui Mohamed se va prăbuşi, şi nu îşi va mai ridica niciodată razele peste popoare; când regii se vor pleca în faţa Prinţului Păcii, şi toate naţiunile Îl vor numi Răscumpărătorul lor binecuvântat. Unii disperă gândindu-se la acest lucru. Ei privesc lumea ca pe o barcă care se sfarmă în bucăţi, ca să nu mai plutească niciodată. Noi ştim că lumea şi tot ce este în ea va arde într-o zi; după aceea, vom avea ceruri noi şi un pământ nou. Nu putem citi Biblia fără convingerea că „Isus va domni ca un soare / Peste pământ, şi cer, şi mare”. Nu suntem descurajaţi de întârzierea Lui; nu ne temem când vedem că îngăduie ca biserica să lupte mult timp, cu puţin succes şi mult efort. Credem că Dumnezeu nu va îngădui niciodată ca această lume, care a văzut cândva sângele Fiului Său curgând, să rămână pentru totdeauna fortăreaţa diavolului. Christos a venit aici ca să elibereze lumea de sub puterea întunericului. Ce strigăte vor fi atunci când oamenii şi îngerii se vor uni cântând aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru cel Atotputernic, a început să împărăţească” (Apocalipsa 19:6)1 Ce bucurie va fi să iei parte la luptă, să ajuţi braţul care poartă arcul, şi să câştigi victoria pentru Domnul! Fericiţi sunt cei care se încred în acest Domn biruitor şi care luptă alături de El, făcându-şi partea în Numele Lui şi prin puterea Sa! Cât de nefericiţi sunt cei care au luat partea răului! Este o parte pierduta, şi pierderea ei înseamnă că şi ei vor fi pierduţi pentru totdeauna. Tu de care parte eşti?

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

24 Decembrie

TOŢI ALEŞII VOR FI PREZENŢI

Şi atunci tot Israelul va fi mântuit…

Romani 11.26

Cântarea pe care a făcut-o Moise aproape de Marea Roşie este insuflată de bucuria de a-l vedea pe Israel izbăvit în întregime. Nici o picătură de apă nu s-a desprins din zidul de apă care se formase în mare, până când cel din urmă mădular din poporul ales n-a pus piciorul sigur pe malul celălalt. După aceea, dar nu chiar imediat, apele s-au năpustit ca să vină iar la locul lor.În cântarea lui Moise citim aşa: „Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale” (Exod 15.13). În veacul viitor, când cei aleşi vor cânta cântarea lui Moise şi a Mielului, slava Domnului Isus va fi să poată spune: „N-am pierdut pe nici unul din cei pe care Mi I-ai dat Tu”. Nu, Doamne, nu va fi nici un loc neocupat în cerul Tău.Toţi aceia pe care Dumnezeu I-a ales, toţi aceia pe care Domnul Cristos i-a răscumpărat, toţi aceia pe care Duhul Sfânt i-a sfinţit, toţi fără deosebire vor ajunge până la râul vieţii. Deja cei dinainte au ajuns acolo, în timp ce noi mergem prin strâmtoare; dar noi urmăm pe Călăuza dumnezeiască.Să înaintăm dar; toţi, până la ultimul dintre aleşii Săi, vor sosi în curând până la ţărmul celălalt; şi când toţi vom fi sosit acolo, vom izbucni atunci în cântece de biruinţă! Dar nici unul să nu lipsească la apel, căci lipsa unuia singur dintre membrii familiei alese ar opri cântările şi ar rupe coardele harfelor cereşti.

Sursa: Meditații din Calendare biblice, primite prin Email