Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea.
Public țintă: tineri, maturi, seniori, neapărat pastorii/preoții; esențială pentru liderii bisericilor
Primul materialul pe care vi-l recomand şi pe care să-l vizionați mai întâi, apoi să mergeţi mai departe, a fost realizat de Christian Berdahl şi îl găsiţi aici https://www.youtube.com/watch?v=gB1a1I7pzOw [un seminar de o oră și jumătate, comasând un studiu de 12 ore].
Nu vă cramponați de faptul că a fost realizat de un creștin adventist şi că citează uneori […] din scrierile bisericii adventiste. Dar tot ceea ce spune în acest material nu intră nicidecum în conflict cu Scripturile inspirate, cel puţin eu nu am găsit astfel de lucruri şi nu aş vrea să nu vedem pădurea din pricina copacilor. Esenţa materialului şi felul în care acesta este prezentat şi structurat este de o valoare deosebită. Şi dacă l-ar fi făcut un musulman în această formă m-aş fi bucurat de el şi l-aş fi recomandat tuturor.
Dovezile, pe care Christian Berdahl le aduce pentru a susține cât de departe suntem de muzica sacră şi cât de adânc a pătruns duşmanul în teritoriu otrăvind fântânile din care ar trebui să ne adăpăm, sunt zdrobitoare şi cutremurătoare şi doar o inimă împietrită (cum sunt multe, din nefericire) nu le va accepta. Dar acestea sunt doar o parte […] pentru că mulţi alţii nu ştiu la ce se expun ei şi copiii lor. Și cred şi sunt convins că după ce vor viziona aceste materiale vor fi mai precauţi şi atenţi de aici înainte.
Episodul pe care vi-l recomand are o oră şi jumătate dar vă rog să vă puneţi deoparte acest timp şi nu veţi regreta. Materialul este doar o sinteză a unui seminar care durează 12 ore, împărţit în zece episoade. Nu vă speriaţi, pentru că după ce veţi viziona prima parte abia veţi aştepta să vedeţi întregul seminar care prezintă acest studiu.
Avem al doilea link apoi episoadele vin unul după altul:
https://www.youtube.com/watch?v=Nq6RsFPykiE
(Text adaptat din articolul Muzica creştină modernă – sacră sau păgână? scris de Dan Bercian de la Radio Unison Zalău)
***
- Pregătiți-vă să aruncați la gunoi repertoriul de muzică contemporană!
- Scoateți afară tobele din biserică!
- Introduceti imnologie creștină.
- Se resimte nevoia folosirii de cărți de cântări, un bun obicei altădată, care ne-ar scuti de multe necazuri în vremurile de azi. Pocăința, închinarea în Duh și în adevăr, nu înseamnă nicidecum spectacol cu chitare și tobe…!